Ei bine,asta vezi doar tu. Eu nu vãd asta. Eu vãd aceastã școalã ca pe un loc de dresaj. Nu învãțãm, ci suntem dresați. Dresați sã eșuãm în viața asta și este un mod în care conducãtorii își asigurã muncitorii. Ne este smuls visul de a ajunge sã ocupãm locuri mari. Dresați sã rãmânem mereu cei inferiori. Asta e în opinia mea, mama.
Dragã tatã, știu, ești dezamãgit de mine în fiecare secundã și oricât de mult mi.aș dori sã schimb ceva, nu este omenește posibil. Mereu te.ai schimbat în fața mea. Azi ai fost tatãl pe care oricine și l.ar putea dori, iar azi ești doar unul. Din restul. Restul, cei care mã urãsc. Frumos,nu?! Mereu ai avut forța sã vezi ce se aflã în interior. Mereu ai vãzut în mine o putere unicã. Însã, tu vedeai doar partea pe care voiam eu sã o vezi. Nu ți.ai pus nici cea mai micã întrebare dacã se întâmplã sau nu ceva cu mine. Ei bine, dragã tatã, ai fost în toți acești ani pãcãlit de un zâmbet care la prima vedere ai fi crezut cã poate fi veșnic. Ai fost pãcãlit de ochii mei, ãia blânzi care mereu erau luminoși, aceia care spuneai tu cã sunt visãtori, dar habar n.aveai cã eu muream pe dinãuntru. Atâta timp..muream pe dinãuntru.. Sunt foarte sigurã cã nu doar eu simt/am simțit asta.
Mai am multe de spus, nu am renunțat. Niciodatã nu o voi face. Doar cã aștept momentul potrivit pentru a mã face auzitã, asta așteptați și voi, generație? Aștept sã fiu mai puternicã. Poate nu e acum acel moment,dar va fi. Cu siguranțã. Și atunci când va fi o sã vedeți cu ochii voștrii cum e sã fi umilit, dragi pãrinți. Mi.e scârbã de pãrinții a cãror copii au vise, dar pãrinții nu cred în ele. Cum se poate sã.i smulgi copilului tãu visul în modul acesta? Descurajându.l . Hrãnindu.l cu urã. Cum se poate,pãrinți din toatã țara, lumea? Copii, învingem?
Dragã cititorule, dacã ești copil, urmeazã.ți visele! Indiferent de ceea ce spun pãrinții! Ține capul sus de fiecare datã când ei gãsesc în alt copil ceea ce tu nu ai, când gãsesc în alt suflet ceea ce ei își doresc. Plângi pentru tine, nu pentru ei! Fi puternic! Ei, desigur, te iubesc necondiționat, dar totuși, și iubirea asta are, chiar dacã n.ar trebui sã aibã, o serie lungã de reguli pe care trebuie din pãcate sã le respecți.
Dragã cititorule, dacã ești un om "mare", spune cum a fost? Primul început?! Primul vis pierdut?!
Dacã ai renunțat la visul tãu,ești mulțumit de ceea ce ești acum?! Te simți tu, sau te simți ei? Mai e viața ta? Sau e viața lor?!
Dacã ți.ai urmat visul, cine ești?! Ești în acel loc în care sperai încã din copilãrie sã fi?! Cum te simți?!
E o serie lungã și variatã de alegeri. Poți fi ceea ce vrei. Poți fi tu. Sau, poate sã fi o simplã marionetã e mai simplu pentru cã nu mai trebuie sã simți nimic, nu mai trebuie sã gândești.
Nu știu ce pot sã fac pentru a prezenta totul mai clar, oameni aleși. Sunteți familia mea, dar, oare mai mult nu puteați?
Poate "familie" e cuvântul cel mai potrivit atunci când vrei sã definești dragostea infinitã. Subliniez faptul cã în momentul în care ajungi sã numești un prieten ca fiind din "familie" folosești termenul maxim. Familia e totul. E majoritatea lucrurilor importante.
Noi copii,simțim atâtea...vã vine sã credeți?
