Back in the Falls

Capitolul 2- Dosarul

Sam urma sa stea in vechea camera a lui Ford. Era o camera stilata cu o mobila veche pe care eu si Mabel ne-am certat o data dar cum bine stiti, eu si cu ea vom fi mereu gemeni si nimic nu ne va putea desparti- nici chiar un demon venit dintr-o alta dimensiune. Eu si cu Mabel urma sa stam in vechea noastra camera cu doua paturi. Totul era la fel ca inainte. In afara ca Soos schimbase inainte de venirea noastra paturile vechi cu unele noi care erau mai mari si perfecte pentru mine si sora-mea.

-Mi-a fost cam dor de locul asta, zise Mabel. Ma simt melancolica.

-De parca ai sti ce inseamna, am sicanat-o eu.

-Ha,ha.

Inconjuram camera cu privirea iar in fata ochilor mi se depanau amintirile de acum trei veri. Eu stand in pat cu laptopul încercând sa deslusesc parola, Mabel cu Candy si Grenda la o petrecere in pijamale si eu cu ea jucând mini-golf in camera. Erau chestii pe care nu puteam sa le uit vreodata. Chiar daca ar fi vorba despre sfarsitul lumii, care teoretic era sa se intample.

M-a trezit din visare un ciocanit la usa iar Mabel a coborat grabita din pat si a deschis usa. Ma asteptam sa fie Soos, Melody sau Sam, insa o alta figura cunoscuta intra pe usa si ne zambi bucuroasa.

-Wendy?

-Ce faceti fratilor? Am auzit ca v-ati intors pentru o vara.

Mabel o imbratisa fericita pe roscata in timp ce eu ma uitam ca un tantalau. Dar la ce ma uitam? Caci cu siguranta nu mai era pustoaica de 16 ani pe care o întâlnisem acum ceva timp. In fata mea aveam acum o tanara de 19 ani imbracata lejer dar tipic ei si cu... sapca mea pe cap. Ma holbam.

-Ai...ai pastrat aia?

Am aratat spre sapca.

-Huh. Nici nu mi-am dat seama. Ma bucur sa te vad Dipper.

Am zambit stagaci dar m-am oprit când am vazut ca venea spre mine cu bratele deschise. M-a cuprins intr-o imbratisare si pe mine, eu fiind uimit de faptul ca acum era aparent mai scunda decat mine. Am strans-o in brate si eu in timp ce Mabel imi arunca priviri euforice. Practic asta asteptasem tot timpul asta. Sa o imbratisez pe Wendy. Un scop cam ciudat huh?

-Si... Ce cautati prin oras?

-Ne-am intors ca sa depanam niste amintiri.

Mabel m-a lovit usor in umar dupa acea remarca.

-Ne-a fost pur si simplu dor de locul asta.

-Aha. Si... Sper ca stiti ca lucrurile in oras s-au cam schimbat.

-Adica?

-Adica... Dupa ce voi l-ati infrant pe Bill, a mai durat putin timp iar stra-unchii vostri au plecat. A fost o intamplare destul de remarcanta faptul ca atunci când treceam pe langa sufragerie l-am auzit pe Ford zicând ca odata Bill distrus si fisura universului inchisa, anomaliile au disparut practic din oras. Insa, stiam de inainte ca Ford descoperise o serie de anomalii in nord, spre o serie de insule...nu mai stiu cum Bard...

-Svalbard. Sunt aproape de Cercul Polar, am lamurit-o eu.

-Asa. Dupa asta mi-am dat seama ca paranormalul nu incetase intr-u totul si ca lumea este in continua schimbare. Lucrul asta m-a facut si mai bucuroasa când ati venit voi, insa.

-Inteleg. Iar uhm... stra-unchii nu au mai trecut prin oras?

-Din pacate nu. Insa am primit de la ei asta.

Scoase din buzunarul de la spate o hartie impaturita in patru si ne-o inmana mie si lui Mabel. Era un post-card vechi cu Ciudateni care nu avea adresa de provenienta ci doar de destinatie. Pe ea scria cu litere mari de tipar "Toate cele bune, Ford si Stan." Langa era un cod mic din 7 cifre. M-am gandit ca Ford a folosit partea aia pentru mazgaleli deci nu i-am dat prea mare importanta.