Simt.

Capitolul 18

Seara de film a decurs bine cu cei doi fraieri. După un maraton de 10 filme, am plecat fiecare la casa lui, puțin beți, dar cu zâmbetul pe buze.
Ziua următoare stateam liniștită în pat, gândindu-mă la nemurirea sufletului. Încet încet, mintea îmi este inundată de tot ce s-a întâmplat în ultima vreme. Totul s-a întâmplat mult prea repede. M-am certat cu cel mai bun prieten al meu din cauză că m-am tăiat, mi-am făcut un prieten nou care stă chiar lângă mine, m-am împăcat cu Alex și chiar suntem împreună acum, iar eu cu el și Jayce suntem prieteni buni. Mă simt atât de norocoasă că îi am pe ei aproape. În sfârșit nu mă mai simt singură. În sfârșit pot simți ce n-am putut să simt toată viața. Fericire adevărata și iubire.
Gândurile îmi sunt întrerupte de telefonul care sună. Era Alex
-Heeiii iubitule
-Hei, Tay. Auzi, știi ceva de Jayce?
-Umm adică?
-Păi, am mers la el acasă și a răspuns mama lui. Mi-a zis că habar nu are unde e Jayce.
-Asta e ciudat rău...stai. Îl sun și vorbim în 5 minute.
-Okay. Te iubesc
-Și eu te iubesc.
Formez grăbită și speriată numărul lui Jayce, iar cu mâinile tremurând apăs butonul de apelare doar pentru a mă trezi cu vocea aceea enervantă:"Numărul apelat nu poate fi contactact. Vă rugăm..."
-Du-te-n pisici.
Îl apelez pe Alex:
-Are telefonul închis. Ceva nu e bine cu el. Cine știe unde o fi? Doamne sper că e bine.
-Stai calmă, poate are si el iubită și o fi dormit la ea.
-Alex...Jayce mi-ar fi spus dacă are gagică. Plus că dacă era vorba de asta, mama lui ar fi trebuit să știe unde e și ce face.
-Poate mama lui nu știe că are iubită.
-Offf. Sunt SIGURĂ că ceva nu e bine.
-Stai calmă. E băiat mare. Se descurcă el.
-Ba nu. E fraier și mereu trebuie eu să am grijă de el.
-Taylor, o să fie bine. Îți promit.
-Alex. Tu nu îl cunoști pe Jayce. Ăsta este în stare să se piardă la metrou sau chiar și într-un parc de câini. FRAIERUL ĂLA SE PIERDE CHIAR ȘI ÎN FAȚA BLOCULUI.
-Ok gataaa. Stai calmă. Înțeleg. E fraier și neatent. Înțeleg. Eu totuși cred că va fi bine.
-Nici eu.
Și în timp ce mă cert cu Alex pe tema prostiei lui Jayce, îmi sună telefonul. Era Jayce. Pun apelul cu Alex pe așteptare pentru a îi răspunde lui Jayce.
-Jayce? JAYCE? Ești bine? De ce n-ai răspuns și n-ai dat niciun semn de viață, boule??
Dar vocea care se auzi din cealalt capăt al telefonului nu era vocea lui. Era un bărbat. Un bărbat de vreo 20 și un pic de ani.
-Scuzați-mă, domnișoară Taylor. Nu sunt Jayce. Jayce este in spital în momentul acesta și v-am sunat să vă anunțăm din moment ce numărul dumneavoastră este trecut primul la contactele favorite. Rugămintea mea este să îi anunțați și pe părinții tânărului de această tragedie și să veniți la spital cât de curând posibil.
Spital? SPITAL??
-Domnule, ce s-a întâmplat cu el?! DE CE CEL MAI BUN PRIETEN AL MEU ESTE ÎN SPITAL?! VREAU NIȘTE EXPLICAȚII CHIAR ACUM ȘI NU ÎNCHID TELEFONUL PÂNĂ NU MI SE RĂSPUNDE LA ÎNTREBĂRI
-Domnișoară, calmați-vă. Veniți aici cu părinții băiatului și o să vi se explice tot.
Iar doctorul îmi închide înainte să mai apuc să spun ceva.
Alerg disperata acasă la Jayce în timp ce țip prin telefon la Alex să iasă mai repede din casa și să meargă la spital până îi iau eu pe părinții lui Jayce.
Ajung în fața casei și încep să bat ca disperata cu pumnii în ușă și nerealizând că a răspuns deja cineva, (acela fiind tatăl lui Jayce), îi dau un pumn în față din greșeală
-MĂ SCUZAȚI ÎMI PARE RĂU ÎMI PARE RĂU DAR JAYCE E ÎN SPITAL ÎN ACEST MOMENT ȘI TREBUIE SĂ AJUNGEM ACOLO CÂT MAI REPEDE HAIDEȚI HAIDEȚI ACUUUUUM