Știu că mă iubești!

Capitolul 1

-Mama...Unde îmi sunt tenișii?
Cobor scările fără prea multă grijă și ajung în bucătărie unde mama se chinuia cu o cană de cafea și o țigară pe jumătate arsă.
-Off , iar?
-Da . Ma doare , ma doare atât de tare când eu știu cât de mult l-am iubit si totuși el ma lăsat pt alta.
Scuze ca nu m-am prezentat , sunt Mia am 17 ani , iar situația în care sunt acum nu e una tocmai roz .Tata a ales să ne lase pe mine si pe mama singure în schimbul unei fufe blonde cu picioare din sarma , două balcoane si un cur bombat . Astăzi este procesul pentru divorț ,iar eu trebuie sa aleg cu cine voi rămâne de acum încolo . MAMA... desigur că cu EA, dar nu vom mai ramane aici în Franța  , defapt ne vom muta intun oraș nu foarte mic sau foarte mare numit Virginia unde eu o să îmi continui liceul și după poate plec si la facultate (neee nu ma bate gândul ăsta sau poate da?? ).
Ma duc si o strâng in brațe pe mama si după îmi recuperez tenișii de pe dulăpiorul pentru pantofi .
-Hai mama, mereu am fost acele doua femei puternice! Sa ne dam silința sa fim și astăzi te rog!!! Ma milogesc eu de mama facand din nou aceasi fata de cățeluș care știu clar ca îmi merge tot timpul cu ea.
Mama stinge țigara uitându-se lung la mine și îmi zâmbește în timp ce se uita la oglinda ce sta așezată pe primul dulap din sufragerie. Își analizează încă o data ținuta și zâmbește când ajunge sa își observe rujul rosul ce ii încadrează perfect buzele pline. Nu pot spune ca am o mama fotomodel, dar este o femeie de vrio 1,70 m cu niște picioare lungi, un fund destul de apetisant datorita muncii pe care o prestează, o talie care o ajuta de fiecare data atunci când este vorba de o ținută mai eleganta și sa nu uit ca sâni potriviți ce oferă un decolteu mic face tot timpul cu ochiul la masculi. Ca în final parul pana la baza umerilor ii încadrează perfect doi ochi căprui cu gene lungi și elastice, oferindu-i mereu imaginea unei soții perfecte și mama unei fete care este mandra de ea. Dar după cum spuneam mergem la divorț.
Își mai arunca încă o data privirea în oglinda și îmi zâmbește calm spunând încurajatoare, mai mult pentru ea decât pentru mine.
- Sa mergem!
Ies prima pe ușa, urmata fiind îndeaproape de ea și ma opresc atunci când aud cum închide ușa cu cheia și oftează din nou. Aleg sa nu spun nimic chiar daca în adâncul meu ias tine din nou acea teorie de fica care o susține indiferent de alegerea pe care are de gând sa o facă.
Se uita la mine și deschide ușa mașini pentru a ma putea urca în dreapta  și pornim din loc. Afara  aerul cald bate lin printre crengile copacilor, ducanduma cu gândul la toate schimbările ce vor avea loc de acum în viata mea. Nici nu știu cat a trecut fiind pierduta printre decizii de viitor încât simt abia atunci când mașina se oprește și mama ma striga pentru a întra în Marea clădire ce vrea a fii judecătoria ca am ajuns. Mai degrabă o casa din filme horror decât asa ceva, geamurile marii și vechi oferă un aspect ciudat alături de nunta stearasa din exteriorul acesteia. Copacii bătuți de ani din fata marei clădirii imi oferă garanția ca aceasta judecătorie a despărțit mai multe cupluri decât am mâncat eu cartofi prăjiți, și pot garanta ca sunt un adevărat fan pentru acestea. Sa nu uit ca în momentu îl care am întrat în clădire ma lovește un miros puternic de lemn uscat îmbibat cu lac, probabil ca au renovat ceva de curând, ce îmi provoacă o senzație de greata, oprinduma pe loc. Și atunci îl vad. Omul care se spune ca îmi este tata  omul care ia distrus viata mamei și care se pare ca o face acum și cu a mea, omul care a aruncat totul la cos doar pentru ceva mai proaspăt. Mark Kronoster marele om de afaceri din mijlocul Franței  și patronul unor lanțuri bunicele de hoteluri din întreaga lume. Cu toate ca bănuiesc ca afecerile lui nu sunt în tocmai legale. Bănuiesc doar.  Este îmbrăcat într-un costum negru și o camasa alba, având la gat una dintre cravatele sale în carouri. La piept are doua pixuri de un argintiu lucitor și o batista în aceasi nuanță cu cravata. Se uita la mine și îmi zâmbește. Are în mana o servieta și alături o agățătoare urata cu un pamatuf în luc de par. Amanda sta lipita de mana tatei uitându-se urat la mama și fiind scârbită de ceea ce vede în fata ei. Sentimentul este reciproc. Mie scârbă de acesta femeie, defapt nu știu dacă merita sa ii se spună femeie acestui vierme inferm. Ma ridic cu încetinitorul și după ma îndrept spre mama care o vad deja panicanduse la vederea lui. O prind de mana și ii șoptesc ceva la ureche făcând-o sa chicoteasca, primind în același timp o grisma din partea Amandei, noua iubita a tatei..
Iau loc pe coridor alături de mama și aștept sa fim strigate cât mai repede pentru a putea scăpa de acest moment pentru totdeauna. Dat fiind fapt ca eu nu sunt încă majora sunt obligata de lege sa aleg alături cu cine voi sta, atâta timp cât persoana la care aleg sa stau nu îmi refuza șederea. Nu o vad pe mama sa facă asa ceva deci sunt relaxata. Tata ne analiza pe rand și încerc sa îmi dau seama la ce se gândește., dar nu apuc sa analizez prea mult terenul ca îmi aud numele strigând.
-Mark Kronoster, Sofia Kronoster , și Mia Kronoster puteți întra.
Ma ridic fiind urmata îndeaproape de mama și întru un marea sala îmbrăcată în nuanțe de maro. Iau loc acolo unde mi se face semn și aștept cuminte sa mi se de dreptul la replica. Din când în cad mai arunc un ochi la mama și la tata. Doi oameni care pot spun e ca sau iubit unul pe altul dar viata nu e mereu bună și apar schetele ambulante ce strica casnicii.. În cazul de fata fiind Amanda.
-Mia Kronoster!
Tresar când numele meu face ecou în întreaga sala și îmi îndrept atenția spre bărbatul din fata mea care pare a fi domnul judecător.
-Da?.
-Te rog sa îmi răspunzi la întrebare : Cu cine alegi sa locuiești în următorul an pana ce  legea îți va da voie sa declari pe propria răspundere ca nu ai nevoie de nici unul dintre cei doi părinți.
-Mama, răspund cu încredere uitându-mă la ea cu un zâmbet mare.
Observ lacrimile ce ii stau sa cada pe fata în momentul în care se ridica și face un pas în fata.
-Onorata instanță, declar pe propria răspundere refuzul ca Mia Kronoster sa lacouiasca alături de mine.
STOP. STOP. STOP. Simt cum tot tavanul îmi cade în cap și nu mai înțeleg și aud nimic de ce se întâmplă în jurul meu. Simt cum toți tipa și cum sunt zdruncinata din toate încheieturile în momentul în care nu reacționez nici cum. Nici nu știu cât timp a trecut dar simt ca plămâni mei refuza total aerul și ma simt sufocata și fără putere. Aud la un momendat țipând ATAC DE PANICA dar nu sunt conștientă  de faptul ca despre mine se vorbește. Simt o răceală în suflet atunci când întorc capul spre mama și constant ca am fost părăsită. De Ea. De persoana pe care o iubesc enorm.
Deschid ochii și o lumina puternica ma lovește, un miros înțepător de medicamente și clor îmi înțeapă nările neștiind unde ma aflu exact. Încerc sa întorc capul fără prea mare reușită, acesta simtindumil amorțit. Aud voci... Recunosc pe cea a tatălui meu. Ma uit spre el și îl zăresc vorbind cu un anume bărbat îmbrăcat într-un halat alb și cu pixuri multe la buzunarul acestuia. Ținea în mana ceva foi  și pot observa cum tata este nervos și obosit după felul în care își plimba mana prin par și cearcănele proeminente de sub ochi. Încerc sa vorbesc dar vorbele mi se sparg pe gatlej neputandule da încă ecou.
Bărbatul cu halat întoarce capul spre mine în momentul în care încearcă sa ii explice ceva tatălui meu, iar atunci observa ca am ochii deschiși ceea ce îl face sa se grăbească spre mine. La fel procedează și tata. Ma simt ataca de întrebări rapide ce nu prea le înțeleg și brusc realitatea ma lovește : tribunalul, divorțul, mama, refuzul ei, eu fără aer, oameni țipând și în final intuneric.
Ma uit la persoana de lângă mine, persoana ce se presupune a-mi fi tata și arunc spre el cu singurele vorbe ce reușesc sa le dau ecou.
-De ce a făcut asta? De ce ma părăsit?
-Mia! Slava domnului! Odihnește te rog! Discutam atunci când ajungem acasă! Acum te rog odihnește-te!
Glasul lui impunător ma face sa îmi închid ochii sperd ca atunci când ii voi deschide din nou sa fie doar un vis urat și nu realitatea. Dar în final oboseala își pune cuvânt iar ochii mei refuza sa se mai deschidă ducanduma într-o stare de somnolenta adâncă și odihnitoare.
E târziu, știu pentru ca întunericul în care este scăldat camera îmi da o senzație de târziu în noapte. Ma ridic ușor la marginea patului și constat ca tata doarme pe fotoliul de langa fereastra. Ma simt amorțita, atunci când încerc sa ma ridic de pe pat fără a face gălăgie în final reușind sa adopt o poziție mai lejera și încerc sa merg pana la ușa ce duce spre ieșirea din salon. Am nevoie de aer și sunt sigura ca fereastra  ce se afla lângă tatăl meu nu îmi va oferi nimic atât timp cât el este acolo. Pășesc atent pentru a nu da de bănuit și ies pe holul lung din afara camerii. În stânga mea se vad alte uși, la fel fiind și în dreapta mea, observ luna pe holul din fata mea și ma îndrept spre ceea ce seama cu o fereastra. Ajung repede la ea și o deschid cu putere, aerul rece al nopții izbanduma în fata puternic, făcându-mă pielea sa se strângă pe mâinile dezgolite. Inspir adânc și disperat în încercarea de a acumula o rezerva mai mare de oxigen fiindumi teama sa nu rămân din nou fără. Nu știu cât am stat la fereastra ca la un momendat sa aud pași în spatele meu. Simt doua brate mari și puternice cum ma îmbrățișează, dar nu zic nimic, imi era dor de acesta senzație, de aceasta căldură puternica ce o emana bărbatul din spatele meu, îmi era dor de mirosul lui puternic, de materialul aspru al costumelor sale, îmi era dor de tatăl meu. Stam îmbrățișați câteva minute care par ore întregi pana ce el hatareste sa spargă liniștea apăsătoare ce se lăsase între noi.
-Mia, îmi pare rău! Îmi ia ceva timp pentru asimilarea informatie ce am primit-o, initial parandumise doar o mica șoaptă ce a făcut ecou în capul meu.
-Îți pare rău?? De ce tata?? Pentru ca am ajuns pe capul tău?? Sau pentru ca EA ma refuzat?? De ce îți pare rău? Spune-mi!
- Îmi pare rău că ai aflat asta acolo cu toate ca eu și ea am discutat ca va rămâne sa te anunțe înainte de proces.
- Aaaaa deci știai nuu? Știai faptul ca avea degand sa ma părăsească, sa scape de mine deparca as fi o hârtie bună de aruncat. Și ghici ce? Ma aruncat întru cos de gunoi stricat. Ii arunc cuvintele usturătoare în timp ce ma învârt pe călcâie pentru a putea sa ma îndepărtez de el.
-Știi ce?? Defapt nu înțeleg care este motivul pentru care a făcut asta. Nu înțeleg de ce a ales sa ma lase alături de marele afacerist Mark Kronoster, care prin ironia sortii mai este și tatăl meu, care defapt ma și părăsit pe mine și pe EA pentru o bomba cu craci lungi și pamatuf în loc de par, care ce sa vezi ca în final sa ales și cu o mucoasa pe cap în viata lui de bărbat perfect. Cum se face toate astea "tata"?? Rad amar spre el. Simt cum lacrimile formează deja un joc în ochii mei și musc strâns de buza de jos în momentul în care simt ca mai am puțin și o sa plâng. Dar în final nu reușesc sa ma țin tare, nu reușesc sa îmi abțin siroaiele de lacrimi în momentul în care conștientizez ca răspunsul lui nu o sa apară, nici acum și probabil nci întru viitor apropiat.
Aleg sa ma întorc pentru a-mi continua drumul înapoi spre salon. Întru și ma așez pe pat în speranța că el va mai sta puțin pe hol, sau măcar pana ce eu voi adormi din nou. Dar cum soarta nu tine niciodată cu mine îl aud cum se lipește de patul meu, probabil crezând ca dorm și îmi vorbește calm.
- îmi pare rău Mia ca tu vezi lucrurile asa, îmi pare rău că în această situație pe mine ma vezi oaia neagra. Nu știi ce a fost între mine și mama ta, dar îți garantez ca am iubito mai mult decât am iubit pe cineva vrio data, doar ca la un momendat nu a mai mers și mam întâlnit cu Amnda și aveam nevoie de un refugiu și ea ma asculta și îmi oferea momente noi pe care eu și mama ta nu le mai aveam. Și sa știi ca nu ești o mucoasa care a căzut pe câmpul meu. Defapt sa știi ca te iubesc enorm, ești fata mea și mereu o sa te iubesc indiferent de ceea ce crezi tu și chir dacă tu nu crezi asta, eu tot o sa te iubesc. Noapte bună, Mia.
Atât mai aud pana ce liniștea se ma acaparează cu totul ducanduma într-un somn adânc. Ma trezesc datorita zgomotelor din jurul meu și deschid ochii analind persoanele din jurul meu. Domnul doctor se uita spre mine analizând la rândul lui ceva ce scrie pe foile din mâinile sale
-Bună dimineața, îți voi spune câte detalii despre ceea ce ți sa întâmplat și despre ce ar trebui sa faci în momentul în care situația sar putea sa repara. În prim plan ar trebui sa știi ca ai suferit un Atac de panica, îți voi da câte detalii despre ceea ce înseamnă atacul de panica și cam ce ar trebui sa faci sa îl împiedici sa reapărea ok?? Dacă e sa ai întrebări te rog sa mi le  adresezi. Bine Mia??
-Da. Răspunsul meu este un simplu așteptând ca medicul din fata mea sa continue ceea ce a început.
-Atacul de panică reprezintă o stare instalată brusc, de frica sau de anxietate intensă, în situații în care nu este amenințată viața. Acesta poate determina credința că persoana ce pierde autocontrolul, va avea o moarte iminentă sau va „înnebuni”. Se asociază frecvent și cu manifestări fizice neplăcute: accelerarea ritmului cardiac, respirații rapide și scurte, transpirații. Senzația este descrisă de către unele persoane ca fiind de intensitatea unui atac de cord. Ai înțeles??
- Da, continuați va rog!
-Efectele unui atac de panică variază. Câteodată, oamenii care suferă pentru prima oară un atac de panică solicită asistență de specialitate. Cei mai mulți dintre cei ce au pentru prima oară un atac de panică se tem să nu aibă un atac de cord sau o cădere nervoasă. Continua acesta sa îmi explice eu încercând din răsputeri sa fie extrem de atenta la ceea ce îmi spune.
-Am nevoie de tratament? Întrebarea mea apare în cele din urma, acesta uitanduse la mine și zâmbește.
-Atacurile de panică sunt înspăimântătoare, dar există tehnici prin care simptomele se pot reduce. Deoarece respirația este superficială și ineficientă, tehnica respirației în 3 timp poate calma reacțiile sistemului nervos vegetativ și ulterior, și anxietatea. Respirația în 3 timp implică: un inspir profund, lent de 3-5 secunde; apnee (ținerea respirației) timp de 3 secunde; expir lent, progresiv, timp de 3-5 secunde. Timpul variază în funcție de vârstă, capacitate pulmonară și acomodarea cu exercițiul. Acesta trebuie repetat și în perioadele fără atacuri de panică, pentru a învăța tehnica. Ma simt ca la școală în timp ce doctorul tot trancane de zor  fiind atent sa nu ii scape vriun detaliu  pentru a ma putea face sa înțeleg cu exactitate ceea ce mi sa întâmplat.
-Ceva mai pe înțelesul meu, domnule doctor dacă se poate va rog.
Acesta  râde cu pofta și își reia din nou detaliile
- Trebuie sa înveți sa te relaxezi în momentul în care vezi ca ești cuprinsa de un atac de panica. Uite îți voi da și un mic tub ce te va ajuta în momentul în care simți ca nu ai aer. Inspiri o data și după te mai relaxezi. Poți încerca și ideea de a te gândi la un loc preferat atunci când simți ca ești ciprinsa de un atac de panica, spune în timp ce îmi înmânează un mic tubusor ușor albăstrui.
Ma uit la tata și întreb ușor.
- Când pot pleca de aici??
- Foaia de externare a fost deja făcut, prin urmare poți pleca în 20 de minute. Răspunde același doctor.
-Mulțumesc. Spun și ma ridic de pe pata pentru a-mi lua hanoracul pe mine pornind spre ieșirea din salon. Ajung la recepție urmata în de aproape de tata  și aștept ca acesta sa semneze ceva documente. În 30 de minute ma aflu deja în mașină lui destinația fiind noua mea casa. Cartierul Bercy, unul dintre cele mai păzite cartiere din toată Franța arata bestial, fiind încadrat de case mari și spatii verzii uriașe, peste tot doar badygarzi și oameni de elita ajungem și noi la una dintre cele mai mari case văzute de mine cel puțin vrio data.  Îndrăznesc sa ma dau jos în momentul în care mașina se oprește și analizez ce este în jurul meu.  O clădire uriasaaa care seamănă mai degrabă a un spațiu public decât a o ocasa este înconjurată frumos de un spațiu verde mirific. La baza garajului sunt ceva scări ce duc probabil la întrate în ograda. Ceea ce îmi este confirmat când în fata mea este văzut o întindere pafata la dreapta fiind o piscina mare și ceva șezlonguri, iar la stânga  alte scări ce duc spre interior unei terase. Totul pare a fi rupt dintru vis frumos mai ales atunci când cu greu constat ca eu voi locui aici.