Mă pierd în propriile lacrimi, în propriile sentimente. Mă învârt printre întuneric și lumină, printre viață și moarte. Cerul plânge și eu plâng împreună cu el. Jelim Soarele -supremul- pentru că nu ne mai împarte lumină și căldură. Mi-a spus că pleacă și că nu se mai întoarce până dimineața. Ce o să fac până atunci? O să o privesc pe doamna Luna, cum împrăștie confetti în jurul ei, confetti strălucitor. E întuneric, doar felinarele își mai pâlpâie lumina artificială pe străduțele pustii și înguste. Tălpile îmi sunt murdare și reci. Merg cu ele peste ; prin oameni murdari de prea multe lacrimi fierbinți și înghețate.
