Pierdut In Noapte

Capitolul 1

- Consiliul municipal din Denver a votat astăzi majorarea impozitelor cu şase la sută pentru următorul an fiscal. Consilierii au afirmat că...
- Grozav, mormăi Hanah, asta-mi mai - lipsea, altă gaură în buget.
Puse peria în sertar şi luă o sticlă cu loţiune de pe măsuţa de toaletă din baie. îşi propti piciorul lung şi frumos format pe scaunul WC -ului şi începu să-l ungă, îndreptîndu-şi atenţia din nou asupra vocii care se auzea la radioul de pe noptieră.
încercarea unui bărbat înarmat de a jefui un magazin a fost zădărnicită de poliţia din Denver. O echipă operativă a înconjurat clădirea după primirea telefonului.
„Impozite mai mari şi jafuri. Ce mod plăcut de a încheia o zi!" îşi spuse Hanah spălîndu-se pe dinţi.
Să fi fost una din acele seri cînd îşi permitea să se lase pradă autocompătimirii şi amărăciunii? Asemenea momente de introspecţie erau rare, dar se cufunda în ele ori de cîte ori o apuca melancolia.
Ar fi fost plăcut să-i spună „noapte bună" cuiva, să împartă camera, spaţiul cu el, să respire acelaşi aer, să audă aceleaşi sunete. Cu el? De ce luase acea nonentitate forma unui bărbat? Oftă. Singurătatea îşi avea avantajele ei, dar putea fi şi tristă.
Mîine, vremea...
Încruntîndu-se, Hanah se uită la radio şi se întrebă dacă acel crainic nu se sătura vreodată să vorbească singur. Se gîndea,
oare, la sufletele celor cărora li se adresa? Le simţea, oare, triste- ţea şi încerca să !e-o aline cu vorbăria lui?
Avea o voce plăcută. Bine modulată şi distinsă, dar, într-un
fel... sterilă. Cuvintele lui erau cîteodată, anonime şi impersonale.
„Doamne, dar deprimată mai sînt!" îşi spuse
ea puntndu-şi capotul şi ieşind din baie. „Poate ar trebui să-mi iau
o tovarăşă de cameră, acum, că Mary s-a măritat" adăugă ea în
gînd, în timp ce se mai plimba o dată prin casă, într-o ultimă
inspecţie, înainte să stingă luminile.
Hanah iubea acea casă veche. După ce murise tatăl ei, cînd
ea nu avea decît şase ani, mama ei a izbutit să păstreze casa şi
le-a crescut pe Hanah şi pe sora ei mai mică, Mary, cum a
putut mai bine, dintr-un salariu de funcţionară de poştă. Nu
fusese uşor pentru o văduvă, dar acest lucru le învăţase pe fete
să fie cumpătate.
Hanah verifică dacă uşa era încuiată şi apoi stinse lumina
din living-room, respingînd ideea unei tovarăşe de cameră. Ea şi
Mary se înţele- seseră bine după moartea mamei lor, cu trei ani în
urmă, doar erau surori, şi firea veselă a lui Mary făcea să fie uşor
să locuieşti cu ea. Poate nu ar fi fost la fel cu altcineva.
Mary. Draga de ea. Viaţa nu i se îmbunătăţise deloc după ce se
căsătorise. „Nu, mulţumesc", îşi spuse Hanah cu tristeţe. Avea
să rămînă independentă şi să îndure acele scurte, dar dureroase,
crize de singurătate. ' . Chiar în clipa aceasta ne-a
sosit o ştire...
Hanah se întinse spre butonul radioului pentru a pune
ceasul să sune, cînd încremeni, deodată, uitîndu-se fix la cutia din
lemn şi crom şi ascultînd uluită cuvintele crainicului. ..
în seara aceasta, Peter Manning, o persoană bine cunoscută în
cercurile de afaceri din Den- ver, a decedat în urma pierderii
controlului asupra maşinii sale şi a izbirii acesteia de un parapet
de beton. Din rapoartele poliţiei reiese că maşina domnului
Manning a părăsit şoseaua cu o viteză foarte mare. A decedat pe
ioc. De asemenea, în acest tragic accident, a mai murit o femeie
neidentificată, care se afla Ungă şofer. Peter Manning era fiul...
Hanah tresări violent cînd telefonul sună strident lîngă ea.
Trase adînc aer în piept înainte să apuce receptorul cu o mînă tremurătoare. Se prăbuşi pe pat şi îl duse la ureche.
-- Da? întrebă ea cu un glas sugrumat.
- Domnişoară Adams?
- Da.
- Sînt Elsie. Lucrez în casa familiei Manning. V-am cunoscut...
- Da, Elsie, îmi amintesc de tine. Ce face sora mea? întrebă ea repede.
- De aceea am sunat, domnişoară Adams. Aţi auzit de domnul
Peter?
Nu era nevoie să-i spună cameristei că nu fusese oficial
informată, dar confirmă faptul că ştia de accidentul lui Peter.
- Ei bine, aici e un adevărat infern. Doamna Manning e isterică, ţipă şi urlă. Domnul Manning rezistă puţin mai
bine. Fotografii şi reporterii au dat năvală cu camerele,
microfoanele şi luminile lor orbitoare...
- Ce face Mary? o întrerupse Hanah cu autoritate.
- Ajung şi la asta. Cînd poliţistul le-a spus de accident, se aflau cu toţii în living-room. Cînd a zis că în maşină cu Peter mai era o femeie, care murise şi ea, doamna Manning s-a întors spre domnişoara Mary, care e atît de dulce, şi a început să strige Ia ea.
l-a spus nişte lucruri atît de îngrozitoare, domnişoară Adams! A zis că, dacă domnişoara Mary ar fi fost o soţie mai bună, domnul
Peter n- ar mai fi plecat seara să caute...
- Te rog, Elsie, Mary se simte bine?
- Nu, domnişoară Adams. A fugit sus ca să scape de doamna Manning. Nimeni nu-i dădea atenţie, chiar în starea în care se află. M-am dus să văd ce face şi sîngerează, domnişoară Adams.
- Oh, Doamne...
- Da, şi cred că au apucat-o durerile. M-am gîndit să vă spun dumneavoastră, pentru că aici nimănui nu-i pasă de ea. Nu se gîndesc decît la...
- Elsie, ascultă-mă cu atenţie. Cheamă ambulanţa şi du-o pe Mary la spital imediat. Eu o să-l sun pe medicul ei ginecolog. Nu spune nimănui ce faci. Dacă va fi nevoie să o scoţi pe Mary prin bucătărie, fă-o. Dar urc-o neapărat în ambulanţă. Ai înţeles?
- Da, domnişoară Adams, aşa o să fac. întotdeauna mi-a plăcut de sora dumneavoastră şi m-am gîndit...
- Lasă asta acum, Eisie. Cheamă ambulanţa. Hanah nu îşi putea permite să se enerveze
acum din cauza vorbăriei lui Eisie, dar spera ca aceasta să o ducă pe Mary la spital imediat.
închise şi formă repede numărul doctorului după ce îl căutase înnebunită în cartea de telefon. Părea să fi uitat şi ordinea alfabetică şi îşi înjură neîndemînarea. îi răspunse centralista, pe care o informă despre starea lui Mary. Femeia îi promise să ia legătura cu doctorul imediat şi să-l cheme la spital.
Fără să se gîndească la ce face, Hanah îşi scoase repede capotul şi cămaşa de noapte şi se duse la dulap. Punîndu-şi o pereche de blugi, blestemă familia Manning şi îndeosebi pe Peter. Cum a putut face aşa ceva? Nu îi făcuse viaţa lui Mary destul de mizerabilă şi fără să o umilească murind în timp ce se afla în maşină cu una din amantele lui? Ea credea tot ce îi spusese Mary despre faptul că abuza de ea fizic. Dar să o facă să nască la şapte luni? „Doamne, ajut-o," se rugă ea punîndu-şi'un tricou şi o pereche de sandale.
Fără să-şi perie părul sau să se machieze, ieşi în fugă din casă,
se urcă în maşină şi porni în goană spre spital. Se sili să conducă
mai încet decît ar fi vrut, căci nu ar fi ajutat-o pe Mary cu nimic
dacă s-ar fi rănit sau dacă ar fi murit într-un accident.
„Mary, Mary, de ce n-ai văzut ce fel de om era Peter Manning?"
Să fi fost atît de captivată de zîmbetul din fotografiile care
apăreau în ziare, încît nu îi sesizase superficialitatea? Peter
Manning, Băiatul de Aur, fiul uneia dintre cele mai bogate şi mai
marcante familii din Denver, moştenitor al directorului unei bănci,
al unor proprietăţi imobiliare, al unor companii de asigurări şi al
altor numeroase întreprinderi, devenise soţul lui Mary Adams cu
un an în urmă.
Hanah fusese uluită, pentru a nu spune mai mult, cînd Peter
îşi îndreptase atenţia deodată spre Mary, pe care o cunoscuse pe
cînd ea lucra într-o galerie de artă, ca să facă rost de bani pentru
şcoala de artă.
Era politicos, curtenitor, superb, cizelat şi încrezător în sine. O
ridicase pe blînda, naiva şi încrezătoarea Mary şi apoi o lăsase să
cadă. Cu putere şi de la mare înălţime.
De ce? Acea întrebare o urmărise pe Hanah de la bun
început. Mary era drăguţă, dar nu aducea nici pe departe cu
splendidele debutante şi celebrităţi cu care era obişnuit Peter. De ce îi dăduse atenţie lui Mary?
Hanah îl claxona pe un şofer care stătea pe loc în faţa
luminii verzi a semaforului. Furia ei, însă, nu se datora acestuia, ci
bărbatului care transformase o tînără veselă şi plină de viaţă într-
un robot temător şi apatic.
După numai cîteva luni de căsnicie, atitudinea iubitoare a lui
Peter faţă de soţia Iui, despre care Hanah a considerat
întotdeauna că era prea exagerată ca să fie sinceră, a început să
se schimbe radical.
Rămăsese şocată cînd Mary îi povestise înlăcrimată tot feiul de
lucruri îngrozitoare. Abuzurile fizice şi emoţionale aveau loc zilnic.
Peter era furios că Mary rămăsese însărcinată, deşi ea a jurat că o
violase într-o seară, fără să-i lase timp să ia măsuri împotriva
acestei situaţii. Căsnicia era un adevărat coşmar.
Dar imaginea pe care Peter o oferea lumii era una de fericire. în
faţa părinţilor şi a prietenilor îi arăta lui Mary un devotament
profund. Ipocrizia Iui ar fi fost hilară, dacă situaţia nu ar fi fost atît
de tragică.
Hanah găsi, din fericire, un loc de parcare iîngă intrarea in
spital. încuie portiera şi porni repede spre intrarea luminată, doar
cu cîteva clipe înainte să audă sirena ambulanţei.
Se afla în holul larg împreună cu medicul lui Mary cînd cei de
pe ambulanţă împinseră targa prin uşile care se deschiseră automat. Hanah scoase un geamăt cînd văzu chipul surorii ei şi duse mîna la gură pentru a-şi înăbuşi un ţipăt. Ochii lui Mary erau deschişi, dar priveau în gol şi nu observă prezenţa iui Hanah cînd fu dusă repede într-una din sălile de consultaţii.
După o examinare rapidă, fu trimisă în sala de naşteri, unde,
după numai treizeci de minute de
chin, aduse pe lume o fetiţă.
Doctorul era palid cînd veni spre Hanah.
- E într-o stare foarte gravă, domnişoară Adams. Nu cred că va rezista pînă mîine dimineaţă.
Hanah se prăbuşi moale Iîngă perete şi îl privi pe deasupra pumnului încleştat pe care îl ţinea apăsat pe buzele vineţii. Ochii ei verzi se umplură de lacrimi care începură să-i şiroiască pe obrajii palizi şi îi umeziră şuviţele de păr auriu ce îi
erau într-o totală dezordine.
- îmi pare rău că trebuie să fiu atît de dur, dar cred că ar trebui
să ştiţi care e realitatea. A pierdut foarte mult sînge pînă să fie
adusă aici şi n-am putut schimba nimic, deşi i-am făcut transfuzii,
zise doctorul şi o privi pe Hanah cu atenţie înainte de a
continua încet: Nu a fost o sarcină fericită. N-a vrut să se
îngrijească. M-am temut pentru ea dinainte. Ei bine, ştiţi ce s-a
întîmplat astăzi. îmi pare rău în legătură cu domnul Manning. Cred că Mary nu vrea să trăiască, adăugă el cu compătimire în glas.
Hanah încuviinţă fără să spună nimic. Cînd doctorul dădu să plece, ea îl apucă de mînecă şi îl întrebă cu un glas răguşit:
- Copilul?