Ploaia lovea in geamul inchis, iar singura lumina ce se vedea in camera era cea a fulgerelor. Tunetele zguduiau vechiul conac, parca vrand sa il darame. Ferestrele tremurau, iar focul din semineul mare abia mai palpaia. Nimic nu-l putea linisti pe tanarul care tremura intins in pat si ascuns sub paturi. Pacat ca nu se putea misca, altfel s-ar fi facut ca un ghemotoc de frica tunetelor si a fulgerelor; dar nu avea ce sa faca, nu isi putea misca picioarele si nu mai era nimeni treaz ca sa il ajute.
Ii era frica si nu stia ce sa faca; sa se roage? Dar Dumnezeul lui il parasise de mult...inca din ziua aceea fatala cand isi pierdu-se mobilitatea.
Era o noapte la fel de agitata ca cea de acum, iar el si parintii lui se intorceau din Londra la conacul lor din Windsor, vantul sufla trasura in care erau ascunsi si care ii proteja de ploaia torentiala ce s-a abatut asupra Angliei. Nu mai stiau ce sa faca, birjarul isi pierdu-se speranta de a mai ajunge cu bine la conac. Dintr-o data, ceva le lovise trasura, care cazu intr-o prapastie. Toti au murit, inafara de el, se blestema pentru asta, dar era prea mic pentru a face ceva. Fusese protejat de trupurile parintilor lui, dar totusi, greutatea trasurii ii zdrobise picioarele. Nu stia cine ii gasise in acea prapastie abrupta, el vazuse doar doi ochi rosii, apoi lesina. Se trezi dupa ceteva zile in conacul lui, cu cativa doctori langa el, dar ei nu mai puteau face nimic, picioarele lui nu se vor mai putea misca niciodata...
Inca un fulger, inca un tunet si tot ce putea sa faca e sa tremure si sa se zbata sub paturile ce ii tineau de cald si nu prea. Voia ca cineva sa fie langa el, sa nu ii fie frica...
Inca un tunet; isi indrepta privirea spre fereastra si, nu stia daca halucina sau nu, dar vazuse o pereche de ochi rosii, la fel de rosii ca ochii pe care i-a vazut in noaptea aceea fatala...
Si-a inchis ochii rapid, apoi ii deschise iar privind spre fereastra, nimic, ochii aceia rosii nu mai erau acolo.
Sigur fusese o halucinatie; nu exista oameni cu ochii rosi. Isi inchise ochii incercand sa se concentreze la ceva ce il facea fericit, ceva care sa il faca sa uite de griji, din pacate, putine lucruri il faceau sa uite de griji. Incepu sa se gandeasca la copilarie, cat de fericit era cand alerga prin gradina sau le facea farse servitoarelor, apoi fugind cat il tineau picioarele.
O lacrima ii cursese pe obraz cand imaginea cu parintii lui protejandu-l de cazatura i se derula in fata ochilor. Isi scutura capul si incerca sa fie puternic, avea deja 21 de ani, nu mai putea plange din orice. Inchise ochii si se concentra asupra ochilor rosii care i se paru ca ii vazu-se la fereastra, semanau cu aceeasi ochi rosii pe care i-a vazut in noaptea aceea. Cumva, acei ochi rosii il linisteau, simtea ca are o legatura cu ei, desi nu stia cum... Un suspin ii parasi pieptul si incerca sa adoarma deoarece tunetele nu mai rasunau in tot conacul, semn ca furtuna se mai domolise.
Dimineata veni rapid pentru tanarul imobilizat, iar majordomul veni sa il trezeasca tragand draperiile. Lucrul acesta il exaspera, dar aceasta era singura modalitate de a se trezi dimineata. Ceaiul il astepta pe masuta de langa pat, acompaniat de micul dejun care consta in oua, bacon si o rosie mare la gratar. Se uita la majordomul care incepu-se de mult sa ii prezinte programul de azi, dar nu intelesese nimic, deoarece fusese tinut treaz aproape toata noaptea de catre furtuna dezlantuita, asa ca era prea obosit ca sa-l asculte. Casca zgomotos si se ridica in fund pe pat, iar majordomul il ajuta sa urce in scaunul cu rotile ce ii permitea sa se miste cat de cat. Acesta il duse la masa de langa pat ca sa poata sa isi ia micul dejun.
- Dupa cum va spuneam domnule Henric, programul de azi consta in orele de economie, engleza si pian. Pe urma domnul doctor Paulo va veni sa va viziteze. Spuse majordomul cu o voce groasa, de fumator inrait.
Economia nu il prea interesa, dar era momentul sa preia afacerile raposatului sau tata, asa ca nu avea de ales, iar engleza o stia la perfectie, de ce sa se mai chinuie? Lectiile de pian, acelea il interesau pe el cu adevarat, ii amintea de mama lui, o pianista desavarsita, si totodata, una din pianistele preferate ale regelui.
Termina de mancat, iar majordomul lui il ajuta sa se imbrace. Il duse in camera de lectii, unde se afla si pianul, unde il astepta profesorul sau de economie. Urma o zi lunga...
***
Acesta e primul capitol, sper sa va placa.
Sarbatori fericite!!
Hugs
