The Fatal Duet

Capitolul II:Când Doden amenință o asistentă

Am împrumutat mașina tatei și m-am îndreptat spre spitalul St. Raphael din Yale.

Nu știam cum să le explic părinților de ce le-am luat mașina, iar un bilețel pe care scria "Hey, am împrumutat și eu mașina ca să mă duc la sora mea geamăna ce tocmai a avut un accident mortal, dar miraculos este în viață! Vă pup!", nu era o opțiune.

La radio se auzea Bring me to life- Evanescene , ceea ce nu îmi ridica deloc moralul.

Ce caută Livet aici? Cum de a supraviețuit?

Nu că nu m-aș fi bucurat să îmi văd sora geamăna după atâția ani de când am fost despărțite, dar ceva nu era în regulă.
Dacă ea este a treia persoană, atunci ar fi trebuit să fie moartă. Numărătorile mele nu greșesc.

Cel puțin,... așa cred.

În jumătate de oră, mă aflam în fața spitalului și...

Doden:- O , Doamne, câte mașini! Zic eu uitându-mă în jur după un loc de parcare.

Dacă găsesc unul, e un miracol!

Am lăsat mașina un pic mai departe și am intrat în spital.
Înăuntru era o zarvă mai mare decât am auzit vreodată. O mulțime de oameni se răstea la asistenții de la recepție , de parcă cineva tocmai ar fi zis că Președintele Obama nu e bun de nimic.

Am încercat să îmi croiesc drum printre persoane până în față.
Mă simțeam mai ceva ca un biscuit Oreo.

"67.48.06 , 54.31.23 , 25.143. 17..." , deja mi se învârtea capul din cauza persoanelor pe care le-am atins.

Când am ajuns în fața recepționerului, acesta m-a întrebat ce problemă am. Am încercat să îi spun că vreau să aflu în ce cameră se află pacienta venită de la accidentul de pe autostrada 95 din seara asta și că prenumele ei este Livet , dar, în schimb, a ieșit:

Doden:-... Livet, ăă....

Recepționer:- Hunt? Întreabă recepționerul.

Doden:-Uh-huh! Încuviințez eu.

Nu aveam nici o doagă cine e Livet Hunt , dar să sperăm că nu mai erau și alte Livet care au ajuns la spital în seara asta.

Recepționer:-Acum este în timpul unor teste medicale, dar puteți aștepta în zona de recreere, până o veți putea vizita! Mi-a spus, punctând spre un șir de scaune și canapele din partea opusă.

I-am mulțumit și m-am așezat acolo.
***
Acum era trecut de miezul nopții. Zarva din hol se potolise odată ce s-a spart gașca de oameni revoltați de la recepție. Eram aproape singură în zona de recreere.
Mai era și o bătrânică cu un pechinez, dar cred că adormise de câteva ore pe canapea.
Prin difuzoare se auzea muzică jazz . În acest moment, aș fi vrut să mă întorc la Bring me to life.

??:- Livet Hunt? Se aude o voce.

Doden:-Hă? Spun eu ieșită din transă.

În fața mea era o asistentă în uniformă albastră, care se uita la mine cu o privire răutăcioasă, de parcă i-aș fi spus ceva rău.

Asistentă:- Ați venit pentru Livet Hunt?

Doden:-D-Da! Zic eu cu o sclipire în ochi.
În cap îmi răsuna numai "Aleluia!".

Asistentă:- Puteți veni la prânz după ea, când va fi externată. Acum se odihnește, așa că nu poate primi vizitatori.

. . .?
Mi-a stricat tot "Aleluia" de mai devreme. Nu am stat aici în zarva unei gloate furioase, ascultând jazz și sforăitul unei bătrâne, doar ca să vină o asistentă să îmi spună "că nu poate primi vizitatori".
Eu ma duc să îmi văd sora și mă duc ACUM!

M-am ridicat de pe scaun, alungând amorțeala și am pornit pe coridor.
Mă uitam în stânga și în dreapta, încercând să găsesc sala în care era Livet. În spatele meu, asistenta mă striga furioasă.

Asistentă:- Domnișoară, nu aveți... Domnișoară!!

Am fost prinsă de braț și forțată să mă întorc 180 de grade.

"41. 256. 08"

Cea care făcuse asta era asistenta. Numai privirile ei furioase mă enervau și mai tare decât muzica jazz de la recepție.
A încercat să spună ceva, dar i-am tăiat vorbele furioasă.

Doden:- Lasă-mă-n pace dacă nu vrei să ai mai puțin de 41 de ani de trăit!! I-am strigat și m-am eliberat din strânsoare.

Am fugit pe coridor și am urcat scările pana la etaj.
Acolo am văzut-o pe Livet într-o sală.
Am intrat înăuntru.
Nu se schimbase mult. Părul roșcat îi crescuse mult mai lung, iar ea se juca cu șuvițele de pe față, încercând să le sufle de o parte. Ochii albaștri se uitau cruciș înspre șuvițe.

Doden:-Livet!!
-----------------------------------
Livet:-Hm? D-Doden...? Doden!!! Ce mă bucur că... Auci...

La vederea ei am fost atât de fericită încât am uitat că nu pot să mă ridic și.... Mda, m-a cam luat valul. Doar că eram atââât de fericită! Asta până când o asistentă super nervoasă a intrat în salon și a tras-o pe Doden după ea.

Asistentă:-Domnișoară! Vă rog frumos să ieșiți imediat, altfel chem paza!

Din păcate a trebuit să plece, însă spre norocul meu, mâine mă externează și oricum am venit aici pentru ea. Singura problemă este...
Unde am să stau? În plus ,mama cred că a pornit deja spre mine. Trebuie doar să mă odihnesc și să sper că totul va fi bine, dar... Dar mâine... Acum trebuie... Să...

Mi se făcea din ce în ce mai somn. Într-un final am adormit. De fapt, era din cauza somniferului pe care mi l-au dat, doar că și-a făcut efectul cam târziu.