Soarele Întunericului

éna

                  

—Frate, ascultă-mă!

Bărbatul brunet își întoarse încet privirea cenușie spre el, ochii fiindu-i inexpresivi.

—Ce?tonul vocii sale nu reușea să evidențieze decât lunga perioadă de neliniște prin care a trecut.

Fratele său oftă, lăsându-și capul în jos cu un aer spășit. Cum avea să discute cu cel mai țâfnos zeu, care chiar în acel moment îi arunca gloanțe din priviri? Abia reușise să-l păcălească pe Cerber și să pătrundă în bine-păzita cameră; nu putea renunța atât de ușor.

—Nu te uita așa la mine, știi că tuturor ne pare la fel de rău ca și ție.

Bărbatul își pierdu calmul caracteristic și țâșni de pe tronul său, ochii căpătându-i luciri periculoase.

—Cum poți să spui așa ceva? Cum poți să mă privești în ochi și să-mi spui asta?

—De unde era să știm? sprâncenele bărbatului aproape-i atingeau linia părului. A fost doar un capriciu de-al tău pentru că nu ai putut să o aștepți pe adevărata ta sortită!

—Iartă-mă, atunci, răspunse bărbatul, dându-și ochii peste cap. Nu mi-am dat seama că este vina mea. Bănuiesc că ție ți-ar fi fost foarte ușor în locul meu: să vezi cum frații tăi se căsătoresc, ba mai mult, își înșală nevestele după bunul plac, iar tu să fii condamnat secolelor de singurătate, până când ,,aleasa" își va face apariția.

—Hades, te rog. Fratele lui îl implora din priviri, toate trăsăturile sale indicându-i oboseala. Nu te comporta așa, încercăm să îndreptăm greșala făcută. Ce vrei mai mult de atât?

—Știi foarte bine ce vreau, Zeus.

Dintr-o dată, vocea zeului nu mai era înecată în venin iar cuvintele îi ieșiseră precar din gură- pentru prima oară în mii de ani, Stăpânul Umbrelor arăta fragil. Umerii fratelui său se lăsară în față, de parcă purtau o adevărată corvoadă.

—Și știi că nu putem face nimic în legătură cu asta. A plecat.

—Da, sunt foarte conștient de acest lucru. Glasul lui Hades redeveni rece și puternic, acesta alegând să se întoarcă cu spatele la interlocutorul său, îndesându-și mâinile în buzunarele pantalonilor. Din nefericire am avut ocazia să o văd cum mă părăsește și expresia ei nu zicea nimic în afară de ură. Considera Tărâmul De Jos o închisoare.

—Nu-ți putem înțelege durerea, spuse Zeus punându-și mâna pe umărul fratelui său. Dar poate ți-o putem atenua.

—Cum?

—Avem o idee.

—Da, pentru că toate ideile voastre se sfârșesc extraordinar de bine, îi răspunse Hades ironic.

—Îți vreau binele. Nimeni nu poate conduce o împărăție singur și deși ai reușit acest lucru pentru mii de ani, te așteaptă alte vremuri și nu vei face față în starea în care ești. Ești dezdănăjduit și urăsc să te văd așa. Nici măcar Zeul Întunericului nu merită așa ceva.

Cei doi comunicară prin priviri pentru minute bune, iar Hades, fiind cel căruia nu îi plăcea să irosească timpul, rupse tăcerea:

—Nu vei ceda până nu voi asculta tot, nu-i așa?

—Ai ghicit, zise și chipul său încadrat în cârlionți blonzi se lumină.

Hades se întoarse cu fața la el, ecourile oftatului său împrăștiindu-se în aer.  Făcând câțiva pași în spate, a ales să-și sfideze fratele și se așeză înapoi pe tron cu bărbia sprijinită într-o mână.

—Te vom lăsa să-ți vezi adevărata regină și de data aceasta, o poți lua aici fără ca lumea să fie afectată.

Văzând că brunetul pregătea un alt set de ironii, a continuat schimbându-și tonul dintr-unul amical în unul ce nu suporta amânare:

—Ai trăit o eternitate fără ea și mai poți aștepta încă douăzeci de ani. Sper ca de acum să nu te mai joci cu voința Ursitoarelor și cu propriile tale sentimente.

Hades se plimba în jurul fratelui său ca un leu captiv într-o cușcă. Știa că-i poate face rău cât timp se aflau pe Tărâmul lui, însă partea rațională de care încă mai beneficia îi șoptea că Zeus îi vrea binele. Totuși, această ipoteză nu l-a oprit din a urla atât de tare încât și pământenii i-au auzit ecourile:

—Îmi sugerezi să fac aceeași greșală pe care am făcut-o și cu Persefona? Ai înnebunit?! Am înțeles că aparent femeilor nu le plac bărbații care le răpesc și le duc într-un Regat Întunecat, condamnându-le la o viață fadă! Nu trebuie să o mai aud a doua oară!

—Dar e destinul vostru, cu Persefona nu  a fost scris..

—Te-ai fi așteptat să îmi petrec imortalitatea alături de umbre și suflete rătăcite?îl întrerupse acesta pe bărbat, după care coborî tonul. Aveam nevoie de cineva alături, ai spus-o singur că nu poți să înțelegi..

Odată cu vocea frântă a lui Hades, încăperea a fost redusă la tăcere. Nu se mai putea auzi decât râul Styx, ocolind în taină insulița pe care tronul și fâșia de țărm domneau. Întunericul în care totul era înecat se oglindea în ochii stăpânului și Zeus știa că cea mai bună mișcare pe care o putea face era să abandoneze pentru un timp misiunea sa.

—Poate că muritorii sunt mai empatici, zise acesta într-un târziu, fără să realizeze gravitația cuvintelor sale.

—Ce-ai zis?

Hades se ridică din nou, de data aceasta venind periculos de aproape de fratele său. Cei doi, simbolurile perfecțiunii, conștientizau prea bine că o luptă între ei ar fi dăunătoare atât pentru lumea lor, cât și pentru omenire. Zeul Fulgerelor a fost primul care a făcut câțiva pași în spate, luându-și fratele de umeri, arătându-i un zâmbet ștrengăresc:

—Așa e scris! Nu poți face nimic împotriva acestui lucru. Haide, frate, tu știi cel mai bine firea muritorilor; doar lucrezi cu ei în fiecare zi.

Calculat și iscusit, de-ndată ce l-a înfruntat pe fratele său, Zeus a dispărut ca prin magie, lăsându-l pe Hades să își stăpânească singur furia în care ardea de secole întregi.

Hades simți ceva la picioarele sale. Ridică de jos o oglindă, pe mânerul căreia era lipit un bilețel: ,,Îți poți vedea aleasa de șase ori înainte să o întâlnești. Folosește inteligent acest cadou."