Pătarea feţei
Poate fi cauzată de melasmă, lentigo sau cicatrice rămase de la acnee ori varicelă. În melasmă trebuie blocată producţia de pigment şi îndepărtat cel deja acumulat în piele. Sunt utile produsele pe bază de acid azelaic, hidroquinonă, acid kojic, ascorbic, tretinoin, peelingurile şi intervenţia laser, dermabraziunea sau crioterapia. Cheia tratamentului este fotoprotecţia în orice perioadă a anului. Aceleaşi soluţii de tratament se pot aplica şi pentru lentigo sau cicatricele pigmentate.
Punctele albe de grăsime
Se distribuie mai ales în jurul ochilor şi sunt, de fapt, acumulări de keratină acoperite de un epiderm subţire. Cel mai uşor se intervine direct, prin eliminarea lor, după înţeparea cu un ac gros de către medicul dermatolog.
Punctele negre
Sunt acumulări de keratină la nivelul deschiderii glandelor sebacee, culoarea fiind cauzată de oxidarea acesteia şi acumularea de melanină. Nu le manipulaţi, puteţi genera leziuni severe. Pot fi reduse cu derivaţi de vitamina A local, peroxid de benzoil, preparate sau peelinguri pe bază de acid acid salicilic, glicolic sau microdermabraziune.
Excesul de sebum
Este dificil de redus; este controlat de hormonii sexuali, dar are legătură cu stresul şi emoţiile. Produsele iritante, agresive cu tenul, gomajul excesiv stimulează glandele să producă şi mai mult sebum. Optaţi pentru produse de curăţare delicate, cu pH scăzut, geluri de spălare "fără săpun". Derivaţii de vitamina A, produsele pe bază de acizi de fructe (beta, alfa hidroxi acizi) şi nu în ultimul rând anticoncepţionalele prescrise de medic reduc "strălucirea" grasă a feţei.
Porii dilataţi
Nu-s nicidecum căştigători la capitolul remedii. Nu avem arme magice să-i ştergem complet de pe faţă. Ei reprezintă deschideri ale glandelor sebacee la piele şi devin vizibili cu înaintarea în pubertate din cauza activităţii crescute a acestora. Peelingurile cu acizi de fructe, dermabraziunea le pot îmbunătăţi aspectul.
Folosiţi un gel de curăţare a pielii pe bază de acid salicilic pentru a împidica obstrucţia lor cu keratina. Nu au muşchi care să se contracte şi să-i micşoreze. Totuşi, scăderea fibrelor de colagen şi elastină care ancorează tot tegumentul, îi poate accentua. Mizaţi pe vitamina C care stimulează refacerea celulară şi reface structurile care dau densitate pielii.