23rd august 2015
Iubirea e o floare cu spini, iar atunci când încerci să o culegi, trăieşti mai întâi durerea provocată de rănile lăsate de spini şi abia mai apoi te bucuri de parfumul ei.
În viaţă trebuie să trăim şi ce e urât ca să ne putem da seama ce este cu adevărat frumos. Trebuie să trăim suferinţa ca să putem aprecia fericirea. Şi trebuie să fim dezamăgiţi de anumiţi oameni ca să îi putem iubi şi mai mult pe cei care nu ne dezamăgesc.
Ţi-i aduci aminte pe toţi cei care te-au rănit? Tot răul făcut a fost spre bine. Te-au învăţat în cine poţi avea încredere. Ei te-au învăţat să iubeşti aşa cum o faci acum. Te-au învăţat să fii responsabilă cu sentimentele. Dar te-au obligat să te temi. Te-au obligat să te întrebi dacă mai vrei să suferi având în vedere că lucrurile frumoase întârzie să apară şi că iubirea nu vrea să îţi lase parfumul ei în suflet.
Iubirea e acea floare cu spini după care suspini adesea şi după care îţi tânjeşte sufletul. Imediat ce realizezi cât de tare poate să doară iubirea, sau, mai bine zis, cât poate să doară ce fac oamenii cu iubirea... Vrei să dai un pas un înapoi. Să te regăseşti şi să te gândeşti dacă asta vrei cu adevărat. Te întrebi în timp ce sufletul tău e gata să îţi plece din piept de dragul iubirii şi al celui iubit.
Ştii, mai lasă-ţi sufletul să aştepte uneori, altfel aştepţi tu după el. Vindecă-te de tot ce trebuie să ierţi sau să uiţi. Regăseşte-te şi abia apoi dă-i sufletului ce îţi cere pentru că altfel... Altfel te poţi grăbi să alergi spre iubire şi în goana nebună după sentiment ai putea să nu zăreşti hăul imens al aşteptării care te desparte de tot ce îţi doreşti. Oferă-ţi timp. Vindecă-te de răni şi mai apoi bucură-te de parfumul îmbietor al iubirii
