Capitolul 1

237 27 2
                                    

Atunci când l-am întâlnit pe el, eram fericit. Eram intr-o relație în roleplaying. Era cel mai bun prieten al iubitului meu. Nu am avut o conversație prea interesantă. Vorbeam numai despre iubitul meu. Țin minte foarte bine ca il trecusem cu inimioara în telefon. Stiu ca era foarte dulce pe atunci. Mi-a plăcut personalitatea lui din prima clipă, desi n-aveam treaba unul cu celalt în restul timpului.
Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să mă îndrăgostesc de el. Timpul trecuse, era iulie. I-am spus iubitului meu din roleplaying ca ma voi lăsa de toată treaba asta cu rp-ul, pentru că mi-am făcut pe cineva în realitate. Pe mine m-a durut să mă las. Am suferit după, habar nu am de ce, 2-3 luni am suferit. Il ignoram de parca nu îl cunoșteam pe fostul. Nu a fost frumos din partea mea, dar știți..?
Era primul meu iubit în realitate, era foarte exagerat. Stateam împreună și după, când ajungeam acasă, ma acuza ca il insel,desi eu nu faceam nimic greșit și nici n-aș fi făcut.
După două luni ne-am despărțit. A durut si aia, din fericire nu prea am suferit. Maxim o lună, deoarece stiam ca nu îmi arată că mă iubește, mai mult mă amenința si se purta ca un soț gelos. Nu îmi plăcea asta, nu puteam să fac nimic ca ma urmărea-nu exagerez.
In una dintre zile m-am decis să intru înapoi pe roleplaying, pe Facebook. Aiurea, am avut parte de niște certuri din partea unor IDIOȚI. De ce? Pentru că îl voiam înapoi pe fostul meu din rp. Imi lipsea enorm, dar era cu altcineva acum. A dracu' Andrei.
Mda,Andrei era tipul cu care se lingea acum. Eram gelos, atât de gelos în spatele ecranului! Oh,nu, el mi-a aparținut mie prima dată, chiar dacă am dat-o in bară...javră.

=============Next când se vor strânge ceva cititori..

Web Of Lies - Larry StylinsonUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum