Sempiternal

Prolog

   În adâncurile pădurii, în locuri întunecate şi tăinute, în jurul unei flăcări albastre-violet, şoapte purtate de vânt se aud din depărtare. Dar nu este nimeni în jur ca să audă. Lupii nu-şi urlă strigătul plin de goliciune sub uriaşa lună plină, de un stacojiu înfiorător, atârnată pe cerul nopţii într-o linişte deplină, veghind cu un ochi malefic asupra întrunirii de sub măreaţa-i prezenţă.

   În jurul flăcării, parcă venită de pe altă lume, stăteau adunate treisprezece figuri. Purtau mantii stacojii, pe dedesubtul lor putându-se vedea pielea albă, aproape translucidă, ce le dădea un aer fantomatic, la fel de ireal ca şi flacăra ce trimitea umbre înfiorătoare pe pământ. Părul lor le dădea o aură sălbatică, de asemeni şi micile frunze şi crenguţe pierdute printre valurile negre, interminabile, de catifea uzată. Feţele, de obicei purtând expresii ştrengare şi seducătoare, ce erau recunoscute să atragă bărbaţii în adâncurile neştiute ale pădurilor, erau de această dată grave şi serioase, în timp ce buzele palide li se mişcau uşor, modelând şoapte dătătoare de fiori, într-un grai necunoscut.

   După un ceas în care această întrunire sinistră îşi continuă murmurele străine, flacăra izbucni, culorile devenind mult mai intense. În mijlocul ei, ca şi cum ar fi fost o oglindă, se văzură cele treisprezece arătări, ca mai apoi, imaginea să fie înlocuită de o adolescentă. Avea părul moale şi blond, căzându-i în onduleuri fine peste umerii palizi, de culoarea laptelui. Ochii albaştri sclipeau cu veselie şi un zâmbet vesel împodobea buzele frumoasei fete. Din adunare se auziră diferite şuierături şi chiar strigăte de indignare la imaginea frumoasei fete.

   -E mai frumoasă ca noi, rosti geloasă Egoismul.

   -Dar eu cred că tu eşti mai frumoasă, vorbi şi Linguşeala, atrăgându-şi o privire plină de venin din partea Furiei, ceea ce o făcu să tacă.

   -Ce e de făcut? Întrebă Capriciul.

   -Ce e de făcut? Trebuie să scăpăm de ea, ca noi să rămânem cele mai frumoase, zise Lăcomia, uitându-se urât în direcţia flăcării, ce încă purta imaginea frumoasei fete.

   -Dar ştiţi măcar cine este? Îşi dădu ochii peste cap Aroganţa.

   -Am auzit că regii au o fiică. Nu are mai mult de câteva ore, săraca creatură, şi deja i s-a dus vorba că o să fie o frumuseţe uluitoare, spuse Răutatea.

   Audienţa se înnegură atunci când imaginea din flacără fu înlocuită de imaginea unui copil. O fetiţă, stând într-un pătuţ, înconjurată de aşternuturi moi. Ochii albaştri priveau veseli spre o persoană aplecată peste pătuţ, în timp ce părul blond părea să-i sclipească în lumină, dar zâmbetul părea la fel de strălucitor ca sorele. Minciuna şi Încăpăţânarea rămaseră tăcute, în timp ce suratele lor se apucaseră din nou de speculat.

   -Trebuie să fie ceva care să o sperie, spuse Frica hotărâtă.

   -Şi crezi că speriind-o o s-o facă mai puţin frumoasă? Contracară Pesimismul.

   Cele treisprezece rămaseră gânditoare. Ielele erau fiinţe complet înspăimântătoare. Atitudinea lor seducătoare atrăgea negreşit orice bărbat în ghearele lor. Dar pe cât de frumoase erau, pe atât de rele şi meschine. Se gândeau doar la ele însele, iar atunci când exista o ameninţare la adresa lor, îşi dădeau silinţa să o scoată din cale. Dar acum se vedeau puse în dificultate. Copila se născuse sub protecţia soarelui, în mijlocul zilei. Concluzia era că nu o puteau omorî. Asta le făcea să se gândească atât de mult la ce ar putea face ca să scape de ea.

   -O putem adormi. Pe ea şi oricine altcineva din jurul ei. O dată atras acest ghinion asupra ei, nimeni nu o va mai putea trezi, iar ea nu ne va mai sta în cale, propuse Ghinionul.

   Cele treisprezece făcură schimb de zâmbete complice. Ielele se prinseră de mâini, începând să recite o incantaţie, în acelaşi grai cunoscut numai de ele. Flacăra deveni deodată roşie, iar imaginea micuţei fetiţe păru să ardă într-un şuvoi sângeriu, incandescent.

   -Atunci când va avea vârsta, rosti Ghinionul. Atunci când va împlini şaisprezece ani, vom scăpa de ea, o dată pentru totdeauna. Va cădea în somnul blestemat, iar noi vom fi din nou stăpâne peste tărâmul ăsta!

   Celalalte doisprezece o aprobară cu entuziasm, în timp ce flacăra devenea din ce în ce mai stacojie, până când, într-un final, se stinse, lăsând pădurea să fie luminată doar de razele sinistre ale lunii stacojii...