Knives and pens [Andy Sixx AU]

Capitolul II

N/A: Partea aceasta nu o voi scrie cu diacritice.

Mi-am plimbat privirea peste tot, incercand sa inteleg unde ma aflam, sau mai exact: de ce ma aflam aici- oriunde ar fii "aici". Eram intr-o camera intunecata, mai mult umbrita de peretii negrii-albastrui ai camerei. O singura lumina se afla aici: o lampa albastra. Lumina reusea sa acopere doar un sfert din camera, facand-o sa para desprinsa dintr-un film de groaza.

Din departare, a mai aparut o micuta lumina, una care se transforma intr-o lumina orbitoare in mai putin de o secunda. Mi-am mijit ochii, incercand sa privesc sursa luminii: el.

Acel baiat pe care il vazusem la lac. Doar ca acum era diferit: Era machiat, ca si un rocker. Tusul ii alungea ochii, in acelasi timp, facand ca orbitele albastre ale sale ieseau in evidenta mai mult decat fara machiaj. Parul ii era ciufulit, dar exact la fel tuns ca si inainte. Dar ceea ce ma uimea cu adevarat erau aripile care se observau in spatele sau. Negre, maiestoase, fluturau incontinuu. Avea pana si un halou negru de asupra capului sau.

Era un inger. Exact cum spusesem: un inger cazut din cer.

Apoi, m-am concentrat pe vocea lui; angelica.

We're born into the night, lik children of the damned.

And our pain will shine our light to those who understand.

Nu am putut sa nu observ ca tine in mana o alta chitara. Nu o mai tinea pe cea acustica, ca si acum cateva ore in parc. Tinea o chitara electrica potrivita melodiei screamo pe care o canta. Era o melodie puternica, cu un mesaj la fel de puternic.

Atunci cand a facut o pauza, cuvinte urlate de peste tot, spuneau "Born into the light, pain will shine our light". Erau urlete demonice, dar care se potriveau perfect cu mesajul piesei.

'Sunlight burns, children surrender.'

Cand cantecul se termina, baiatul cazu la pamant, epuizat. Cazuse in genunchi, dar totusi cu sezutul stand pe jos, mainile atarnate pe langa corp. Se uita in jos spre chitara care zacea acum pe jos, rupta in bucati. O lacrima se prelinse pe obrazul sau, cazand pe chitara stricata.

-Imi pare rau, suspina el, apoi cazu la pamant cu totul.

Am alergat spre coltul camerei in care el statea. Acum, el fiind intr-un stadiu pe care nici nu stiu cum sa il numesc, lumina se diminua, fiind aproape inexistenta. I-am atins mana, intorcand-ul cu fata la mine. Lesinase.

Dintr-o curiozitate bizara, i-am atins aripile. Dar, odata cu atingerea mea acestea disparusera, odata cu haloul, cazut langa baiat. M-am speriat, dar totusi, asta nu m-a oprit din atingerea chitarii sale. Aceasta disparuse de asemenea. Am vrut sa il ating, dar mi-era frica. Daca urma sa dispara si el?

***

M-am trezit, in patul meu, incurcata in plapuma mea. Perna era pe jos, dar acesta era cel mai neimportant lucru acum. Aveam intrebari fara raspuns mai importante de cat o perna.

Tot ce ma intrebam e daca o sa il mai intalnesc vreodata. Poate o sa il mai vad, poate nu. Si sincer, speram sa nu se intample ca si in a doua varianta. Trebuia sa il intalnesc. Si stiu cea mai buna modalitate pentru a face asta.

M-am ridicat din pat, punandu-mi centura prin spatele meu, tinan coada chitarii cu mana stanga. Mi-am luat pana de chitara in mana si am inceput sa cant.

Chitara electrica pe care mama mi-o luase de ziua mea, era cel mai frumos cadou pe care il puteam primii vreodata. Cu atingerea corzii chitarii ma afirmam drept persoana care sunt de fapt: masochista neimportanta a orasului acestuia de rahat. Nimic nu ma putea descrie mai bine decat o melodie screamo, cantata la chitara.