Prolog
Inchise ochii și văzu cum în întuneric se conturează odioasa scenă, de parcă aceasta i-ar fi fost imprimată pe retină. Îl urmărea de ani, bântuindu-i zilele și nopțile, ucigându-l încet și dureros. Trase adânc aer în piept și simți mirosul parfumului vanilat, ca de fursecuri, al femeii. Îi întâlni ochii albaștri sclipind îngroziți în noapte. Era din nou acolo. Avea din nou mâna încleștată pe grumazul ei, îi sințea din nou tremurul. Simțea din nou adrenalina pulsându-i în vene. Trebuia să o facă. Privind în retrospectivă, asta era partea care îl distrugea cel mai mult. Scâncetul ei înăbușit, privirea speriată. Dar asta era singura cale. Singura cale să trăiască. Încercă să se smulgă din amintire, dar ea îl ținea prizonier cu un sadism fermecător. Într-adevăr, pușcăria îi oferise hrană caldă și un acoperiș deasupra capului. Îl salvase. Dar îi furase pe veci singurele lucruri ce le mai avea. Umanitatea. Sentimentele. Ce rost avea să mai trăiești, dacă erai deja mort pe dinăuntru?
Îi mai privi odată ochii albaștri ce aveau să îi bântuie existența chinuitoare. Cu o forță și o determinare inimaginabilă, ridică cuțitul și lovi.
