Sclava trecutului

II-It's over

În acest capitol v-om intra în gândurile lui Ros, și veți afla mai multe despre ea :>

În dreapta aveți o poza cui ea.

Era dimineața. În timp ce eram afundata în lumea viselor și în pătura mea călduroasa, se auzi un țârâit.

Normal, telefonul... Ca de fiecare data îl închid pana se resetează alarma.

10:15 A câștigat din nou. Se simte mulțumit ca ma enervează trezindu-mă din somn. Buimaca, îmi i-au papuci și ma duc la baie. În cincisprezece minute sunt deja jos. 

Pustiu. Sufragerie, hol, bucătărie, nimeni. Îmi încălzesc lapte într-un castron, pun cerealele și ma îndrept spre sufragerie.

Liniștea e tulburata de sentimente care mi se transmit. Curiozitate, frica, furie. Se apropia Maryse.

Dau sa ies, dar mai degrabă da ea peste mine, aproape vărsându-mi castronul pe mine. Ma grăbesc sa ii dau o replica de a mea...Dar am rămas surprinsa, șuvițele. Deja, nu pot sa cred, a trecut asa repede.

-Hei ai grija! La multi ani! Și sa ști ca dacă mori de foame, nu înseamna ca trebuie sa ma faci pe tine micul tău dejun. am zis repede ca sa nu îmi observe îngrijorarea.

-Scuze Ros, dar trebuie sa ieșim mai repede din casa. Pentru ca....

Se opri brusc, se pare ca îmi scăpase un oftat. Nu puteam sa stau asa rosul acela devenea din ce în ce pai vizibil. Deși nu prea puteam mintii și pentru ca se uita la mine, am ocolit adevărul.

 -Ce ai pățit la par, blondul tău strălucitor a început sa ardă. 

Încercam sa deplasez subiectu dar nu pre îmi ieșea. În schimb ea continua cu aceeași voce grava.

-Shhhh, mai încet. De dimineața îl aveam doar puțin colorat la vârfuri și mama m-a pus sa ma spăl cu șamponul ei, și acum uite! Nu vreau sa ma cert cu ea. Eu cred ca e ceva normal, o gena care a întârziat de la tata. Haide sa mâncam și sa plecam.

-Bine Maryse. Ma duc sa ma schimb, tu mănâncă. Nu avea rost sa mai continui asa ca am ascultat-o.

Am urcat pana în camera. Am luat ce mi-a venit la mana,m-am îmbrăcat și după am răscolit toată camera. Aleluia! L-am găsit!

Într-o cutie veche și prăfuita, din spatele dulapului, era talismanul. Am lustruit cutia, descoperind culoare roșie ce o avea, și am deschis-o. Era intact, am închis-o și am coborât jos. 

Ma așteptă încălțata la ușă. I-am dat cutia spunându-i încă odată "La Multi Ani!" și  ne-am urcat în mașina.

Drumul a fost liniștit, pana la primul stop când s-a hotărât sa desfacă cutia. I-a plăcut, și la pus la gat și mi-a mulțumit. Se potrivea perfect cu stilul ei, atitudinea și forța.

Într-un final am ajuns la mall. În fata ne aștepta grupul nostru. Dar ceva era ciudat, mai era încă un băiat. Nu îl cunoșteam, am început sa ma apropii lăsând-o pe Maryse în urma. Avea o privire dura, era înalt, solid, și ochii căprui. Semăna cu Eli, dar fratele ei nu putea sa fie. 

Sincer ma speria faptul ca reprezenta un pericol, nu era cine se dădea de fapt a fi. Nu! Urăsc din ce în ce mai mult ziua asta. Era un.....

-Hei! de ce te-ai oprit?era cu gândul la el, simțeam asta și se pare ca se ciocnise de mine.

-Cine e el? L-ai mai văzut? am întrebat-o speriata, chiar nu doream sa fi avut discuții cu el.

-Nu, nu l-am mai văzut. Ros nu îmi spune ca...   deja deviase subiectul