Era 18 septembrie. Eu m-am dus la scoala cu zambetul pe buze, ca de fiecare data, doar ca acum Roland ma astepta in fata scolii. El avea o punguta micuta in mana. El m-a vazut de la departare:
-Beth! Buna! Hai mai repede putin! a strigat el.
-Hei! Ce faci in fata scolii? i-am zis eu.
-Pai te asteptam ! Uite! Este pentru tine! Hai, uita-te! mi-a spus intinzandu-mi punguta.
- Cu ce ocazie? i-am raspuns uitandu-ma la continut.
- Pai, cand eram la mare , m-am gandit sa cumpar un cadou, si sa il dau unei colege la care chiar tin... a adaugat el aproape in soapta.
- Vrei sa spui ca ti la mine? l-am intrebat sunprinsa.
- Da , tin la tine! mi-a spus Roland.
- Si eu tin la tine! i-am spus imbratisandu-l strans.
De undeva din spate se auzea clopotelul sunand. Noi am plecat in clasa. Aveam ora de matematica, dar profesoara a intarziat, asa ca am profitat ca sa ma uit la pachetelul de la Roland. Era o bratara in multe culori, foarte , foarte frumoasa. Era cea mai frumoasa dintre toate pe care le aveam, tinand cont ca am foarte multe. Eram incantata, asa ca l-am mai imbratisat inca o data. El s-a inrosit la fata. Era atat de dragut. Cred ca ma placea. Si, cred, ca si mie imi placea de el. Era asa de inteligent, politicos, sincer, bun, rafinat si frumos! O dulceata... Usa s-a auzit trantindu-se. Era doamna profesoara, care ma trezise din euforie.
Ziua a decurs normal, iar la sfarsitul orelor , Roland m-a acompaniat pana in statie. Cand a venit autobuzul , el m-a imbratisat apoi mi-a facut cu mana. Cand am ajuns acasa , mi-am scris in jurnal totul despre aceasta minunata.
