O fată specială (Miraculos♥LadyBug &Chat Noir♥)

Prima zi de liceu

Marinette

Alarma telefonului mă anunță că e timpul să mă trezesc. Îmi deschid somnoroasă ochii și privesc spre ceas. Doar ora 6... Vacanța de vară se terminase de o zi și deja îmi era dor să lenevesc în pat până la prânz.

Astăzi era prima mea zi de liceu. Nu pot spune că eram prea încântată. Eram chiar speriată de prima zi. Eu sunt o fată cam timidă, împiedicată și nu mă pricep să vorbesc cu lumea. Când cineva mă bagă în seamă încep să mă fâstâcesc... adică să mă pierd și să ma comport ciudat. Imi las greutatea de pe un picior pe altul, ma inrosesc, imi rotesc pe degete suvite din par sau imi gasesc orice alta ocupatie fiindca nu il pot privi pe cel care vorbeste cu mine. 

Fiindca nu am dat nici un semn de viata, alarma enervanta a telefonului se aude din nou. Ma las sa cad din pat si ma târăsc până in dreptul dulapiorului pe care se afla telefonul. Ma asez in genunchi si ma intind dupa el pana cand il dau jos. Dar nu reusesc sa il prind si se loveste de podea. Il ridic rapid si observ pe ecran o mica craptatura in partea de sus.

- Eh, amintire din prima zi de liceu, spun eu somnoroasa si opresc alarma, apoi ma trantesc din nou in pat, acoperindu-ma cu plapuma.

Astazi chiar nu am nici un chef de viata. Ma pregatesc sa adorm din nou, cand se face lumina in camera.

- Trezeste-te Marinette! O sa intarzii in prima zi de liceu! spune mama dupa ce trage draperiile.

- Nu vreau sa ma duc... mormai eu.

- De ce scumpo? ma intreaba mama surprinsa, asezandu-se pe marginea patului.

-  Imi va fi greu sa ma imprietenesc cu colegii. Si daca nu o sa ma placa deloc? Stii si tu cat pot fi de impiedicata! Daca ma fac de ras... Daca o sa am niste colegi rautaciosi? spun eu ingrijorata. 

- Nu te prosti Marinette, nu esti impiedicata. Esti o fata curajoasa, isteata, frumoasa... chiar daca tu nu vezi asta. Esti speciala si intr-o zi toti isi vor da seama de asta, ma incurajeaza mama facandu-ma sa zambesc.

- Multumesc mami, spun si ii dau un pupic pe obraz.

Chiar daca stiu ca spui asta doar pentru ca esti mama mea... gandesc eu si suspin.

*

Sunt surprinsă când îmi dau seama că m-am pregătit atât de repede. Ies cam devreme din casă și pornesc spre liceu. La o intersecție vad un copil care fuge pe strada ca să își recupereze mingea. Două mașini se apropiau cu viteză din ambele direcții. Putea fi rănit! Eu, ca o "eroină" ce sunt, o iau la fugă și îl trag până pe trotoarul celălalt. 

- Ai grijă, străzile sunt periculoase! spun eu.

- Mulțumesc... dar mingea mea? întreabă copilul privindu-mă cu tristețe.

Zâmbesc și îi arăt mingea pe care o țineam la spate. Tristețea de pe chipul lui este rapid înlocuită de bucurie. Chiar m-am simțit bine ajutând acel copil. Oare să mă gândesc la o carieră de super erou? Nu, o împiedicată ca mine mai mult ar distruge Parisul decât să îl ajute.

*

 Pășesc grăbită spre liceu, ținându-mi privirea în pământ. Nu voiam sa vorbesc cu nimeni. Îmi doream doar ca totul să se termine cât mai repede. Dar la cât sunt de împiedicata, nici nu intru bine pe poarta liceului că mă împiedic și îmi scap geanta, lucrurile din ea împrăștiându-se pe jos. Simt cum sângele îmi urcă în obraji. Mă așez în genunchi și încep să le adun.

- Vai, ce împiedicată! aud o voce ce este imediat acompaniată de un cor de râsete răutăcioase.

Îmi ridic privirea și vad o fata blondă, machiată și îmbrăcată puțin cam prea prea pentru gustul meu. O ignor, încercând din răsputeri să îmi trag lacrimile înapoi. Nu voiam să par slabă în fața lor, nici să îmi fac din prima zi o reputație de plângăcioasă.