Pierdut In Noapte

Capitolul 2

- Copilul?
El îi aruncă un zîmbet stins.
- O fetiţă. Două kilograme. Perfect alcătuită. Ar trebui să
supravieţuiască.
Mary muri în zori. într-unui din rarele momente de luciditate din
timpul nopţii, a întrebat de Hanah.
- O bucată de hîrtie, şopti ea.
- Hîrtie? repetă Hanah prosteşte.
Oare Mary nu îşi dădea seama că acela era momentul de adio?
- Da, te rog, Hanah. Repede.
Abia putea rosti cuvintele.
Hanah căută cu disperare prin cameră o bucată de hîrtie şi, în cele din urmă, găsi un prosop de hîrtie în baia strimtă.
- Stilou, zise Mary încet.
Hanah găsi un stilou în poşeta ei şi se uită mirată cum sora ei extrem de slăbită scrise cîteva rînduri cu o mînă tremurătoare. Cînd termină, îşi puse obişnuita ei semnătură, după care se prăbuşi pe perne, total epuizată. Chipul îi era alb şi acoperit de broboane de sudoare. Buzele îi erau vineţii. Cearcăne întunecate îi înconjurau ochii, dar aceştia erau mai străucitori şi
mai plini de viaţă ca oricînd după căsătorie. Hanah o zări o
clipă pe acea Mary care fusese odată şi ar fi vrut să plîngă în
hohote pentru că o pierdea. * . Mary era blondă, cu ochi albaştri.
Pielea îi fusese întotdeauna netedă şi trandafirie. Ochii îi rîdeau
ori de cîte ori gura ei schiţa cel mai slab zîmbet. Era mai scundă şi
mai plingţă decît sora ei zveltă şi se temea de fiecare calorie, pînă
de curind, cînd îi pierise orice poftă de mîncare. Vocea ei veselă,
care acum se transformase într-o şoaptă, o smulse pe Hanah
din reverie.
- Hanah, să-i dai numele Allison. Nu-i lăsa s-o ia. Ei nu
trebuie s-o aibă.
Mina ei albă, ca o gheară, o apucă de braţ.
- la-o de aici. Spune-i că am iubit-o foarte mult.
închise ochii şi.trase aer în piept de cîteva ori. Cînd deschise
ochii din nou, aceştia erau visători şi liniştiţi.
- Allison e un nume atît de frumos. Nu crezi, Hanah?
Dubla înrnormîntare avu loc două zile mai tîrziu şi fu un adevărat spectacol, Pofta de scandal a publicului fu satisfăcută de reporterii- care se întreceau care să scrie cel mai senzaţional articol. Fata care murise odată cu Peîer era o animatoare de liceu In vîrstă de şaptesprezece ani. Era doar parţial îmbrăcată în momentul accidentului." Naşterea prematură a lui Allison şi moartea lui Mary nu au făcut decîî să dea şi mai mult gust evenimentului.
Hanah era distrusă de moartea lui Mary. Peter murise pe tec, avînd gîtui rupt/fără să sufere. Cu sadism, Hanah se gîndi că acest lucru nu era drept, mai ales cînd îşi amintea chipul răvăşit
al iui Mary, frumuseţea ei inocentă fiind afectată de toate acele luni de abuzuri fizice şi atacuri verbale. Mu era drept.
Hanah abia suportase caracterul ostentativ al nunţii, cu un an în urmă, dar înmormîntarea era un chin şi mai cumplit. 1
Eleanor Manning, izbutind să arate minunat în rochia ei neagră şi elegantă şi cu părul blond, frumos coafat, era de neconsolat. Acum se agăţa plîngînd de Peter Manning Sr., care era un bărbat
înalt, distins şi grizonat, pentru ca, în clipa următoare să o acuze pe biata Mary că nu îl iubise destul pe Peter, scumpul ei fiu. Apoi îşi exprimă nemulţumirea şi în legătură cu absenţa lui Steve,
fratele mai mic al lui Peter.
- N-a fost de ajuns că ne-a umilit nevenind la nuntă. A trebuit să ne facă şi mai mult de rîs nevenind acasă pentru înmormîntarea fratelui său. Africa! Doamne, e Sa fel de sălbatic ca păgînii care trăiesc acolo. Întîi au fost indienii. Acum,
păgînii din Africa.
Şi, în clipa aceea, izbucni din nou într-un plîns isteric.
Hanah ştia foarte puţine despre Steve Manning. Peter se referise la el foarte vag întotdeauna, de parcă existenţa fratelui său ar fi fost cu totul lipsită de importanţă. Cu toate acestea, Mary fusese extrem de bucuroasă cînd primise o scrisoare de la el.
Cînd i-a făcut o vizită lui Hanah, i-a arătat scrisoarea cu o mîndrie timidă. Era nevoie de foarte puţin pentru ca Mary să fie fericită.
- Am primit o scrisoare de la fratele lui Peter. Ştii că e în Africa! Lucrează în domeniul petrolului sau ceva de genul ăsta. Oricum,
şi-a cerut scuze că n-a putut să vină la nuntă şi m-a felicitat pentru
copil. Ascultă.
Citi apoi de pe foaia albă pe care se vedea un scris hotărît şi îndrăzneţ.
- „Abia aştept să vin acasă şi să te felicit ca un adevărat frate.
Dacă eşti atît de drăguţă cum arăţi în pozele pe care mi le-a trimis mama, tare aş fi vrut să te fi cunoscut eu primul. Să-I ia naiba pe Peter. întotdeauna are noroc!" Bineînţeles că doar mă tachinează, spuse Mary roşind. Nu pare simpatic? Mai zice: „Ai grijă de nepoţica sau nepoţelul meu. O să fie minunat să avem un copilaş în casă, nu? închipuie-ţi, o să fiu unchiul Jace."
Hanah încuviinţă entuziasmată, deşi o făcu din politeţe doar. Era îngrijorată de faptul că Mary era foarte slabă, în ciuda burţii care îi creştea. în ziua aceea, o interesase mult mai mult sănătatea şubredă şi evidenta nefericire a surorii ei decît un frate aflat la mare distanţă. Avea aceeaşi părere despre el ca şi despre ceilalţi membri ai familiei Manning.
După înmormîntare, zilele intrară într-o rutină monotonă şi obositoare. Hanah se duse la lucru la compania de electricitate şi continuă să scrie lucrări ştiinţifice şi comunicări de presă,
munca pentru care fusese angajată cu cinci ani în urmă. Oare trecuse chiar atîta timp de cînd absolvise colegiul? Făcea munca aceea plictisitoare de atîta vreme? Cîştiga un salariu bunicel, dar considera că era un fel de practică pentru o slujbă mai bună. Era mult prea talentată pentru ceea ce făcea şi îşi dorea tare mult să găsească ceva care să-i stimuleze creativitatea. Poate că, acum, cînd avea responsabilitatea copilului, avea să caute o slujbă mai bine plătită.
Allisonî Hanah era încîntată de ea. în fiecare seară se ducea la
spital şi o privea prin peretele din sticlă al sălii unde se aflau
bebeluşii născuţi prematur. Abia aştepta clipa cînd o va putea ţine
în braţe. Allison cîştiga în greutate cu fiecare zi, iar medicul
pediatru îi spusese mătuşii nerăbdătoare că, atunci cînd fetiţa va
avea două kilograme şi jumătate timp de cinci zile consecutiv, i-o
va da în grijă.
Ea aranjă în aşa fel încît să-şi ia liber două săptămîni în
perioada cînd urma să o aducă pe Allison acasă şi începu să caute
cel mai bun centru de îngrijire al copiilor în timpul zilei pentru
mamele cu serviciu. Trebuia să fie cel mai bun loc pentru a o lăsa
pe Allison în grija lor. Nu îi trecea prin cap că siguranţa fetiţei ar fi
fost în pericol.
Fu zguduită în calmul ei în clipa în care avocatul familiei
Manning veni la ea la serviciu şi îi umplu biroul cu hîrtii cu aspect
oficial, spunîndu-i pe un ton arogant că „...clienţii lui intenţionează să îşi asume răspunderea creşterii copilului."
- Clienţii mei sînt gata să ia fetiţa şi să o crească la fel ca pe propriul lor copil. Bineînţeles că veţi fi despăgubită pentru timpul şi cheltuielile suportate în aceste cîteva săptămîni cît fetiţa a fost în spital.
- Vreţi să spuneţi „cumpărată", nu?
- Vă rog, domnişoară Adams. Cred că interpretaţi greşit
intenţiile clienţilor mei. Ei sînt financiar capabili să crească fetiţa
într-un mediu opulent. Cu siguranţă că doriţi ca fetiţa să se bu-
cure de tot ce e mai bun, nu?
- Mama ei a considerat că s-ar bucura de tot ce e mai bun dacă
aş creşte-o eu.
Din fericire se abţinu să-i spună de instrucţiunile scrise de mîna
lui Mary.
- Sînt sigur că dorinţa tatălui ar fi fost cu totul alta.
Hanah nu putea suferi acea atitudine în- gîmfată.
- Şi, în plus, discuţia aceasta e pur teoretică. Sînt convins că
nici un tribunal nu ar acorda custodia unui copil unei tinere
necăsătorite şi cu morală îndoielnică, din moment ce nişte oameni
atît de iluştri ca soţii Manning sînt dispuşi să-şi asume întreaga
responsabilitate a creşterii singurului lor nepot, moştenitorul şi
urmaşul fiului lor mai mare.
Insulta adusă caracterului ei era atît de gravă, încît Hanah
nu o onoră cu un răspuns, dar ştia că el o ameninţă. Şi-I închipuia
rostind acele cuvinte într-o sală de tribunal şi numai cînd se
gîndea ce rezultat ar fi avut o audiere pentru acordarea custodiei, simţea
fiori de gheaţă prin tot corpul.
Hanah încercă să îşi înfrîngă panica şi să judece la rece. Mai
presus de toate, în mintea ei era hotărîrea că Allison nu avea să
crească sub tutela lui Eleanor Manning. Nu subestima influenţa şi
puterea acelei familii. Probabil că aveau prieteni în locuri foarte
importante. Ea şi Allison trebuiau să plece cît mai departe de ei. Făcu o mulţime de planuri şi le puse în aplicare imediat.
Medicul pediatru fu de acord cu scoaterea lui Allison din spital cu cîteva zile mai devreme decît intenţionase, cu condiţia să fie adusă la el la cabinet săptămîna următoare. Lui Hanah nu îi plăcea să mintă, dar promise solemn să ducă fetiţa la control.
Sună o agentă imobiliară cu care discută despre v'inzarea
casei. Banii obţinuţi urmau să fie trecuţi într-un cont pe numele lui
Allison, putînd fi retraşi mai tîrziu împreună cu o dobîndă. Toată
mobila avea să fie vîndută, cu excepţia lucrurilor pe care
Hanah voia să le ia cu ea. Tot ce se obţinea de pe urma
mobilei putea opri agenta imobiliară ca răsplată pentru deranjul
ei.
Hanah închine o cutie de valori şi, după ce făcu o copie
după jalnica bucăţică de hîrtie, o împături cu dragoste şi o puse în
cutia de metal.
Nu răspundea la telefon şi îşi acoperea mişcările cu grijă. îşi ţinea maşina parcată mai departe de casă şi sacrifica folosirea luminilor după lăsarea întunericului. Temîndu-se să nu fie citată, făcea eforturi să fie cit mai invizibilă.
Adună ce lucruri putu şi le îngrămădi în maşină. Era extrem de tulburată cînd se duse să o ia pe Allison de la spital.
O puse cu grijă în pătuţul prins de centura de siguranţă de pe scaunul din faţă şi, aplecîndu-se, o sărută uşor pe fruntea catifelată.
- Nu prea mă pricep să fiu mămică, îi şopti ea copilaşului adormit. Dar nici tu nu te pricepi prea mult să fii bebeluş.
Uitîndu-se la chipul acela care îi aducea aminte foarte mult de Mary, se simţi liniştită pentru prima oară de cînd aflase de moartea lui Peter.
Părăsind oraşul Denver, nu îşi permise nici o privire aruncată spre munţi şi nici gînduri legate de vînzarea casei care fusese singurul cămin de care îşi aducea aminte. Se gîndea doar la viitorul ei şi al lui Allison: De acum încolo, nu mai aveau trecut.
Hanah îşi îndreptă spatele şi umerii pentru
a-şi dezmorţi muşchii. Stătea pe podeaua acoperită de ziare din !iving-ul apartamentului ei, unde de o jumătate de oră vopsea un dulăpior pentru camera lui Allison. Cu o seară în urmă, dăduse ultimul strat de vopsea albastră peste suprafaţa de lemn şi acum îi mai adăuga o dungă galbenă. Vopseaua galbenă pătase ziarele şi cîteva picături săriseră şi pe picioarele ei goale.
Cufundînd pensula în borcanul de vopsea, Hanah oftă mulţumită. Totul ieşise bine pentru ea şi Allison. în orice altă împrejurare, a călători singură prin ţară cu un nou-născut după ea, ar fi fost un proiect care ar fi speriat-o. Hanah părăsise Denver-ul în cele mai grele condiţii, dar călătoria decursese bine.
Allison era un înger de copil, dormind tot timpul cînd Hanah nu o schimba sau nu îi dădea să mănînce.
Hanah nu îşi amintea să fi trăit vreodată în Van Buren, Texas, dar ai ei locuiseră acolo înainte ca tatălui ei să i se ofere o slujbă mai bună în Denver.
îşi aducea aminte că mama ei visa mereu la estul Texas-ului şi la pădurile bogate de acolo. Peisajele despre care vorbea ea contraziceau total descrierile tipice ale Texas-ului care îl ilustrau ca fiind un tărîm sterp, cu tufişuri de mărăcini măturate de colo- colo de vînturi necontenite. După ce străbătu o astfel de regiune ce se întindea pe mile. întregi, în vestul Texas-ului, Hanah descoperi uimită că Van Buren era exact aşa cum i-l descrisese mama ei - un oraş universitar liniştit situat în inima unor păduri de pini.
Uitîndu-se pe fereastră, Hanah fu încîntată să vadă cei şase aluni care creşteau în curtea care despărţea apartamentul ei de deasupra garajului de casa lui Happy Cooper.
Noua ei proprietăreasă se dovedise a fi fost trimisă de Dumnezeu. Hanah ajunsese în Van Buren exact cînd începea vacanţa de primăvară şi avusese noroc să găsească acel apartament în care în ultimii doi ani locuiseră doi studenţi de colegiu. Apartamentul, format din două dormitoare, un living- room, bucătărie şi baie, era destul de spaţios.
Hanah se ridică şi porni desculţă spre camera pe care o desemnase ca fiind a lui Allison, deşi amîndouă dormeau acolo. Aplecîndu-se deasupra unui pătuţ revopsit pe care îl găsise într-un magazin cu lucruri de mîna a doua, îşi privi nepoţica. Creşterea ei rapidă era uluitoare. în cele două luni de cînd se aflau în Van Buren, cîştigase în greutate şi se împlinise, devenind un copilaş dolofan şi fericit, în ciuda tragediei care îi marcase naşterea. Hanah îi zîmbi şi trase încet un iepuraş din mîinile ei grăsuţe, după care o acoperi cu o păturică.
Lui Hanah îi făceau mare plăcere zilele cînd era liberă şi stătea cu fetiţa. Izbutise să-şi găsească o slujbă la biroul de relaţii cu publicul al colegiului, dar îşi făcea griji în legătură cu Allison în timpul zilei. Spre marea ei surprindere,
Happy se oferise cu timiditate să ţină fetiţa la ea. Cînd o auzise,
Hanah o privise uluită, zîmbise, izbucnise în rîs şi apoi, spre
propria ei surprindere şi spaima lui Happy, începuse să plîngă.
Ce s-ar fi făcut, oare, fără Happy, care era o bunică frustrată ce
nu îşi vedea nepoţii decît foarte rar? Avea două fiice care trăiau
împreună cu familiile lor pe fiecare Coastă, şi un fiu în Louisiana.
Acesta era încă necăsătorit şi Happy se plîngea de acest lucru cel
puţin o dată pe zi. După ce fusese căsătorită timp de patruzeci şi
trei de ani înainte de a rămîne văduvă, Happy nu îşi putea
închipui cum de unii oameni preferau să stea singuri.
Da, totul mergea foarte bine. Slujba lui Hanah era cu
siguranţă mai interesantă decît cea din Denver. Şeful ei i se părea
uneori ciudat, căci avea obiceiuri neplăcute ca acela de a o privi
stăruitor, de a transpira şi de a-şi umezi buzele. Dar, făcînd
abstracţie de aceste lucruri, îi plăcea munca pe care o făcea.
Scărpinîndu-şi nasul absentă, şi-l mînji de vopsea galbenă fără
să-şi dea seama. Apoi, fredonînd uşor, se duse să vadă cine bătea
la uşă. Nu se putea să fie Happy, căci ea nu bătea
de obicei.
Hanah trase de pantalonii scurţi şi zdrenţuiţi, sperînd că, indiferent cine era, nu avea să se simtă jignit de aspectul ei.
- Da? întrebă ea deschizînd uşa.
Chiar dacă ar fi vrut să mai spună ceva, i-ar fi fost imposibil.
Bărbatul din prag era cel mai superb pe care îl văzuse vreodată.
Dacă statura nu ar fi fost de ajuns pentru a-l face să atragă
atenţia, cu siguranţă că părul negru ca abanosul şi ochii de un albastru uluitor ar fi făcut-o.
El o privi la fel de atent şi gura lui senzuală schiţă un zîmbet
amuzat cînd văzu în ce hal arăta. Ştiind că avea să facă tot felul
de treburi prin casă în ziua aceea, ea nu se ostenise prea mult în
privinţa părului de culoarea mierii, aşa că doar îl strînsese într-un
coc neglijent în creştetul capului şi îl prinsese cu ace care stăteau
în diverse unghiuri. Cîteva şuviţe, decolorate de soare, îi încadrau
faţa şi i se lipeau umede de ceafă.
Chipul îi era îmbujorat din cauza efortului şi căldurii dimineţii de
sfîrşit de vară. Pantalonii zdrenţuiţi extrem de scurţi şi decoloraţi
erau însoţiţi de o cămaşă la fel de zdrenţuită ale cărei mîneci
fuseseră tăiate demult fie de Hanah, fie de Mary. îi înnodase
poalele sub sîni. Era o cămaşă foarte bună pentru vopsit, dar deloc
potrivită pentru primirea unor oaspeţi.
Primul ei impuls fu să irîntească repede uşa pentru a pune
capăt stînjenelii, dar bărbatul o privi drept în ochii ei mari şi verzi
şi spuse fără nici o inflexiune în glas:
- Sunt Steve Manning.
Cuvintele lui o izbiră ca o lovitură puternică în stomac şi o lăsară fără puterea de a mai gîndi logic. Rămase stupefiată cîteva secunde, după care se sprijini de toc, eliberînd aerul pe care îl reţinuse din clipa în care deschisese uşa şi îl văzuse pe acel bărbat magnific care era fratele -lui Peter Manning.
Observînd că ea nu spune nimic şi nici nu are de gînd să îi
invite înăuntru, el zise ironic:
- Nu obişnuiesc să atac femeile, domnişoară Adams. Şi, deşi mi-am petrecut aproape doi ani în Africa, sînt tot un om civilizat.
Ochii îi erau plini de vioiciune şi lui Hanah îi displăcu imediat
umorul lui. Avea să distrugă lumea pe care ea o construise cu
greu pentru sine şi pentru Allison şi mai avea tupeul să stea acolo
şi să zîmbească!
- Pot să intru? întrebă el politicos şi, îmbufnată, Hanah se dădu la o parte pentru a-l lăsa să treacă pragul.
închise apoi uşa în urma lui, dar imediat se răzgîndi şi o
-deschise din nou. Observîndu-i mişcarea, el zîmbi şi mai mult.
Gropiţele aflate de fiecare parte a gurii erau singura asemănare
cu Peter. Dinţii păreau extrem de albi pe faţa lui bronzată.
- Tot te temi să nu-ţi fac vreun rău? o tachină el, după care,
devenind serios, adăugă încet: Văzîndu-te în costumaţia asta.....