O fată specială (Miraculos♥LadyBug &Chat Noir♥)

Îndrăgostită

Marinette

Scotocesc prin dulap in căutarea unor haine cu care să mă îmbrac, când îmi sună telefonul. Nu cunoșteam numărul.

- Da? răspund eu curioasă.

- Bună Marinette, încremenesc auzind vocea lui Adrien.

- B-bună... mă bâlbâi eu. De ce ai sunat? Si cum de ai numărul meu?

- Alya mi l-a dat. Sper că nu te superi.

- Nu, sigur că nu! spun eu deja plimbându-mă agitată prin cameră.

- Bine, te-am sunat pentru că m-a rugat Alya să te întreb dacă vrei să mergem la mine acasã. Ea nu a putut să te sune pentru că era ocupată și m-a rugat pe mine. Ciudat, știu, spune apoi se aude un chicotit.

Ok, până și râsul lui era perfect. Stai puțin... o să merg la el acasă? Yeey!

- Bine, sunt de acord.

- Te rog Marinette. Alya mi-a spus că sigur nu o să vrei să mergi fiindcã o să ți se pară departe... Dar dacă vrei vin să vă iau eu cu mașina. Ne putem vedea în parcul de lângă liceu. Haide Marinette, ne vom distra și...

- Adrien stop! spun eu amuzata. Am spus că da, vreau să vin!

Chicotește și își cere scuze, apoi plănuim să ne vedem în parc în 15 minute.

O sun rapid pe Alya și îi mulțumesc că l-a făcut pe Adrien să mă sune. Ea îmi spune că pentru asta sunt prietenii. Mă roagă să îi dau adresa ca să vină să mă ia și să mergem împreună în parc. Accept.

*
Ne îndreptăm împreună spre parc. Îl vedem pe Nino pe o bancă și ne așezăm lângă el.

- Bună Nino, unde e Adrien? întreb eu.

- Nu știu dacă vom mai putea merge. Am fost la el după ore ca să îl convingem pe tatăl lui să îl lase să vină cu noi, dar a refuzat foarte categoric.

- Credeam ca vom merge la el acasă.

- Dacă nu l-a lăsat să iasă puțin în oraș crezi că îl va lăsa să își aducă prieteni acasă? L-a întrebat dar nici nu a vrut să auda. Mi-a promis că încearcă, dar nu prea cred că va reuși. Nu vreți să știți cât e de sever... Nu îi dă lui Adrien pic de libertate.

- Îmi pare rãu pentru el... asta înseamnă că nu mai vine? întreb dezamăgită.

- Sunt aici!

Mă întorc și îl văd pe Adrien alergând înspre noi.

- Bună prieteni, imi pare rău că am întârziat! spune el când ajunge în dreptul nostru.

- Nu-i nimic. Deci, ce a zis tatăl tău? întreabă Nino.

- Nu îmi vine să cred că a acceptat să vă aduc acasă! spune el entuziasmat.

- Ce bine, atunci să mergem până nu se răzgândește. Dar ce i-ai spus ca să te lase? Omul ăla nu părea că va aceepta vreodată.

Adrien chicotește.

- Ți-am spus că va accepta până la urmă.

- I-ai spus că venim ca să te ajutăm la teme, nu-i așa? spune amuzată Alya.

- Da... recunoaște el plecându-și capul.

- Serios? Teme? Din prima zi? intru și eu în conversație.

- Nici nu cred că știe că e prima zi... suspină Adrien părând foarte trist.

Mi se rupe inima văzându-l așa.

Din instinct îmi pun mâna pe umărul lui, zâmbindu-i.

- Nu fi trist Adrien. Sunt sigură că știe, doar că a fost foarte ocupat. Și taltăl meu a avut astăzi multă treabă și nu mi-a acordat prea multă atenție. Dacă vrei, dacă tot mergem la tine, te-am putea ajuta noi să vorbești cu el.

Mã privește surprins și îmi întoarce zâmbetul.

- Mulțumesc Marinette, cred că ai dreptate. Dar problema e că el este mereu ocupat.

- Faci progrese! Bravo! îmi șoptește Alya bucuroasă.

Împietresc când îmi dau seama cât de deschis am reușit să vorbesc cu el. Chiar fac progrese și mă bucur foarte mult. Defapt, când am văzut că e trist, am lăsat totul la o parte și am fost eu însămi, am vrut să încerc să îl ajut. Acum părea mai bine dispus. Eram mândră de mine.

*
- Veniți, mașina e în parcare! Și nu uitați să nu îi spuneți tatălui meu de la ce scoală sunteți.

- De ce? întreabă în cor Nino și Alya.

- Nu mă lasă să învăț la o școală obișnuită.

- Cum așa?

- El crede că acum învăț la o academie specială, aleasă de el. Cu greu am convins-o pe Natali să mă ajute să merg pe ascuns la liceul pe care îl vreau eu. Și mã bucur mult, așa v-am cunoscut pe voi!

Se vedea că este foarte entuziasmat că și-a făcut noi prieteni. Îmi place mult de el fiindcă este imposibil de frumos, dar sunt îndrăgostită mai mult de sufletul lui bun și de caracterul pe care nu îl întâlnești la prea mulți băieți. Este perfect. Perfect pentru mine.

- La ce te gândești Marinette? tresar când îi aud vocea.

- La nimic. Umm... cine e Natali? schimb rapid subiectul.

- O să o cunoașteți în mașinã! Uitați, e cea de acolo.

Mă apropii de o mașină neagră, simplă, parcată în apropiere, dar nu văd pe nimeni înăuntru.

- Nu aia, cea de acolo! spune Adrien amuzat arătând înspre o limuzină albastră.

- Asta e mașina ta?! întreabă uimită Alya.

- Stați să vedeți ce casă are! chicotește Nino.

Wow, nu mă așteptam să fie și bogat. De unde atâta perfecțiune pentru un singur băiat? Dar sincer, chiar nu îmi pasă că e bogat. Mi-a plăcut de el înainte să știu asta. Deci îmi place pentru felul lui de a fi, nu pentru banii lui. Sper că și el va înțelege asta când va afla că îl plac. Bine... asta nu se va întâmpla prea curând.