Pustoaica Vol 2

Pustoaica

   David POV

   Îmi pierdusem orice speranță. Trecuse trei luni de când era în comă si tot atât timp de când m.am făcut vizitatorul ei permanent. Cum aveam puțin timp liber, goneam spre spital să văd pustoaica ce mi.a furat somnul.
  Am găsit.o zăcând într.o balta de sânge în a apropierea lacului Brates si tot eu am fost cel ce dus.o la spital. Hainele rupte, vânătăile si rănile deschise, indicau ca a fost torturat timp îndelungat.
   Mi.am însușit cazul ei, fiind detectiv în criminalistică si mi am jurat ca nu ma las până nu aflu cine e vinovatul.

   La prima vedere, părea o simpla copila ce a avut ghinionul să dea peste un psihopat. Abea după câteva săptămâni, când au început să se vindece rănile, am realizat cât de frumoasă este.
 
  De atunci am început s.o vizitez zilnic sub pretextul că mă ocup de cazul ei. I.am cunoscut părinții si mi.am dat seama cu cine seamănă. Mama ei era o tânără de numai 33 de ani și deși se vedeau anii pe chipul tatălui ei, era un domn prezentabil.
  
   Într.una  din zile am auzit o conversație între părinții ei ce m.a lăsat fără cuvinte.

Flashback

  " - Nu vor s o mai tine conectată la aparte. Spun că e în van. Ca nu se va trezi sitot ce trebuie sa facem e sa ne resemnăm." Se auzea vocea mamei ei printre suspine de plâns.
   Cum poate o mama sa se resemneze cu gândul că fetița ei nu va mai trăi? Ca doctorii nu.i mai lasă timp și că îi vor opri inima cu doar atingerea unui buton?
   Inima mi.a căzut în stomac si a urcat  imediat în gât.      
     Sentimentul de disperare a pus  stăpânire pe mine.
     Putea fi oricine în patul ala, mama, fratele sau chiar... iubita mea.
    Iubita mea.. doar un simplu gand.  Iubita mea, asociat cu persoana ei, îmi dădeau o stare ciudată, euforica si de tristețe în același timp și în egală măsură.
   Mi.am făcut curaj și am intrat în salon întorcând privirile asupra mea.
" O să fie bine, o sa vedeți, le șoptesc cu privirea în pământ parcă încercând să mă conving defapt pe mine. Mergeți și va odihniți. Rămân eu cu ea. Întorcând.ma cu spatele la ei evitând un refuz.

   În disperarea mea de a nu pierde ființă ce.mi tulbura existenta de 3 luni, mi.am pierdut cumpătul. Am tipat să se trezească, am batut cu pumnii in pat,masa si pereti si speranță murise în urma cu o clipă când, Dumnezeu mi.a dat o palmă peste ochi demonstrând.mi astfel că el există și că speranță trebuie ținută în viața atât timp cât respiri.
   A deschis ochii, doi ochi albaștri care.i făceau frumusețea și mai aparte.
   Nu pot descrie ce.am simtit, m.am apropiat si i.am șoptit zâmbind.." Bine ai revenit printre noi iubito".

  End of flashback

    Doctorii intra ai ies din salonul ei grăbiți, mama ei plânge de fericire în brațele soțului ei iar eu nu.mi pot șterge zâmbetul tant de pe buze.
  
     - Cum ai reușit băiete? Mă scoate din gânduri vocea curioasa a tatălui ei.
    - I.am mărturisit că o voi lua de soție dacă se trezeste până de ziua mea. Ii răspund sincer si zâmbesc melancolic, știind că diferența de  vârstă dintre noi, ar face lucrul ăsta absolut imposibil.
    - Băiete, dacă tu mi.ai adus fetița înapoi si dovedești a fi demn de ea, să știi că eu ii strâng zestre începând din momentul ăsta. 
   Întorc capul șocat de cuvintele lui și.l găsesc zâmbind sincer.

     - Domnule, am 28 de ani, desi nimic nu mi.as dori mai mult decât s.o cunosc si s.o cuceresc pe fata dumneavoastră, sunt conștient că diferența de vârstă nu mi.ar permite decât să visez la lucrul acesta.
     - Fiule, sotia mea, avea tot 16 ani când mi.a furat inima iar eu 30, așa că.. iubirea nu are vârstă. Doar daca dovedești a fi demn de iubirea ei. A continuat serios.
   I.am zâmbit bucuros si mi.am luat la revedere de la ei, plecând apoi spre comisariat.
   Am atâtea motive să fiu fericit si tot atatea motive să fac și imposibilul pentru a găsi psihopatul care aproape a omorât viitoarea mea iubita, sau cine știe, cu puțin noroc viitoarea mea sotie.

***

Zilele au trecut si nu m.am întors la spital. Am așteptat să.si revină complet pentru a.i lua declarații. Plus ca nu gasem un motiv plauzibil pentru a justifica prezenta mea, cel puțin ei, pentru că cu tatăl ei vorbeam Zilnic la telefon.
 
   Mă pregăteam să plec spre casa. Mi.am luat cheile si insigna de detectiv, strecurandu.le în buzunarul interior al sacoului, si când sa părăsesc biroul, tl telefonul sună.

" Detectiv Florescu". Spun scurt si iritat ca am fost întors din drum.
" N.ai mai venit la mine" O voce senzuala mă face tresar.
" Amelie, ești tu?"
" Cine naiba e Amelie? De asta nu ai mai venit să mă vezi? Ai târfe care te țin departe de mine?" Vocea pitigaiata îmi răspunse la  întrebări.
" Lia, credeam că am fost destul de clar lună trecută când ne.am văzut. Iispun cu un ton chinuit de calm. Între noi, totul s.a terminat si nu e cale de întoarcere. Te rog, nu mă mai caută." Nu.i dau timp să.mi răspundă si.i închid telefonul în nas.
 
Mă îndrept spre ușă pentru a doua oară ai când s.o închid în urma mea, telefonul sună iar si înjur în barbă, apropiindu mă
Nervos de telefon.
" Lia, ti.am spus să nu mă mai cauți, nu poți înțelege ca s.a terminat?" Întreb nervos si.mi trec mâna prin par b exasperat de insistențele ei.
" Defapt, sunt Amelie. Mă gândeam că poți veni sa.mi iei declarații. Dar dacă ești.. ocupat, o lăsăm pe alta data." Vocea ei era doar o șoaptă.