Deci. M-am născut într-o noapte caniculară de vară. Mama săraca, s-a chinuit vreo 12 ore sa mă evacueze din ea (dacă nici mama nu m-a mai suportat vă dați seama ce fel de ființă sunt)... Și în ziua de azi îmi tot spune ca e cumplit de greu să ai un copil ca mine.
Ups... Am uitat să mă prezint (nimic nou la mine). Sunt Lois, am 19 ani și sunt cea mai retardată ființă de pe fața pământului după cum spun toți cei care mă cunosc. Îmi place să citesc, să ascult muzică, să joc fotbal cot la cot cu băieții, să mă uit la fotbal, tenis și ce alte sporturi or mai fi existând pe planeta asta. Am pletele negre, ondulate și lungi până la jumătatea spatelui, ochi albaștri, pielea arămie (zici ca stătui două ore la solar), buze pline și destul de palide, construcție osoasă solidă și sunt înaltă cât prăjina de scuturat nuci a bunicii (1,85m), din fericire nu sunt schelet ambulant (72 de kg).
Hai gata cu descriea că după aceea îmi aud vorbe că mă laud. Mai bine să vă povestesc eu vouă cum am reușit să intru într-o belea grozavă din cauză că am prea multe obsesii și nu pot să mă controlez.
Era o splendidă duminică în luna iulie. Eu eram la țară în vizită la bunici și mă plictiseam îngrozitor de rău pe prispă, nici chef să butonez telefonul nu aveam, la TV nu mă uit și nici nu am cu cine și unde să ies în sătucul ăla uitat de lume. Deodată am văzut trei motociclete demențiale cu trei pletoși tineri echipați în geci de piele neagră ca s-au oprit în fata mea și am sărit ca arsă să le văd îndeaproape. Ma apropii eu frumos cu pași de gazelă constipată și admir cu jind monstruozitățile metalice care îmi făceau inima să o ia razna involuntar și cel mai tânăr dintre ei văzând că sunt fascinantă de ele s-a băgat cu mine în seamă :
-Îți plac motocicletele din ce văd.
-Ba bine că nu, spun eu pe jumătate leșinată. De ce ați oprit tocmai aici?
-Eram în trecere și am făcut o pauză.
-Adam! (mesaj mental pentru mine: idioată poți să fii, era normal să facă o pauză, doară nu au oprit să te admire pe tine).
-Eu sunt Alex, vrei să te cari o tură cu mine?
-Eu sunt Lois și da vreau să merg o tură cu tine, dar eu conduc...ca de obicei nu ascult ordinul mamei de a nu umbla cu străinii.
-OK! Urcă!
Urc eu țanțoșă pe motocicleta tipului ce mi se adresate și demarez în mare trombă alături de ceilalți doi motocicliști, de zici că eram la cursa vieții mele. Toate babele din sat stăteau în drum și își făceau cruci cu nemiluita când treceam pe lângă ele cu 130 de km/h și cu unul care arăta de zici ca i-a murit frizerul acum 5 ani.
Eram în culmea fericirii că în sfârșit ceva interesant se întâmplă dar ce nu știam eu era că această escapadă va avea consecințe neașteptate.
Deodată am pierdut ca tâmpita controlul și am intrat direct în ditai pomul... Și de aici mi s-a tăiat filmul.
M-am trezit într-un spital și prima mea reacție a fost un răcnet :
- Cum naiba am ajuns la un ospiciu???
-Hoooo nebunoooo!
Ups... Cum a ajuns asta aici? (țipăt mental). Mă uitam îngrozită la ființă din fața mea care râdea cât o țineau plămânii și nu eram capabilă să reacționez într-un fel...
