Poşta nocturnă.

2. "Verifică mai bine!"

   O dimineaţă însorită de sâmbătă, ultimul an de liceu nu începuse de prea multă vreme, dar deja mă obosea, precum şi teroarea aceasta continuă în care trăiam, mă gândeam doar... astăzi ce va urma să pierd, sau în ce va urma să intru? Aşa că am ales să dorm şi să ignor lumina unei dimineţi veştejite ce pătrundea în camera mea sub forma unor raze adiacente. Asta până am fost trezit de cântecele afone ale surorii mele mai mici care îmi zdrăngănea prosteşte chitara. Mintea mi-a fost luminată de un flashback cu Grace şi de cât de inocentă părea atunci când cânta, de vocea ei răguşită de la prea mult tutun, fapt care nu o împiedica însă din fluxul mieros pe care îl oferea notelor. Eram puţin deprimat. Însă nu la fel ca atunci când eram convins că e moartă. Melancolia mea era amestecată acum cu dubii, respectiv spaimă, un sentiment oribil şi pătrunzător. Apoi mi-am amintit că era ziua unui prieten apropiat. Înainte să îmi limpezesc mintea, mi-am afundat mai puternic capul în pernă. Am simţit o înţepătură în frunte. M-am ridicat speriat şi am căutat sub pernă. Am găsit un ac, ce penetra atât un bileţel cât şi perna mea, simultan. Am scos acul din bilet, l-am aruncat pe geam, iar apoi m-am apucat să-l citesc, cu palpitaţii şi mâini tremurânde.

„Bună dimineaţa, soare. Presimt că vei asista la o petrecere pe cinste azi. Ce trist e însă faptul că mie nu mi-a adus nimeni tortul anul acesta, când mi-am petrecut majoratul acum câteva săptămâni într-o groapă, ci doar nişte flori inutile la piatră. Nici măcar un păhărel, ştii... Distruge-i petrecerea înainte să apuce să sufle în lumânări, sau îi veţi sufla voi lui, în nespus de scurt timp."

   Întrecuse limita. Totul a devenit mult, mult prea exagerat. Acum vrea să-mi pierd prietenii? Nu aveam de gând să fac asta. Court îmi era cel mai bun prieten şi nu ar fi meritat să-i ruinez ziua de naştere, pe care ştiu că o aştepta de atât de mult timp... Aveam de gând să-i mărturisesc totul, astăzi. Grace nu-şi poate bate joc în acest hal. Grace e moartă, ea nu a fost niciodată atât de... demonică. Totul e o înscenare. Cineva vrea să o răzbune făcându-mă pe mine să-mi pierd stabilitatea mentală. Nu mai puteam lăsa asta să continue. L-am sunat pe Court şi l-am rugat să ne întâlnim puţin mai devreme, pentru a vorbi ceva urgent cu el.

   În câteva ore, a venit, destul de îngrijorat. L-am dus într-un loc sigur unde nimeni nu ne putea vedea sau auzi şi l-am rugat să ia loc.

-Court, ştiu că e ziua ta, dar trebuie să îţi spun ceva foarte important, înainte ca petrecerea să înceapă. Eşti singurul în care am încredere, deşi risc enorm. Nu ai putea să înţelegi dacă ţi-aş povesti, aşa că, priveşte...

După ce am spus asta, i-am înmânat toate biletele şi i-am arătat mesajele pe care le primisem. A rămas fără cuvinte pentru câteva minute bune, după ce a citit tot. S-a uitat la mine şi a spus cu o voce tremurândă:

-Şi...tu crezi că e...dar, cum e posibil? Cum? Nu, cu siguranţă nu e...dar, oricine ar fi... o să mă omoare? Te rog, nu îi lăsa să mă omoare...

-Omuleţule, nu ne vede nimeni aici. Doar, te rog, nu spune şi altcuiva, pentru a nu risca mai mult decât o facem deja. Simţeam nevoia să-i spun cuiva prin ce trec. Nu aştept o soluţie sau un sfat pe moment, pentru că ştiu că eşti uimit şi nu ai cum să mă ajuţi chiar acum. Însă, promite-mi că ne vom gândi la ceva împreună şi că nu mă vei abandona, indiferent de ce ar urma.

-Ok....ppppromit. Te rog, te rog doar, hai să amânăm asta. Ne vedem pe seară la petrecere, te rog, măcar să fii acolo...

-Logic că o să fiu. Ţine-mă la curent şi până atunci, cu tot, frate.

   Orele au trecut, într-o tensiune maximă. A sosit momentu oportun. M-am apropiat de localul în care Court îşi organiza aniversarea. Am tras aer adânc în plămâni şi am intrat. Când am intrat, nu era deloc cum mă aşteptam. Trei dintre prietenii mei s-au apropiat de mine nervoşi şi au început să mă înjure ţipând, haotic. Tot ce am putut prinde a fost: