O nouă viaţă

Capitolul 2

Viaţa din comă

Deschid ochii şi în jurul meu erau numai lucruri albe.Eram puţin ameţită.

-Uite cine s-a trezit!Doctorul a spus că este doar o cădere de calciu,nimic mai mult.S-ar putea să te externeze astăzi.

În clipa aceea un om înalt a intrat pe uşa.

-Doamna Wilson?a întrebat.

-Nu.Mă numesc Becca Jackson.Jackson e numele de familie,nu Wilson.

-Dragă,ai uitat că ne-am căsătorit?îmi şopteşte bărbatul din dreapta mea.

-O să aibe o amnezie temporară.Nu vă faceţi griji.Îşi va recăpăta memoria în câteva zile.Acum am adus fişa de externare.Sunteţi liberă acum.

Eram puţin zăpăcită.Cum am ajuns aici?Cine e bărbatul de lângă mine?Când m-am căsătorit?Poate doctorul are dreptate.Cred că am o amnezie.

-Suntem gata să plecăm,m-a trezit bărbatul din gândurile mele.

-Scuze,dar cum te numeşti?Ştii a zis doctorul că am amnezie.Poate mă poţi ajuta cu câteva amănunte.

-Păi mă numesc Liam,suntem căsătoriţi de un an,am 26 de ani şi restul o să-ţi aduci aminte pe parcurs.Domnul doctor a spus să nu grabim lucrurile.

Am plecat tot gândindu-mă la toate astea.Încep să îmi amintesc câteva lucruri,cum ar fi că îmi place la nebunie numele Liam,parul brunet şi ochii negrii.Adică toate trăsăturile pe care le avea soţul meu.Era perfect,dacă pot spune aşa.

Îmi aduc aminte cât de mult îmi place să stau pe plajă,cât de mult ador pisiciile şi o inexplicabilă dorinţă de a merge la un concert One Direction.

-Am ajuns acasă,a strigat Liam.

Era o casa pe plajă perfectă.Totuşi aşa se vedea de afară.

Am intrat puţin sfioasă.Prima cameră era sufrageria unde o mulţime de oamenii mă aşteptau.

-Doamne,ce ne-ai speriat!Sperăm să nu mai păţeşti aşa ceva,m-a întâmpinat o doamnă.

-Mamă,are şi o mică amnezie.Se poate să nu-şi mai aducă aminte de tine.

Deodată,toate amintirile cu această femeie mi-au revenit.

-Eu cred că da.E mama ta,Linda.Doamne,câte amintiri!Aţi fost ca o a două mamă pentru mine.

Liam a rămas şocat.La fel şi eu.Nu ştiu cum au ieşit cuvintele acelea din gură şi nu îmi pot da seama cum mi-am adus aminte de ea.

-Vezi,scumpule!Totul e în regulă!Îşi aduce aminte de mine.Bine,nu cred că de aceste persoane,dar o să se descurce.Noi o să plecăm acum,nu vrem să vă mai obosim.

I-am condus până în uşa de la intrare.Erau numai rude de a lui Liam.Dar,ale mele?Unde este mama?Tata?Oare mai am fraţi sau surori?Toate aceste lucruri trebuie să la clarific cu Liam.

-Văd că te vindeci repede,a venit spre mine şi m-a sărutat.

-Scuze,dar îmi trebuie mai mult timp,l-am împins.

-Ok,te înţeleg.Nu cred că este uşor când nu-ţi aduci aminte de cineva.

-Da,este.Acum spune-mi despre mine.Adică câţi ani am?Şi unde sunt mama şi tata?Şi am fraţi sau surori?

-Uşor pui de leu!Câte o întrebare pe rând ca să pot răspunde.Păi ai 24 de ani,eşti născută în Londra,părinţii tăi sunt John Jackson şi Adeline Jackson,nici unul nu a murit şi sunt tot în Londra.Cât despre fraţi şi surori,ai un frate mai mare cu un an,Arthur Jackson.

-Şi noi unde suntem acum?

-În Florida,oraşul visurilor tale.Mereu ai vrut să stai aici pentru plaja pe care o are.Nu te-am contrazis când ne-am mutat,a fost chiar super.

-Cum am ajuns la spital?

-Ai avut o cădere de calciu şi ai leşinat.Ai căzut pe scări,slavă Domnului că erau numai 4 trepte,şi te-ai lovit la cap.De aici se explică şi amnezia.

-Unde s-a întâmplat asta?

-Pe scările de la intrare.Voiai să te plimbi pe plajă şi fix atunci s-a întâmplat.

-Alţi prieteni am?

-Din câte ştiu cea mai bună prietenă îţi este Lisa Walker şi Erick Mark.Parcă erau împreună..

-Erick şi Lisa?Erick.Erick.Mi se pare cunoscut.

-Acum haide la culcare.Este târziu.Dacă vrei pot să dorm pe canapea până îţi revii.

-Nu,nu.E regulă.Poţi să dormi cu mine în dormitor.

Înainte de culcare am inspectat puţin casa.Era superba.Exact cu îmi placea mie.Parcă mă aflam într-un vis.Totul era perfect.

Era o casă cu etaj.Jos era sufrageria cu bucătăria îmbinate în stil modern şi o baie.Sus erau dormitoarele.Unu al nostru,logic,şi încă doua cu băi incorporate.Oare aveam copii?Sau dacă aşteptam unul şi l-am pierdut când am cazut?

M-am aşezat în pat lângă Liam.Încercam să-mi abţin lacrimile.

-Cumva aşteptăm un copil?am şoptit.

-Nu,de ce?Aa!Ai văzut dormitoarele.Nu,nu aşteptam.Aşa ai vrut casa pentru că vrei să ai în viitor,cred că cel mai apropiat.Voiai un băiat şi o fată.Numele lor să le fie Davis şi Helen.Nu ştiu dacă ţi-ai schimbat preferinţele.

Avea dreptate.Chiar voiam doi copii cu aceste nume.

Nu am mai reproşat nimic.Am adormit în braţele lui,gândindu-mă la ziua de mâine