Uman

Roua...

Ca dupa orice ploaie, cititorule, stii foarte bine ca pe verdele crud al frunzelor se asterne roua.

Acesta este un semn bun. Dupa ploaie urmeaza soarele, mereu. Exista momente cand te scufunzi, exista momente cand te inalti, uneori atat de sus incat ametesti, intri in frenezia fericirii.
Si sentimentul este asa de frumos...

Simti ca dupa atata furtuna sufleteasca revine soarele din zori, atat de dulce...
Si, bineinteles, aceasta frantura de slove e scrisa pe bataile inimii mele, asa de rapide, asa de...puternice. Atat de puternice incat ma doare...dar merita.

Asadar...soarele rasare la un moment-dat, mai devreme sau mai tarziu. Si oricat de trist ai fi, momentul spectaculos al luminii iti ineaca sufletul de liniste, de atata bun lumesc.

Desi fiecare om este la origini unul extraordinar, soarele iti lumineaza autenticul, simti ca te poti citi pe tine insuti.

Asa simplu, bucuria, naste aripi translucide pe care numai sufletul le vede, sufletul le simte. Bucura-te, omule, de raza aceasta mica de soare, de reflexia de roua. Traieste in franturile cele mici de apa, o sa te scufunzi, din nou, dar dincolo de lacrimi, unde o sa gasesti sclipirea perlelor numite amintiri.
Simte...