FLASH BACK ;
Ochii îmi erau inundaţi de lacrimi şi furie în timp ce priveam prin mica crăpătură a dulapului, cum părinţii mei, dragii mei părinţi erau ucişi ... un amalgam de sentimente ce se contopeau într-o nesfârşită suferinţă îmi puneau monopol pe fiecare muşchi al corpului, nelăsându-mă să reacţionez, dar poate că a fost mai bine, altfel ..acum eram şi eu mort la fel ca ei. Dar nenumărate întrebări îmi captau atenţia : "De ce părinţii mei ?" , "Ce au avut cu ei ?" , "Cine sunt tipii ăştia?" ... iar în timp ce aceste întrebări îşi tot fluturau literele parcă în non-sens la momentul respectiv, privirea îmi este îndreptată spre un tip înalt, mult mai solid ca ceilalţi doi, cu privirea tulbure şi părul cărunt ..ce-mi lovea cu cruzime mama, ce acum zăcea la podea cu mâinile pe faţă, buzele fiindu-i străpunse de scâncete de durere .. "Tipul ăla, tipul ăla, trebuie să moară!" mi-am zis imediat ce am escaladat iar culmile realităţi ... după câteva zeci de minute, acei nenorociţi se retrag, parcă mândri de ce făcuseră, iar eu sar din dulapul din lemn masiv, prăbuşindu-mă lângă ai mei părinţi ce zăceau acum într-o baltă de sânge, pe podeaua dormitorului lor ... lacrimile mă podidesc iar ţipetele de durere îmi părăsesc buzele ude de la lacrimile ce se revărsau şiroaie peste ele . Mă uit la chipul mamei, ochii ei frumoşi şi azurii erau acum acoperiţi de ploape, iar tenul ei alb ca laptele .. numai era deloc aşa, era roşu, pătat cu sângele ei, sau poate chiar şi al tatălui meu, ce era mort şi de nerecunoscut lângă ea . În seara aceea am jurat că mă voi răzbuna şi că îi voi ucide pe cei ce mi-au distrus singura mea alinare, familia ... . M-am ridicat cu greu de pe podea şi m-am dus cu grijă la parter, ca să verific dacă cele 3 namili mai erau acolo ..şi spre norocul meu numai erau, am verificat dacă au furat ceva, dar totul era la locul lui, neatins ..deci nu erau hoţi, scopul lor era fix să-mi omoare părinţii ..dar de ce? ce le făcuseră ? de unde cunoşteau părinţii mei astfel de persoane ? ...
ÎN PREZENT ;
"Keyda, scumpo, grăbeşte-te, altfel pierdem avionul !" Vocea tatălui meu răsuna cu statornicism de la parterul casei noastre, iar eu eram încă în faţa oglinzii analizându-mi pentu o ultimă oară ţinuta : "Acum vin !" vocea mea subţire răsună foarte puternic în ciuda aşteptărilor mele. Aaron , majordomul nostru îmi apucă mânerele genţilor mele de voiaj şi se îndreaptă cu paşi repezi spre parter, eu urmându-l îndeaproape .
În pragul uşii, ne aştepta tata, destul de agitat .. uitându-se din minut în minut la ceasul lui masiv ce-i acoperea încheietura . "Putea să dureze mai mult de atât? ..ştii prea bine că mă grăbesc şi că punctualitatea e principalul în cariera mea." Vocea lui groasă mă surprinde atunci când îşi întoarce capul spre mine şi se încruntă. Tata nu e un om rău, dar câteodată îşi iese cu totul din fire, mai ales când vine vorba de slujba lui ..una diferită de celelalte, ce vreau să zic cu asta? Păi el este nimeni altul decât preşedintele Statelor Unite ale Americii, iar eu ..fiica unui din cei mai importanţi oameni de pe planetă . "Domnule James, trebuie să ajungem în 15 minute la aeroport, altfel pierdem avionul." Vocea lui Aaron umple tăcerea ce apăsa imensa încăpere în care ne aflam . "Rahat! Hai să ne grăbim!" Zise tata vizibil iritat de situaţia în care se afla, aşa că-mi înşfacă încheietura şi mă trage pe uşă afară, urcându-ne de grabă în limuzină, cu o sumedenie de maşini de pază în urma noastră, în timp ce ne îndreptam în grabă spre aeroportul ce se afla la periferia oraşului.
În drumul nostru spre aeroport eu am tăcut chitic, în timp ce tata vorbea la telefon despre nu ştiu ce contrac ce trebuia să-l semneze cu cancelarul Germaniei, pfft ..chestii tâmpite ce nu mă interesează câtuşi de puţin, aşa că-mi îndrept privirea spre geamul fumuriu al limuzinei, aruncând o privire fugitivă spre oamenii de pe stradă ce se grăbeau cine ştie unde. Îmi scot telefonul din micuţa mea poşetă şi arunc o privire spre ecranul ce lumina, era mama, tocmai ce-mi lăsase un mesaj cum că imediat ce ajung în Washington vrea să ne întâlnim, hmm ..oare ce o mai fii şi de această dată ? Nu dau importanţă prea mare mesajului, sigur era o altă banalitate de a mamei, cum că vrea să ne întâlnim pentru cumpărături, sau ceva de genul .
Peste 10 minute, chiar mai devreme decât plănuiesm, ha... şi tata se îngrijora degeaba, ajungem la aeroport .
ÎNTRE TIMP, LA HARRY ;
Eram în Range Rover-ul meu negru, blocat în traficul infernal din Washington, prietenul meu Bayron stătea în partea mea opusă, uitându-se fix spre parbrizul maşinii ... amândoi ne gândeam la acelaşi lucru, dar niciunul nu îndrăznea să o zică ...: vizita preşedintelui . Ahh, de când aştept ziua asta, e şansa mea şi a tuturor celor din organizaţia mea, să ne răzbunăm pe acel pier de vară ... . Ţineam ritmul unei melodii rock, pe volanul maşinii, în timp ce mă uitam pe geam pentru a zării dacă nu cumva este vreo şansă ca blocajul .. ei bine să se deblocheze, dar nici gând, probabil vom sta acolo câteva ore . După ceva timp, aşteptarea mă doboară, aşa că o iau pe contra-sens, stârnind furia celorlalţi şoferi, şi mă îndrept spre locul unde eu şi Bayron trebuia să ne înâlnim cu restul găştii .. .Acesta tresare la mişcarea bruscă, produsă de mine şi-mi aruncă o privire nedumerită . "Nu puteam să mai aştept, ştii că ceilalţi nu suportă ca unul din noi să întârzie." Pufnesc eu, în timp ce el încă mă privea oarecum iritat: "Ştii că puteai să faci accident şi să vezi atunci întârziere, nu ?" zice el cu vocea şi tonul grav, pe care-l avea deobicei când era nervos . "Ohh, te rog ." Îmi dau ochii peste cap şi continui să conduc în grabă pe străzile oraşului, ajungând la un depozit vechi şi abandonat de la periferie.
Acolo se regăseau încă vreo 3 sau 4 maşini, negre ..la intrarea în depozit, aşa că o parchez şi eu pe a mea cu repeziciune şi intru împreună cu Bayron în depozit. Imediat ce am păşit înăuntru, toate privirile erau aţintite asupra noastră. "Aţi întârziat!" Zice un Court, un tip masiv, plin de tatuaje, cu tenul măsliniu ce îi accentua părul blond, proaspăt vopsit, privirea lui, nu era una deloc ospitalieră. "Ehh, ştii tu, traficul ..." Zic eu nepăsător în timp ce mă îndrept spre ei. "Mhmm .. " Încuviinţează Bayron din cap, în timp ce ne aşezăm la masă lângă ceilalţi, iar toţi îl urmărim cu atenţie pe Court. "Bun, după cum ştiţi ..astăzi Fenney ajunge în oraş cu fata lui, iar mâine la ora 18;35 ..are un congres...." Scuipă el cuvintele, printre dinţi. "Harry şi Adam se vor ocupa de fată, în timp ce eu şi Durck ne asigurăm că ei au cale liberă" Continuă propoziţia cu acelaşi ton rigid . "Iar eu ce fac ?" Zise Bayron cu interes . "Tu spargi codul de la camerele de supraveghere din hotelul în care se ţine congresul şi ai grijă ca niciuna să numai funcţioneze, nu vrem să lăsăm urme." Zise el în timp ce privirea lui rece se arunca pe chipul fiecăruia din noi. "Şi, putem să ne distrăm puţin cu fetişcana?" Zise Adam, zâmbind ştrengar. "O vrem moartă, nu traumatizată." Zic eu, aruncându-i o privire înţepătoare. "Exact ce a zis şi Harry, dacă vreunul din voi se atinge de ea sunteţi cu toţii ...cum s-o zic mai frumos ? MORŢI!" Se ridică Court în grabă de la masă, şi ne înmânează fiecăruia câte o fişă . "Ce sunt ăstea?" Zise Durck . "Harta, să zic pe înţelesul vostru, a hotelului." Se îndepărtează de masa, la care ne aflam în timp ce se pierde în întunericul depozitului.
Adam mă bate pe umăr ."Sper că eşti pregătit să îţi iei dulcea răzbunare." Rânjeşte enervant şi se ridică de la masă, plecând spre maşina ce-l aştepta afară ... încetul cu încetul, toţi pleacă, iar eu rămân acolo, revizuindu-mi planurile, din nou şi din nou .
Cam atât momentan, scuzaţi-mă că este aşa scurt, dar nu am avut multe de "zis" în primul capitol .. următoarele vor fii mai lungi şi pline de acţiune . Scuzaţi-mi greşelile, nu am avut timp să le corectez. BYE-BYE!
