Stars

Creăm

   Mi-ai spus că luna februarie poate transforma suferința în tăcere deplină, însă uite că suntem deja în luna mai și încă mai simt acele reci al durerii în piept. Iubito, de ce continui să îmi spui să merg mai departe? Doar nu crezi că o voi face atât de rapid ca și aceste luni trecătoare, nu-i așa?

   Am depășit frica. Prefer să ascult orice înafară vocilor. Mi se par mistuitoare și insuportabile. Le aud și îmi simt piele zvâcnind. Nu știu dacă are sens, însă și ei îi este frică. Ei însă îi este frică să fie atinsă din nou de aceeași voce plângătoare. Nu știe ce ar trebui să caute cu adevărat. Căutările ei demult au luat sfârșit, fără de a avea însă vreun început.

   Îmi aduc aminte acum câțiva ani, te-am observat admirând răcoarea nopții. Mi se părea ciudat și chiar nu puteam înțelege de ce frigul îți aducea atâta plăcere, însă uite că am ajuns s-o fac. Am realizat că răcoarea nopților îți încălzește sufletul deja înmărmurit de răni. Stupid și siropos. Avem de a face cu două insule ce niciodată nu se vor uni. Avem de a face cu inimi pline de sentimente uitate și pustii. Realizăm însă că, până într-un final, nu Soarele este cel care ne încălzește, ci lumina lui. Orice cuvânt atinge sufletul, însă rana o tratează numai vocea. 

   Să știi că și acum îți aud vocea spartă ce spunea cuvintele de rămas bun.

   — Tot ceea ce reușisem să creăm în destinele noastre fusese spart, Jungkook, iar noi nu mai suntem florile proaspete ce au fost cumpărate de la o florărie acum câteva ore. Suntem acele uscăciuni din pădure ce au suferit în urma vânturilor și a frigurilor. Suntem neobservați și nu ne mai avem rostul. Într-un final, călcăm pe răni abia tratate și reușim să deschidem altele și să fim serioși. Suntem doi în rândul oamenilor, însă zeci de bucăți în rândul trupurilor.