Knives and pens [Andy Sixx AU]

Capitolul I

Mişcam cuţitul pe pielea mea albă presărată de vechi tăieturi. Sângele se mişca hipnotizant în spatele cuţitului, prelingându-se până pe faianţa lustruită a băii. Cu fiecare tăietură, spuneam în gând ceea ceea ce a cauzat existenţa viitoarei cicatrici. Cu mişcări uşoare, fiecare tăietură se alungea câte puţin.

După cele nouă tăieturi egale, am reuşit să mă întorc cu capul pe pământ şi să îmi pun cuţitul înapoi în dulăpiorul de sub chiuvetă. M-am repezit deasupra chiuvetei, lăsân apa să curgă. Mi-am aşezat braţul sub jetul de apă, aşteptând ca sângele să se cureţe. Am scos propriile mâini de sub jetul puternic al apei, bandajândul. Pielea îmi pulsa, acţiune urmată de o durere imediată.

Mi-a acoperit bandajele cu hanoracul negru, şi am ieşit din baie. M-am îndreptat spre masa mea de toaletă, căutându-mi cercelul -piercingul pe care urma să mi-l pun în buză. Imediat ce l-am găsit, am ieşit din cameră, închizând uşa. Dacă încă mai avem putere în braţul drept, aş fi trântit-o de nervi. Am intrat în bucătărie, luând un măr verde, şi sărutând-o pe mama. Am murmurată un "La revedere, Dalia", dar nu cred că m-a auzit.

Am ieşit din apartament, căutându-mi skateboard-ul. După ce l-am luat de sub maşina tatei, am plecat spre parcul central. Am nevoie de linişte şi de puţină odihnă psihică. M-am săturat să fiu batjocorită din cauza stilului meu şi a prietenilor mei. De ce oamenii nu pot să îşi vadă de treaba lor şi să mă lase în pace să îmi trăies anii de existenţă aşa cum vreau şi aşa cum am chef? Nimeni nu mă poate înţelege.

De fiecare dată când apăream la şcoală, lumea mă lua peste picior. De fiecare dată când vorbeam cu un băiat eram luată drept uşuratică. De aceea am lăsat şcoala pentru a îmi continua studiile în muzică. Da, ştiu să cânt la chitară. Acum şase ani am început. De la început era doar ca şi o joacă, dar odată ce am aflat de formaţia Bullet for my valentine am început să cânt din ce în ce ma mult.

Şirul gândurilor mi s-a oprit atunci când am ajuns în parcul central. Nimeni nu era prin preajmă ceea ce înseamnă că mă pot duce liniştită în locul meu. Am împins skate-ul în faţa mea, sărind pe el. Am mers drept înainte până am ajuns la pietrele de lângă lac. Am lăsat skate-ul în spatele unei pietre, şi mi-am pus acolo şi adidaşii. Am urcat pe pietre. M-am uitat în depărtare.

Pietre formau un pod, care era tot pe pământ, dar din moment ce nimănui nu îi pasă sau nu cunoaşte acest loc, nimeni nu mai vine pe aici. Am mers câţiva paşi, până ce am auzit o chitară şi o voce acompaniind-o. Cu cât m-am apropiat mai mult am reuşit să înţeleg versurile.

... Now that it's over,

I just wanna hold her,

I'd give up all the world to see,

That little piece of heaven looking back at me;

Now that it's over,

I just wanna hold her;

I've gotta live with the choices I made,

And I can't live with myself today . . .

Am mers până ce am observat o persoană care stătea cu spatele. Avea părul relativ lung, aproape ras pe o parte. Avea o chitară acustică în mână, dar cânta o melodie rock. Totuşi, trebuie să recunosc că are o voce pur şi simplu angelică.

Incoştientă, am început şi eu să cânt, lăsându-mă purtată de melodie. Imediat ce - cred eu - că a observat că cineva îl acompania - pentru că e logic să fie băiat, luat după voce- acesta s-oprit. S-a întors atât repede şi brusc, încât nu m-aş mira dacă şi-a rupt gâtul sau coloana vertebrală.

- S-Scuze, nu vroiam să te distrag, spun eu, încercând să îl fac să ma cânte.

El doar s-a ridicat repede, şi-a luat chitara şi a plecat. Nu am avut timp să mai spun nimic pentru că a început să alerge spre ieşira parcului. Am strigat după el să se oprească dar el a continuat să alerge.

O, Doamne. Acel băiat este un înger căzut din cer.

A fallen Angel.

Mkay, deci acesta este primul capitol. Eu nu sunt chiar atât de genială, nici măcar nu ştiu să scriu ceva bine, mda, dar, asta e. Sper să vă placă. oricum, e mai bine decât căcaturile ale de " poveşti " de pe FaceBook nu? Îmh.

Comentaţi, votaţi.

† Đimitri.