O viață blestemată

Capitolul 1

Creaturile gigantice și fantastice care pot zbura până-n înaltul cerului, a căror piele este acoperită în întregime de solzi de diverse culori și nuanțe, și a căror colți și gheare pot sfâșia cu ușurintă carnea de pe os, aceste ființe se numesc dragoni, reptile gigantice a căror putere și înțelepciune este nemăsurabilă.
Aceste ființe sunt de mai multe specii care mai de care mai interesante și fascinante, precum așa renumitul balaur care este întâlnit în folclorul multor țări, aspectul său înfățișează o reprilă imensă cu mai mult de două capete și cu aripi gigantice; wyvernul care nu se diferențiază mult de "clasicul" dragon, numai că acesta umblă pe două picioare; drakeul este un dragon de statură mică sau medie care este lipsit de aripi; wyrmii care sunt lipsiți de picioare sau aripi, având aspectul unui șarpe uriaș, și care sunt regăsiți în folclorul chinezesc; lindwuemii al căror aspect este similar cu cel al wyrmilor, dar aceștia au membrele superioare și ultima specie fiind reprezentată de amphitherii care, la rândul lor, fac parte din aceeași familie ca și wyrmii, numai că aceștia au atașate de corpul lor o pereche de aripi.

Louise Von Braun, o fată tânără și cu un chip mirobolant, cu un păr roșcat precum sângele, iar ochii albaștrii ca și cerul limpede de vară, împreună cu Klaus, renumitul vânător de monștrii și vrăjitor ce are aspectul unui tânăr înalt, al cărui păr blond strălucește precum razele soarelui și ai cărui ochi sunt la fel de verzi ca iarba proaspătă, merg pe o potecă dintr-o oarecare pădure în căutarea acestor ființe fantastice numite dragoni. Aceștia fără încetare îi caută prin tot ținutul, altminteri însuși prințul Bolhot, care este de-a dreptul dornic de obținerea tronului ocupat momentan de o principesă, le va veni de hac celor doi precum le-a venit și cavalerilor și vânătorilor care nu s-au întors la dânsul cu un cap de dragon, dacă nu cumva chiar acele reptile uriașe le-o fi curmat viața cavalerilor ghinioniști. Dumnezeu să fie cu cei doi și să nu ajungă ca restul celor care au îndrăznit a asculta porunca prințului și a sfârși în ghearele dragonilor sau de ascuțișul sabiei lui Bolhot.
Întunericul se lasă cu timpul, iar aceștia tot merg până când Louise hotoărește a spune:
-Coane Klaus, am obosit. Putem să ne odihnim și noi până la răsăritul soarelui?
-Prea bine, acesta oftă și îi aruncă tinerei o privire scurtă și caută un loc numai bun de poposit, dar în zadar, peste tot sunt numai copaci. Louise, hai să poposim aici.
-Bine, lăsă desaga ce-o purta pe umăr pe pământ și se așeză la baza unui arbore după care-l privește pe vrăjitor. Aprinzi tu focul?
Acesta oftă din nou și-i răspunde afirmativ întrebării și caută lemne de foc. Între timp tânăra roșcată scoate din deseagă o păturică pe care și-o pune în jurul său și-și strânge picioarele la piept, acoperindu-și corpul mai bine.
Cu multă dibăcie, vânătorul aprinde focul ce trebuie să încălzească trupurile celor doi și șede lângă Louise ce adormise cât timp el se ocupa de foc.
Îi privește chipul luminat de razele lunii și de lumina emanată de focul de tabără după care îi mută capul acesteia pe umărul său și-și sprijină la rândul lui capul de al ei. Pleoapele i se îngreunează și le închide, apoi cuprinzându-l un somn adânc.
În zorii zilei cei doi pornesc din nou la drum, însă în calea lor apare un orc mic de statură, slăbănog și echipat cu o armură și cu un buzdugan. Creatura îi privește amenințător pe cei doi călători și-n dată-și arată colții strâmbi și tociți.
Klaus pune imediat mâna pe mânerul sabiei și o scoate din teacă, punându-se în fața fetei.
-Mă ocup eu de el. Îi spune vânătorul pe un ton serios și fără a pierde umanoidul din priviri.
Roșcata tace și face câțiva pași în spate. Privește cum confruntarea dintre cei doi începe. Orcul se apropie cu pași rapizi către Klaus, ridicând buzduganul deasupra capului, însă tânărul nu se mișcă din acel loc, ci doar își ia poziția de atac. Când creatura este suficient de aproape acesta încearcă s-o facă să simtă tăișul sabiei sale, dar orcul se ferește cu multă agilitate și rapiditate.
Pe fața vânătorului se poate observa încruntarea sa și răceala din privire. Pornește în viteză după orc și încearcă din nou să-l lovească cu sabia, dar dușmanul își pune înaintea sabiei lui buzduganul în care lama sabiei se înfige, străpungându-l. Profitând de ocazie, Klaus smucește astfel buzduganul din mâinile orcului și-l aruncă cât colo după care cu o singură mișcare agilă îi retează de-n dată capul ființei, iar trupul acesteia lovește pământul rece și începe a fi înconjurat de o baltă de sânge.
Vânătorul își bagă înapoi sabia în teacă și privește scurt trupul neînsuflețit al orcului apoi privirea sa se îndreaptă către fata de duce.
-Acum ne putem continua drumul. Spune acesta și îi întoarce spatele tinerei și pășește înainte, continuând drumul. Vi sau vrei să aștepți până vin alți orci în căutarea celui răpus de mine?
-Poftim?! Exclamă tânăra și-l urmează. Acum vin! Grăbește pasul pentru a merge umăr la umăr cu vânătorul și amândoi continuă drumul spre căutarea dragonilor.

Zilele treceau una după alta și aceștia tot n-au găsit nicio urmă de vreun dragon, în schimb tot felul de namile li s-au Înfățișat pe parcursul drumului.
Fix când erau gata să renunțe o umbră uriașă trece în viteză deasupra lor și amândoi își ridică privirile...era un dragon cu solzii negrii, gâtul lung, aripi imense și mari...era magnific. Klaus privește atent direcția luată de dragon și exclamă:
-Nu mai avem mult! Hai!
O prinde pe tânără de mână și o trage după el până ajung în fața unei peșteri, dar la o distanță la care ei să nu fie observați de dragoni, erau mai mulți, câțiva tolăniți la soare, iar alții se înfulecau o vită furată dintr-un sat cel mai probabil.
Vânătorul și roșcata se ascund în spatele unor tufe dese și înalte și privesc dragonii.
-Klaus...începe Louise, de ce vrea prințul capul unui dragon? Oricum aceștia sunt din ce în ce mai rari...
-Ține-ți gura aia închisă și nu mai comenta! Îi șoptește vânătorul încruntat.
-Dar...cu ce i-au greșit aceste ființe?...
-Cu nimic! Acum taci odată și lasă-mă să mă concentrez!
Tânăra se încruntă și datorită faptului că vrăjitorul se răstise la ea, unul dintre dragoni îl auzise și vine spre ei mârâind și scoțând un răget, era tot același dragon pe care l-au văzut călătorii.
Ei, observănd bestia că se îndreaptă spre ei, se ridică repede și o iau la sănătoasa.
Klaus și Louise fug cât pot ei de repede pentru a scăpa și nu a sfărși pârjoliți de flăcările dragonului, însă acesta își ia zborul, îi prinde repede din urmă și o înșfacă pe roșcată în ghearele sale, iar aceasta strigă cu disperare după Klaus, însă acesta îi ignoră strigătele de ajutor și continuă să fugă.
Fata își ia pumnalul în mână și înjunghie reptila în picior, dar fără folos, aceasta nu reacționează și nici nu slăbește strânsoarea.
-Potolește-te, omule, degeaba încerci să te eliberezi. Ți-ai ales ales singură acest sfârșit când tu și cu acel laș ați îndrăznit a ne deranja. Se auzi vocea groasă a dragonului.
Fata înghiți în sec și îndrăznește a întreba cu o voce stinsă și tremurândă de frică:
-Ce o să-mi faci?...
Dragonul refuză să-i răspundă și continuă să zboare în înaltul văzduh.

Ceao, sexoșilor! Știu, știu, am îndrăznit să fac o altă carte cu toate că la altele n-am mai postat de când dracu știe. Csf? N-ai csf? :)))
În fineeee, sper că va plăcut primul capitol. Al doilea cel mai probabil va fii postat mâine seară sau poate luni. Idk, depinde și de cheful meu :)))