~Dragã cititorule,dacã ești aici sã citești cu mintea ar fi bine sã închizi aceastã carte. Noi,aici,citim cu sufletul.~
Sunt sigurã cã nu întâmplãtor persoanele care acum citesc cãrți de tipul acesta sunt pasionate de acest subiect.
Vreau sã fac un apel serios în privința "familiei".
"Familie" doar un cuvânt. Îl enunțãm atât de des, în diferite situații, cu scopuri diferite,pozitiv sau negativ vorbind,cine a descifrat secretul pe care acest cuvânt îl deține? Ce reflectã acesta?
Este oare simbolul iubirii eterne? Chiar înfãțișeazã asta? Este oare simbolul pãcii, al colaborãrii pe plan fizic cât și pe plan spiritual/sentimental?
Un singur fapt este sigur. Acest cuvânt are puterea de a ilustra multe,dar,desigur,depinde din ce ipostazã este privit de la om la om.
Pe plan social,ce poate însemna "familia"? Pãi,omenire,durata relaționãrii în familie scade dramatic pe zi ce trece. Nu spun asta imaginându.mi cã știu mai bine. Nu. Sunt un copil. Un copil normal. Amestecat în sutele de copii care sunt în aceeași situație.
Din perspectiva mea, noi, generația ,obijnuim sã ne adaptãm la un stil de viațã modern. Cui îi mai pasã de familie?
Dar,cum orice roatã se întoarce,am ajuns la concluzia cã nici familia nu se mai preocupã de lipsurile noastre omenești, și noi,desigur aruncãm vina pe familie care și este de vinã (uneori) . Dar, nu am realizat cã toate aceste omiteri pe care le facem sunt perfect nominalizate și apar în viața noastrã în secunda în care legãtura familiarã este definițiatã doar prin bani și interes.
"Familia", este cuvântul care ar fi trebuit sã ne creeze tuturor sentimentul de siguranțã. Dar, nu,de cele mai multe ori acest cuvânt este folosit cu scop negativ, nereprezentând doar una sau mai multe persoane cu care noi ne scurgem zilele în timp și spațiu, corect?
Dragi pãrinți, nu de dese ori îmi adopt tupeul ca sã.mi expun adevãratele gânduri/dorințe/opinii asupra voastrã. Dar, doar pentru cã nu le exteriorizez cu voi, nu înseamnã cã totul merge bine,iar eu sunt în adevãratul sens al cuvântului bine.
Chiar aș fi avut dorința sã vã privesc mai îndelungat, sufletul meu sã vã poatã considera persoane de toatã încrederea. Nu vreau sã fac o afirmație negativã, dragi pãrinți, sunteți pe o parte de toatã încrederea, iar eu vã datorez tot respectul pentru lupta la care ați fost supuși poate doar sã îmi creați un viitor mai bun. Dar, aceastã strânsã relație o simt doar uneori. De ce doar uneori?! Aceasta este întrebarea pe care destul de posibil, majoritatea copiilor/adolescenților o au pe conștiințã așteptând ca un rãspuns sã le fie încredințat.
Dragi pãrinți,de ce vã ascundeți? De ce nu ne rãspundeți? Dragã generație,mai trãim cu aceastã mizerie pe conștiințã? Gândul cã poate chiar avem o vinã,poate nu suntem ceea ce un pãrinte își dorește. Dragã omenire,cu ce greșim?
Mamã,te privesc în fiecare zi. Pot observa oboseala care se scurge printre mâinile tale puternice pe care le folosești în a menține casa. Observ cum puterea ta se slãbește pe zi ce trece, iar eu rãmân neputincioasã în aceastã privințã. De ce? Pentru cã nu mi.ai aprobat niciodatã ca eu sã îți reprezint ajutorul. Iar eu, mereu ,am respectat aceastã decizie. Ei bine, acest lucru nu dovedește faptul cã nu sunt în stare de nimic. Și mai presus de atât, acest fapt nu îl poți folosi ca pe o scuzã când te întreb de ce nu ești mulțumitã de mine. Întorcându.mã puțin asupra subiectului, acest comportament criticant pe care îl afișezi asupra mea, dragã mamã, și acest comportament criticant pe care mulți dintre pãrinți îl expun copiilor nu este mai presus cu nimic. Și cu siguranțã, nu ne ajutã ci ne face sã eșuãm. Mamã, sã ști cã nu m.a determinat niciodatã sã îmi retușez modul de a fi sau de a mã purta, aceste critici și mai ales, aceste coparãri pe care le tot creezi între mine și alți copii nu mã vor determina niciodatã sã.mi arunc caracterul pentru unul copiat. Nu m.ai nãscut o clonã, mama. Nu îmi poți cere sã devin așa ceva. Este imposibil. Eu, nu am încã puterea sã te fac sã înțelegi ceea ce eu simt. Sunt conștietã lume,poate încã nu sunt ființa de care toți au nevoie, pe care toți o laudã. Poate nici tu nu ești,cititorule. Dar, eu nici nu îmi doresc asta. Tu?
Îmi doresc doar sã mã simt bine în locul în care mã aflu,și nu cred cã sunt singura care își dorește asta. Dragã mamã, nu ți.am mai putut cuvânta de mult ceea ce face sufletul meu sã plângã. Uite, voi spune acum cu mâna pe inimã. Nu mai rezist. Școala, în ochii tãi este un spațiu în care mintea mea evolueazã iar eu pãșind treptat în aceasta devin un om pregãtit pentru lupta cu viața.
