Mintea fiindu-mi învățată cu o oră anume la care mă trezesc, nu evit nici în această dimineață ora obișnuită. O oră tocmai bună de a te trezi revigorant şi bine dispus, undeva până în ora 10am, dar mai mult de 9am.
Dau pătura la o parte, iar picioruşele mele se înving în perechea pufoasă de papuci, cu toate că suntem la începutul unei veri ce ştiu că voi rămâne cu amintiri foarte frumoase.
Direcția mi-e spre baie. Termin imediat cu rutina dimineții. Cu toate că aş fi stat o zi întreagă sub jetul fierbinte al cabinei de duş. Dar am realizat, că trebuie să rezolv şi să aflu motivul pentru care al meu iubit nu şi-a făcut prezența pe malul mării, azi-noapte.
Învelită într-un prosop confecționat din bumbac, alb şi mare, părăsesc sala de baie. Deschid dulapul încăpător, larg. O rochiță scurtă, rozalie, fără vreun altfel de model pune stăpânire pe corpul meu. Mă așez mai apoi în fața oglinzii şi încep să mă machiez cum ştiu eu. Nu sunt o mare expertă în arta make-up-ului. Iar ce ştiu, am "furat" de la mama. Căci această ființă niciodată nu ar fi stat să-mi instruiască pensulele de fard, fond de ten, sau alte chestii de acest gen. Nu mă dau în vânt după machiajul foarte strident. Întrucât, recurg la unul simplu, asezonat cu anotimpul stabilit. Genele mi le dau cu rimel, iar pleopele superioare doar cu puțin fard bej. Pentru buze, optez pentru un roz pal, asortat cu vestimentația. Chiar dacă machiajul nu l-am pus prea mult în evidență, cu parfumul nu voi mai proceda aşa. Deci, cam vreo câțiva mililitrii din parfumul meu preferat ajung pe gât şi pe anchiorul rochiței. Părul mi-l las pe spate, val vâltej. O dată încălțată cu sandalele mele comode, cobor în living. Spre surprinderea mea, casa este într-o liniște ce îmi place. Doamne, de când nu am mai întâlnit-o, cel puțin în ultima vreme. Când mă întâlnesc cu senzația asta, ori mama este la biserică, ori avem musafiri, sau în cel mai rău caz, a murit, ceea ce nu-mi doresc. Da, spre surprinderea mea, este o femeie destul de credincioasă. Ba chiar când eram eu mică, ea pleca în diferite pelerinaje, alături de prietenele ei, în zone apropriate, ba chiar îndepărtate de casă, cu scopul de a-i ajuta pe cei nevoiași. Chestia asta, mă duce cu gândul, că poate nu este o aşa scorpie cum vrea să pară. Sau poate că mă înșel?
Fiind distrată, mă trezesc în sala unde servim masa. Liniștea plăcută dispare ca prin minune, de zici că nici măcar nu a fost vreodată în această dimineață. Gâjâiala mamei îmi inundă auzul, obişnuit cu pacea ce am absorbit-o din plin până să ajung într-o cameră unde trebuie să împart până şi ultimul gram de aer cu dânsa, şi desigur să îmi păstrez calmul.
"În sfârșit, prințesa s-a trezit!" Izbucnește măreția sa.
În familia asta, ce cred cu desăvârșire că dacă mai stau cu ea, iar prin ea mă refer strict la mama şi poate puțin la mătuşa Carlota, voi ajunge la un centru de nebuni.
Îmi dau ochii peste cap. Când am avut şi eu senzația că astăzi va fi o zi bună, se trezește isteria mamei să mi-o strice. Încerc să o evit cât se poate, dar parcă cuvintele vor să iasă din gura mea. Le abțin cu greu, ascunzându-le în gât. Mă așez la masă, lângă tata, unde ca de obicei, posedă locul din fața mesei. Doar este capul familiei. Vis-a-vis de mine, stă cu mândrie nimeni alta de cât scumpa mea mamă. Noroc că o am pe mătuşa ce este în cealaltă parte. De Dumitri nici nu mai e nevoie să întreb. Mai mult ca sigur nici nu este în casă. Cum îi cunosc comportamentul, sunt sută la sută sigură că nici măcar nu s-a ostenit să vină acasă, cât de târziu ar fi terminat distracția.
Manuela, servitoarea noastră vine încărcată cu micul dejun. Ni-l deplasează în fața fiecaruia, urându-ne să avem poftă. Ca răspuns, atât eu, cât şi frații Cisco, adică tatăl meu şi mătuşa Carlota, încuviințăm din cap, eu adăugând şi un micuț zâmbet. Dar ce să te faci cu fiara de mama? Uitătura aspră ce biata femeia tocmai a primit-o, o face să se rotească la o sută optzeci de grade, arcuindu-şi degetele picioarelor acoperite de papucii de plută, înspre bucătărie.
