Primavara | Vol I din colectia "Anotimpuri"

Prolog II | Molii sau Fluturi?

PROLOG II

M o l i i  s a u  f l u t u r i ?

"- Stai! Încă un sărut... Atâta tot, promit! îmi spune prinzându-mi mainile jucăuș.

Zâmbesc gândindu-mă la efectul pe care îl am asupra lui, apoi mă întorc și îmi lipesc buzele de ale sale.

- Îmi va fi dor de tine, șoptește el pentru a o mia oară pe ziua de azi.

Încercăm se ne luăm rămas bun de aproximativ o jumătate de oră, dar dupa ce ne departăm, unul din noi aleargă înapoi spre celalalt, rezultând alte dulcegarii.

- Voi fi plecată doar o săptămână, chicotesc eu când simt mainile sale strâns încolăcite în jurul taliei mele.

- Exact... Ce mă voi face eu fără iubita mea timp de 7 zile? Dacă pățești ceva? Ce faci- dacă un baiat te va viola? Eu nu voi fi acolo ca să pot să-l omor pe tip, glumește el zambind larg.

- Oh, te rog, sunt o fată mare ! bocesc eu dând cu piciorul drept in astfalt.

- Pai exact de asta, își mișcă el sugestiv sprâncenele.

Chicotesc din nou, lovindu-l ușor cu pumnul in umăr..."

■■■■■■■■■

- Diana, vin-o jos! Ai mai primit o scrisoare!

- Imediat, mamă!

Oare ce mi-a scris de data asta? A trecut decât o zi de când am ajuns la Cluj, iar Paștele va fi peste încă patru. Se pare ca într-adevăr îi e dor de mine așa cum a spus.

- Cine e Xavier? Mă intreaba mama dupa ce imi dă scrisoarea.

- Poftim? Intreb eu șocată.

Scrisoarea trebuie să fie de la Vlad, iubitul meu... Si- de unde îl stie ea pe Xavier?

- Uite aici, imi arata mama cu arătătorul, numele expeditorului este Xavier. Daca nu il cunoști, nu-i răspunde, ai înțeles ?

- Îl cunosc, dar-

Cum aveam eu să-i spun ca acesta era rivalul iubitului meu de moarte?

- Nimic, de fapt, e din școala mea. Cred că nu știe ce temă am avut și din cauza asta îmi scrie.

- Nu are telefon? Mă întreabă mama confuză. Îți scrie pentru că nu știe ce temă ai avut? Ai ceva să-mi ascunzi?

- Uhm, nu. Nu contează, serios.

Îi iau scrisoarea din mână si mă grăbesc catre camera mea. Închizând ușa cu cheia.

- Chiar nu sunt bună la inventat minciuni, murmur eu, odată ce îmi lipesc spatele de ușă .

Deschid plicul lent si privesc absentă cele doua foi scrise de mână, față-verso.

"Dragă anonimo,

Am ridicat astazi de pe jos o scrisoare veche adresată nimanui cu adresa ta notată într-un colț. Și, pentru că nu mă cunoști, iar eu nu îți știu numele, m-am gândit să-ți scriu. Poate ajungem să ne cunoaștem așa cum vrei [...].

M-ai întrebat dacă îmi place de cineva... Adevărul este că sunt intr-o mare încurcătură: Sunt îndrăgostit de iubita inamicului meu și nu știu ce să fac. Nenorocitul ăla mincinos are gusturi bune. Numai dacă aș avea ocazia să-i spun că o inseala, atunci poate m-ar alege pe mine în locul lui[...].

Deci, ce spui? Vrei să mă ajuți?

Cu prietenie,

Xavier"