Love Story (Lysa' s Story)

Nu am să mi-o iert niciodată

-Nu mai pot să suport! Pleacă din viața mea! Acum!
Nu mai pot rezista la toate astea viață, spune ce vrei, acum! Mereu ai fost așa cu mine și acum nu ești în stare să îmi răspunzi la o întrebare? !
-Oliver, dispari, acum!
-Nu! A spus el încercând să îmi ia pușca din mână, dar nu a reușit să o ia. ....
-Nu! A spus Toma
-Ce vrei? !
-Să te oprești!
-Nu mă pot opri până nu am să mor!
-Nu spune lucruri neadevărate, știu că poți trece peste asta și fără să mori!
-Te înșeli! Mereu am primit ce e mai rău! Părinții tăi, te urăsc și se prefac ca te iubesc, nu cred sau ca una din putinele persoane la care ți să te trădeze constant? !
-Nu am pățit lucruri din astea, nici nu as vrea și știu prin ce lucruri treci , nu e deloc ușor ,însă poți să termini povestea asta și să ai și un final fericit. Nu știu dacă ai observat, dar ești frumoasă, inteligenta și ești mereu acolo când e nevoie de tine.
-Zici asta doar așa! Ca să mă simt mai bine! Dar ști ceva. ....m-am săturat de lume mincinoasă, e așa greu să zici adevărul măcar o dată? !
-Nu. .doar că..
-Doar că ce? !
-Liniștește-te.A spus Toma nervos.
-De ce ?
-Pentru că cea ce faci nu e bine!
-De unde ști tu? Poate e mai bine așa! Poate m-am săturat de viață! -Vino acasă și o să vorbi despre asta, nu trebuie să faci ăsta, dacă nu vrei, mai bine pune pușca jos și vom termina toată povestea asta cu sinucisul.
-Acasă? ! Unde? În casa în care stau după ce am fost răpită? !
-Scuze pentru asta
-Scuze? ! Tu Îți dai seama ce ...nu contează acum, nu? Pentru voi nu contează nimic niciodată , indiferent despre ce sau cine e vorba, nu-i așa Toma? !
-Vino! Îți cer chiar așa mult? !
-Da! Ști ce. ...pleacă singur eu nu vin cu tine, rămân aici ca să mor și punct, nu îmi pasă dacă mă va durea mult, nu contează Cum voi reuși să fac asta, contează doar să o fac. ..ca să scap de tot ce urăsc pe lumea asta! !
-Dar cum rămâne cu cea ce iubești și cu acele persoane care te iubesc, țin la tine și fac tot posibilul ca tu să fi fericita indiferent dacă ei se rănesc ...
-...Eu. ..nu...*am început să plâng*
Am lăsat pușca din mână și m-am îndreptat spre un loc unde să pot plânge liniștită fără ca cineva sa mă deranjeze în continuu, Toma m-a prins de mână și m-a întors cu fața spre el, l-am privit în ochi câteva secunde, eram așa speriată și confuză ,simte ca ma prăbușesc.Toma m-a luat în brațe și m-a strâns puternic, poate puțin prea puternic, însă era oarecum plăcut, mă simțeam în siguranță, protejată, era atât de bine, nu pot să cred ce tocmai era să fac, sunt așa o idioata, totuși bine ca nu numai făcut-o, nu cred că o să mai pot pune mâna pe pe pușca sau vreo arma în toată viața mea. Toma încă mă tine în brațe, simt Cum roșesc și devin ca un semafor :3, dar nu asta contează acum, bine ca nu mă vede nimeni, pot să roșesc cât vreau, în fine, nu chiar cât vreau dar mă rog.

Totul era bine, perfect aș putea spune până când să aud un glonț care a trecut pe la urechea mea și l-a lovit pe Toma fix în cap ,picand pe podeaua rece, am început să plâng.M-am întors în spate ..acolo era Oliver cu pistolul în mână.
-Te omor! Dispari!
-Nu mă convingi cu astea, ai grijă de iubitelul tău nu îl lăsa să moară, ști ce. .mai bine lasă că oricum moare.
Am început să plâng cum nu am plâns niciodată , șiroaie de lacrimi îmi curgeau pe față ,fără să se oprească.
-Te bucuri ,nu? Am spus eu, apropiindu-mi pumnul de fața lui și l-am lovit cât de tare am putut și mă uitam la el cu cea mai mare ură posibila, îmi era scârbă de el, as vrea să îl omor, însă nu sunt genul ăla de om, aș vrea doar să sufere, atât de tare,
Încât sa se sinucidă , ca să nu îmi murdăresc eu mâinile cu sângele lui.
-Lysa?
-Toma?
-Totul va fi bine, nu? Am spus eu vizibil îngrijorată.
-Da ,totul va fi bine doar că acum trebuie să fi puternică! *m-a prins de mână*, dacă am să mor, promite-mi ca vei uita de mine.
-Cum poți să spui ăsta? ! Normal ca ai să trăiești. A fost doar o împușcătura mica, nu e chiar atât de rău, oo să trăiești, știu asta.
Încetul cu încetul îmi pierdeam încrederea în mine, iar lacrimile curgeau și mai tare ca înainte, mi-am pus capul pe pieptul lui să îi aud pulsul, bătăile inimi lui încetineau, iar răbdarea și speranța mea erau pe terminate, simțeam cum somnul se strecoară în mine, însă eram atât de îngrijorată , căci de fiecare data când mă cam lua somnul, mă gândeam ce se va întâmpla cu Toma și mă trezeam, nu pot să dorm cu gândul ca un om de lângă mine moare. O să moară. De ce Doamne? ! De ce acum? !Am vrut să sun la ambulanță, însă până ajungea aici, ar fi fost prea târziu. Ochii au început să mi se întunece, deveneau din ce în ce mai negri, lacrimile au început să îmi devină rosi, fiecare cuvânt pe care îl rosteam se auzea mult mai tare iar la final, apărea ecoul, pielea îmi devenea din ce în ce mai albă, părul a devenit alb.
Mi-am pus mâna pe pieptul lui să văd dacă mai are puls. ...nu mai avea. ..Nu. .n-n-nu, refuz să cred asta, nu a murit, e încă viu. De ce mă mint așa? ! Nu mă ajută cu nimic! M-am uitat tristă la Toma, dacă nu făceam asta, nu s-ar fi întâmplat nimic, e numai vina mea! De ce am fost așa o idioata? ! Nu am să mi-o iert niciodată. ..