Noaptea a trecut repede ,dimineata tot cerul a fost acoperit de o plapuma de norii negri , ploaia a fost inevitabila .
Am coborat in sala unde servitorii pregateau ultimele detalii pentru inmormantare. Familia si toti servitorii erau imbracati in negru,numai eu eram in alb ceea ce a adus si consecinte.
Toata noaptea am auzit bociturile mamei si a fiului mai mic, ceea ce m-a dus la o migrena de zile mari. Baiatul statea la capul tatalui iar femeia ii mangaia parul barbatului decedat. Din spre cadavru se mai simtea sangele ramas in trup .
Marian se chinuia sa nu planga ."Oh Doamne de ce oamenii sunt asa niste plangaciosi?".
Imediat ce femeia m-a vazut a inceput sa imi reproseze cuvinte necuviincioase statutului in care se afla.
-Nu ai pic de rusine in tine! E un decedat aici si tu esti toata in alb?! Tu monstru fara sentimente!
-Poftim? Am inceput sa ma enervez putin dar in memoria decedatului nu am lasat furia sa ma cuprinda.
-Ai auzit bine! Esti un MONSTRU! Din vina ta s-a intamplat asta! Din vina ta! femeia a inceput sa tipe iar glasul ei imi zgaria extrem de brutal urechile.
-Daca vrei sa i te alaturi sotului tau , mai spune un cuvant ,mi-am fixat ochii pe ea incepand sa respir scandat din cauza nervilor ce ma napadeau.
-MONS.... ,nu a mai apucat sa scoata un cuvant ca am luat-o de gat si am izbit-o de perete. Ma uitam fix in ochii ei in timp ce mi-am dezvelit colti iar ochii au ajuns inevitabil la culoarea sangelui, care mi se urca la cap . Eram gata sa ii rup capul de pe umeri dar trunchiul mi-a fost inconjurat de doua brate ...erau ale baiatului care imi plangea drept pe spate.
-Te....rog... nu ma lasa si fara mama.... .
Cuvintele astea parca imi zgariau inima de piatra ... un suflet pur chinuit de calea "Domnului" ,i-am dat drumul femei ,intorcandu-ma si privind baiatul cum plangea in hohote...m-am pus in genunchi in fata lui ,lundu-l in brate strans ...amintindu-mi de copilaria in care ....
