Înger pierdut

Capitolul 4

Cand deschid usa, il ved pe Derek si raman putin cu gura cascata. Ce cauta el la ora asta la mine? In acel moment un sentiment de frica ma curpinde gandindu-ma ca ceva grav s-a intamplat...Parea ingrijorat si putin speriat, avand niste cearcane mari in jurul ochilor, iar parul lui era ciufulit, ducandu-se in toate directiile posibile..
-Heaven, trebuie sa iti spun ceva care sigur o sa te sperie, dar te rog promite-mi ca orice ar fi o sa stai sa ma ascultib pentru ca ei chiar nu mai vreau sa te mint. Daca tot suntem..ceea ce suntem, vreau sa stii tot si sa ma deschid in fata ta.
In acel moment, nu stiam ce sa fac, ce sa spun pentru ca eram foarte ingrijorata, nu numai de ceea ce urma sa-mi spuna ci si de cum arata. Dupa cateva momente in care o liniste apasatoare a domnit in incapare ma decid sa ma dau din dreptul usii si sa-l las sa intre.
-Putem merge in bucatarie ca sa discutam daca vrei....spun eu la un moment dat
-Perfect.
Ne indreptam incet spre bucatarie unde Derek se aseaza la masa si imediat observ cum isi pun capul intre maini si ofteaza lung...In acel moment mii de ganduri negre imi trec prin minte si ma gandesc la ce este mai rau...Daca se muta? Eu de abia am inceput sa am niste sentimente puternice pentru el si nu stiu ce as face daca ar pleca...Vreau sa fim mai mult, desi nici acum nu stiu ce suntem...Daca totul a fost o gluma? Daca pana acuma m-a mintit jucandu-ma pe degete crezand ca poate sa scoata mai mult de la mine decat un sarut? Nu..el nu ar face asta.
Oftez si eu la randul meu si ma asez in fata lui. Ochii lui fac contact cu ai mei si simt cum inima mea o ia la goana vazandu-i privirea aceea rece dar totusi atat de calda...Se uita la mine cu mila din cate observ si atunci cand deschide gura ca sa vorbeasca, imi sterg toate gandurile din minte si ma astept la ce este mai rau...
-Heaven, imi pare rau pentru ceea ce trebuie sa-ti spun, dar ai dreptul sa stii..
-Derek, poti te rog sa treci la subiect? Chiar ma sperii
-Ugh, nu stiu cum sa-ti spun, deoarece stiu deja reactia ta si nu o sa-mi placa deloc, si nici tie..
-Te rog, doar spune-mi
-Nu sunt ceea ce par.
La auzul acestor cuvinte, inima mea parca a uitat sa mai bata si deja un fior imi trece prin tot corpul. Nevrand sa ajung sa am un atac de panica, inchid ochii si inghit in sec in speranta ca ma voi linistii.Deschid ochii si imi fac curaj pentru a vorbi din nou
-Adica?
-Eu sunt...un monstru mai pe scurt.
-Derek, spune-mi direct
-Sunt un vampir
Poftim?! Cred ca glumeste cu mine. Adica, pe bune, cine crede in astfel de lucruri? Vampirii sunt numai niste creatii din carti, facuti speciali pentru a atrage cititorul sa citeasca.
-Glumesti cu mine? Derek, nu am chef, nu sunt proasta.
-Nu glumesc, Heaven, vorbesc in cel mai serios mod posibil. Sunt un vampir de peste 100 de ani. In 1914, la 17 ani, am fost lovit de o boala incurabila si eram pe patul de moarte cand un om a venit si pur si simplu mi-a dat sangele lui. Miraculos, mi-am revenit si cand am ajuns acasa, tatal meu m-a trimis in armata. Pe front, cand am fost impuscat, am murit pe loc, dar se pare ca m-am trezit intr-o casa straina unde fratele meu mi-a dat un pahar cu sange si mi-a explicat tot ceea ce trebuie sa stiu. Si el era vampir, si cand s-a transformat, a plecat de acasa stiind ca nu este bine sa stea cu noi. De atunci nu l-am mai vazut.
-Tot nu te cred. Spui niste prostii, Derek. Nu sunt proasta.
Nervos, se ridica de la masa si se intoarce cu spatele la mine. In acel moment, m-am resemnat si m-am gandit ca nu trebuia sa spun ceea ce am spus, asa ca m-am ridicat, m-am apropiat de el si mi-am pus mana pe umarul lui. Cand s-a intors cu fata la mine, am ramas socata. Ochii lui erau rosii si coltii sai albi mi-au atras privirea. El...chiar era un vampir. Stai putin, vampir?! Inima mea mai avea putin si iesea din piept iar respiratia s-a ingreunat subit. Nervii mei au iesit la iveala si am urlat cat m-au tinut plamanii
-IESI AFARA
-Heaven, nu
-IESI
Cand am deschis ochii, el nu mai era...Am inchis usa cu cheia, am inchis toate geamurile si din nou, nervii mei au iesit la suprafata. Am inceput sa plang isteric si sa arunc orice obiect imi venea in cale. Nu pot sa cred ca el chiar eeste un vampir...Nu pot sa cred ca VAMPIRII chiar exista, iar eu ma indragostisem de unul. De ce tocmai mie mi s-a intamplat asta?
Dupa cateva ore in care am plans fara oprire, am adomit pe podeaua rece a camerei mele. Nu mai aveam putere, nu mai aveam lacrimi ca sa plang, nu mai aveam nimic. Eram bulversata. Eram ingrozita.

M-am gandit sa continui cartea, de ce nu?=))
Inca nu stiu cum o sa continui tot, dar pe parcurs cred ca voi "primi" niste idei.