The Fatal Duet

Capitolul I: Când Livet păcălește moartea

Stăteam pe o bancă și citeam "Fata cu picioare de sticlă" de Ali Shaw. Soarele bătea cu asprime. Cred că mă făceam clătită până acum dacă banca nu era adăpostită de o placă de lemn gros învăluit într-o pânză de... plastic. Deodată, o voce se aude strigând din toți plămânii:
??:- Doden!!!!
A venit în fugă spre mine.
??:- Doden,de ce nu mi-ai spus că vi și tu la New York?
Livet:-Ăm... Scuze, dar eu nu sunt... Stai! Ai zis cumva Doden?!
Doden este sora mea. Nu, de fapt, geamăna mea. Când aveam 9 ani părinții noștri biologici au murit într-un accident, iar eu și Doden am fost adoptate de familii diferite. Nu credeam că am să mai aud vreodată acest nume... Doden ... Îmi încântă urechile să îl aud. Numele... surorii mele.
??:-Cum adică...? Vrei sa spui ca tu nu ești Doden?
Livet:-Nu, dar... O cunosc. Eu sunt Livet. Livet Hunt.
Aria:-Eu sunt Aria Blache. Încântată!
Dupa o discuție destul de.... interesantă, am aflat că Doden locuiește în New Haven, așa că am rugat-o pe mama să mă lase să mă duc cu Aria când se întoarce.
Și m-a lăsat! Am 2 săptămâni la dispoziție să stau cu sora mea, apoi mă întorc acasă.
***
Este deja 28 Iunie. Abia aștept să-mi petrec ziua de naștere cu Doden. Cred că va fi un cadou frumos.
Aria și familia ei se întorc, deci mi-am făcut bagajul.
~ În mașină ~
Suntem aproape. Trebuie doar să trecem podul și ajungem în NH. Abia aștept!
Deodată, se aude o bubuitură. Un camion a intrat pe contrasens și ne-a aruncat de pe pod. Mașina a luat foc la contactul cu pământul. Ne-a luat destul de mult până să ajungem jos, atât de adâncă era....groapa , ca să-i zic așa. Următorul lucru pe care mi-l amintesc... Foc, peste tot foc. Aria si părinții ei sunt morți în fața mea. Singurul lucru pe care nu-l înțeleg este.... De ce sunt conștientă?
-------------------------------
Doden:- Aria!!
Mă trezesc brusc, strigând numele celei mai bune prietene.
Eram fierbinte și puteam simți cum pe față mi se scurg broboane de sudoare.
Camera era învăluită în întuneric. Doar razele lunii mai creau umbre în diferite locuri.
M-am ridicat rapid din pat și m-am repezit la biroul plin cu hârtii de lângă.
Am căutat printre hârtii, aruncându-le disperată în diferite direcții.
În final, am căzut în genunchi ținând strâns în mână o bucată de hârtie. Pe ea era scrisă o numărătoare inversă. În fiecare zi tăiam câte un număr de la coadă, până ce...
Doden:-Aria..., am spus plină de durere.
Numărătoarea ei ajunse la 0. Am notat data de astăzi: 28 Iunie, pentru a ține minte ziua în care prietena mea... a decedat.
Însă... mai erau încă trei persoane. Cine sunteți? , m-am întrebat.
Am presupus că doua dintre ele erau părinții Ariei.
Dar tu CINE ești?
Mă uitam confuză la o altă foaie, o altă numărătoare care ajunse la 0.
Oricât aș fi vrut să îmi dau seama, pur și simplu nu puteam.
Iar faptul că eram confuză, ma enerva.
Am mototolit foaia și am aruncat-o în alt colț al camerei. Aceasta a lovit telecomanda, iar televizorul s-a aprins pe canalul de știri.
Reporter:"După cum puteți vedea, mașina a fost aruncată de pe șosea în această râpă. Șoferul camionului a căpătat câteva răni minore. Însă, persoanele prezente în mașină au decedat pe loc."
Aria...
Ochii mei s-au umplut de lacrimi, dar încercam să mă îmbărbătez. Reporterul vroia să încheie, când un necunoscut a apărut în cadru șoptindu-i ceva la ureche. Reporterul a făcut ochii mari de uimire, iar apoi a continuat:
Reporter:"... Se pare că... ,totuși, cineva a supraviețuit accidentului, iar acum este în grija medicilor din New Haven."
Următoarele imagini înfățișau o fată întinsă pe o targă, cu ochii între deschiși.
Doden:- Livet! Am spus încet.