Miraculous Vol.1 (Terminat)

Capitolul 18 : Noi semne de intrebare

Perspectiva lui Marinette:

Ma trezesc a doua zi dimineata obosita si buimaca. Ma uit nedumerita prin camera si imi dau seama ca sunt singura. Dar unde sunt Adrien si Chloe?
Ma ridic din pat, imi iau hainele pe mine si ies pe coridor. Cobor jos, căutându-i in fiecare loc. Dau sa bat la usa biroului domnului Agreste, dar inainte ca pumnul meu sa faca contact cu usa, aceasta se deschide, iar in prag apare el.
- Ma scuzati, nu voiam sa deranjez , dar nu ii gasesc nicaieri pe Adrien si Chloe.
- Nu-i nici o problema, ei au mers deja la sedinta foto. Le-am spus ca te voi duce eu mai pe sfarsit, sa te lase sa dormi.
- Aaa...dar cat e ceasul?
- E ora 11:30. Haide in biroul meu sa mai discutam, doresti o cafea?
- Nu, multumesc.
Mi-a facut semn sa intru in birou. Patrunzand in imensa incapere, am fost urmata de Gabriel care a inchis usa in urma noastra.
Ma uitam,uimita, prin incaperea realizata in stil barocan, dar cu toate astea foarte moderna. In partea stanga a camerei se gasea un semineu, cu doua fotolii si o mica masuta. In fata, pe tot peretele era o biblioteca imensa, in fata careia se gasea biroul de lucru. Biblioteca era in asa fel asezata incat inconjura si două geamuri. Pe partea dreapta era un mic atelier de creatie , iar pe perete, de sus pana jos era un tablou imens cu sotia sa, mama lui Adrien.
M-am asezat pe scaun la birou, stand fata in fata ca domnul Agreste. Am un sentiment continuu de teama, teama ca visul meu ar fi putut fi realitatea.
Dar totusi...Ce motive ar avea sa faca toate acestea? Asta va ramane un semn de intrebare, pana la proba contrarie.
Am inceput sa fac cateva schite pe care i le-am aratat, iar mai apoi in timp ce lucram la o noua rochie, Gabriel imi spune:
- Marinette, ai niste cercei foarte frumosi...As putea apune chiar miraculosi, as vrea sa fac cateva perechi si pentru colectia de vara.
- Um... Multumesc. In acel moment inima mea a inceput sa bata precum a unui ciclista care face turul Frantei, mi-e teama sa nu observe agitatia mea.
- Ai putea sa mii dai imprumut sa fac o copie?
Cand am auzit asta pur si simplu nu am mai putut constientiza nimic, m-am panicat prea tare, voiam doar sa ies din acea incapere si sa plec cat mai departe cu putinta.ce puteam sa ii zic? Nu puteam nici sa urlu, nici sa zic direct nu, ar fi prea batator la ochi.
- Imi...Imi cer iertare, dar aceşti cercei sunt o mostenire de familie si sunt facuti de stra stra bunicul meu,sunt foarte speciali si nu as putea permite sa ii fie copiati, dar as putea schita o pereche asemanatoare, nu identica.
- Ah, pacat, dar chiar te rog sa faci o schita.
- Ok.
Dumnezeule...ce aproape am fost... Ar trebui sa ii acopar de acum cu ceva. Cel mai okay ar fi cu parul ca nu e batator la ochi macar...si il prind doar in misiuni...dar mie nu imi place cu parul desfacut...of...trebuie sa ma gandesc...Am sa incerc cateva zile cu parul desfacut.
- Eu merg sa ma pregatesc, e ora 12:28.
- Deja? Ok, grabeste-te. Tinuta cu care trebuie sa te imbraci e in baie.
Am urcat repede, am intrat in baie si m-am dezbracat, dar cand sa imi iau tinuta pe mine...Observ ca este un costum de baie...mai exact bikini si o palarie de plaja mare.Am ramas masca, eu nu port asa ceva...Doamne ce rusine imi e sa merg asa...god...ok...trebe sa te calmezi...e ok...imi mai iau un cardigan lung si merg linistita, fara emotii. Da, explodez de optimism cat ii in mine.
M-am imbracat in graba, m-am machiat, ca trebuia...si mi-am desprins parul si am coborat.
Ajunsa jos, ma intampina domnul Agreste cu o pereche de ochelari de soare pe care mii intinde.
Dupa, am pornit spre parc, unde urma sa ne facem pozele.

Okay,scuze ca o durat atat pana am postat si ca asta e mai de umplutura...Dar chiar n-am avut timp...si inca nu am...Capitolul asta l-am scris in 10 minute de pauza...deci mda...Va pup si imi cer scuze de intarziere. 😘😍