Matrioșka-Povestea unei iubiri

20 August 1944, Sinaia,România

Soarele ardea totul în cale. Temperaturile ajungeau pană la 35 de grade. Aerul era atât de sufocant că abia dacă mai puteai sa respiri,în ciuda caniculei de afară, problemele naționale nu țineau cont de condițiile meteo.

Cerând servitorilor să nu fie deranjat de nimeni până la servirea cinei, regele Mihai s-a retras în sanctuarul său, biroul din aripa de est a castelului, locul în care se refugia ori de câte ori avea nevoia de liniște sau trebuia sa ia decizii importante. Hotărî că a venit momentul să pună cap la cap evenimentele care au avut loc în ultima perioadă.
Regele știa deja prea bine că orice încercare de a-l convinge pe Antonescu de oportunitatea schimbării orientării externe a țării, era inutilă. Inutil era și să tot aștepte până când avea să vină momentul potrivit pentru o lovitură de stat, căci trupele sovietice înaintau tot mai mult, amenințând astfel siguranța țării. Acel ultimatum venit din partea Aliaților a pus capac, însă el încă nu a reușit să îi convingă pe liderii politici să își asume responsabilitatea de a se pronunața pentru pace, pentru ca mai apoi el să îi ceară public, demisia lui Antonescu.
Ei, acum, că armata sovietică se regrupa de câteva luni pe linia frontului românesc, și putea să porneasca, din clipă în clipă,un mare atac, iar Germania își retrăsese deja divizia de tancuri Gross Deutschland de pe front, acum era acel moment mult așteptat, momentul în care marea lovitură de stat era mai mult decât binevenită.

O mașină neagră, gonea în grabă pe drumul îngust care ducea spre intrarea de urgență a castelului Peleș.
Auzind motorul zgomotos al Lincolnului, Mihai se îndreptă spre geamul înalt ce dădea spre curtea secundară a castelului. Văzând automobilul, a știut de îndată că veștile pe care avea să le primească, numai bune nu erau.
S-a retras în întunericul din spatele biroului său, și s-a așezat, așteptând neliniștit, primirea veștiilor, nu înainte de a-și turna un pahar de coniac. Începea să devină tot mai agitat din pricina acestui mister care îl încolțea. Întinse mâna spre paharul de cristal, umplut doar pe un sfert, cu lichidul de culoarea mierii, degetele sale lungi, calde și transpirate s-au fixat pe cristalul rece iar privirea sa, a rămas ațintită în pahar, însă el era total absent, prins în gândurile ce îl măcinau.

Automobilul a intrat în curtea secundară a castelului, unde motorul acestuia s-a oprit brusc. Din vehicul, au coborât trei bărbați, îmbrăcați la costum și pregătiți parcă de un mare eveniment.Totuși, dacă ar fi fost să te iei după fețele lor, cu siguranță nu mergeau la vreun bal. Toți erau serioși și executau fiecare mișcare, fiecare pas, mecanic. Niciunul nu schița nici un zâmbet, nici o vorbă, nimic în afară de o liniște înmormântală.
Cu aceiași pași mecanici, s-auu îndreptat spre ușa de la intrare și unul dintre ei, trase cu toată puterea de mânerul soneriei care atârna poznaș lângă ușa solidă.
De îndată, aceasta s-a deschis, iar în dreptul ei, apăru unul dintre cei 20 de majordomi ai regelui. Acesta luă poziția de drepți înnfața oaspeților, fàră a fi intimidat câtuși de puțin de rangul sau poziția socială pe care o aveau și îi întrebă tare și răspicat:
- Cu ce vă pot ajuta, domnilor dragă?
Cei trei și-au mutat privirea de la unul la altul, fiind ușor liați prin surprindere de modul lejer în care li se adresa.
Revenindu-și primul, barbatul care a sunat la ușă, răspunse:
-Am dori să îl vedem pe rege, avem o vorbă să îi spunem.
-Îmi pare rău să vă anunț, dar, majestatea sa, a cerut strict să nu fie deranjat până la servirea cinei.
Din nou, schimbul de priviri de mai devreme, a avut loc, dar de data aceasta, cel din mijloc a luat cuvântul.
-Anunță-l pe majestate, că avem să îi comunicăm o situație importantă ce nu necesită amânare.
Încă neconvins de spusele celor doi, majordomul nu se clinti din tocul ușii.
Cel de-al treilea, enervat la culme de nepăsarea servitorului scuipă cuvintele aproape printre dinți.
-A-NUN-ȚĂ-L A-CUM!
Nemaistând pe gânduri o clipă, acesta îi pofti în holul principal, iar apoi se îndreptară toți patru spre biroul din aripa de est.
Cu o bătaie puternică în ușa masivă din stejar, majordomul își anunță stăpânul că are oaspeți.
-Intră!strigă acesta, din spatele ușilor înalte.
Cu o ușoară apăsare de clanță, bărbatul deschise ușa și îi pofti pe cei trei domni în birou.
Imediat ce aceasta se închisese în urma lor cei trei începură să vorbescă deodată:
-Majestate, avem vești de pe front, spuse secretarul Mircea Ionnițiu, o cută de îngrijorare apărându-i pe frunte.
-Trebuie sa faci ceva și repede, soarta țării depinde de decizia ta, bunul meu tovarăș, spuse și generalul Gheorghe Mihail, scuturând din cap de supărare.
-Așa este, trebuie să faci ceva, majestate, așa nu se mai poate, trupele, trupele ne...
Cu un simplu gest, Mihai, l-a redus la tăcere pe aghiontatul Emilian Ionescu.
Își propti palmele, încă umede, pe brațele atent sculptate ale scaunului, și se riducă. Îi studiă, preț de câteva secunde, pe cei trei reprezentanti politici, apoi se îndreptă spre dulăpiorul secret cu băuturi. Luă din acesta, alte trei pahare de cristal împreună cu sticla de coniac, și se întoarse la birou. Turnă lichidul în fiecare pahar, în cantități egale apoi le oferi băutura, pe rând, celor trei bărbați, aflați încă, în picioare în mijlocul încăperii.
-Luați loc, domnilor, astfel de probleme nu se discută pe grabă!
Cei trei se așezară pe canapeaua de lângă fereastra ce dădea spre curtea principală și așteptau acum indicațiile regelui.
Acesta se îndreptă din nou în spatele biroului, și scoase dintr-un sertar, o cutie cu trabucuri Ashton, importate de la cei mai căutați exportatori din Republica Dominicană.
-Un trabuc de calitate ca acesta, domnii mei, ajută la eliberarea tot stresului din corp. Așa că vă rog, serviți! Cred că avem cu toții nevoie să ne destindem puțin. În fond și la urma urmei, avem treburi serioase de discutat, prin urmare avem nevoie de tot calmul din lume.
Bărbații repetară aproape șocați ritualul de mai devreme din fața ușii de la intrare. Își plimbau privirile când la rege, care părea complet dus cu pluta, când la trabucurile întinse spre ei, când unii la alții.
Pentru că nu se cade să refuzi gazda, atunci când aceasta te servește cu ce are prin casă, darămite să refuzi un moștenitor al tronului, care, pe deasupra îți mai și oferă cel mai rafiat coniac fabricat tocmai în Franța, și transportat cu mare grijă de însuși bunicul regelui, de regele Ferdinand, și colac peste pupăză îți mai oferă și un trabuc din colecția personala, e mai mult decât evident că nu ai voie să refuzi.
Mihai se așeză și el pe fotoliul din fața canapelei, își aprinse trabucul, trăgând fumul adânc în piept, inhală totul cu o precizie falsă, căci el nu era vreun fumător de mare calibru, nu era fumător deloc, însă trebuia să pară stăpân pe propiile forțe, dominator, și în nici un caz, nu trebuia sa își arate teama care îl mistuia, nici acum, nici altă dată.
Ridică apoi paharul în dreptul ochilor, la o distanță considerabilă, studiă cu atenție culoarea conținutului, apoi apropie paharul de gură, îl roti de câteva ori, adulmecă parfumul acestuia iar abia apoi, luă o gură zdravănă din lichidul arămiu.
"Invitații" procedară la fel, iar abia în clipa în care ultimul a pus paharul jos, gazda a vorbit.
-Acum că ne-am mai relaxat puțin, am să vă poftesc să îmi explicați care este motivul pentru care azi mă aflu în plăcuta companie a domniilor voastre.
Cu toate că bănuia care era motivul, îi făcea o deosebită plăcere să își ia tovarășii peste picior. Până la urmă, el a avut dreptate în urmă cu câteva luni când spunea că ceva cu adevărat grav avea să se întâmple dacă nu aveau să pună în aplicare lovitura de stat. Acum s-a ajuns la vorbele sale, iar el avea să profite de acest lucru, în limita bunului simț, desigur, doar era un gentilom, nu ?

-Domnule, spuse Ionescu, am primit vești de la subofițerii aflați pe frontul de Est. Rușii au lansat atacul asupra frontului. Trebuie să facem ceva, urgent!
-Da, trebuie și vom face! Vom pleca pe dată la București și vom convoca o întâlnire cu liderii militari.
-Deja ne așteaptă la Casa Nouă, domnule, totul este pregătit, spuse generalul Mihail.
-Atunci nu ne mai rănâne decât sa facem demersurile necesare pentru deplasare și putem pleca.

După ce au pus la punct toate detaliile, au urcat în Lincolnul parcat în curtea secundară și au pornit la drum.