Soarele Întunericului

dío

                  

Pașii ce lăsau ecouri ascuțite în urma lor se îndreptau spre o încăpere cu rol liniștitor. Cine ar fi crezut vreodată că Stăpânul Hades se va comporta atât de irațional, mai ales când motivul este unul aparent banal? La sfârșitul holului luminat slab se întrezărea o ușă masivă al cărei prag îi părea bărbatului o dorință arzătoare.

*

Din momentul în care i-a privit chipul speriat a știut că, deși zeii nu au inimă, ci doar rațiune, a lui tocmai i-a țâșnit din piept și s-a lovit de podea. A încercat să se apropie de ea, întinzând o mână, însă zeița cu părul de foc l-a împins brutal.

—Nu te apropia de mine! Lasă-mă să plec, nenorocitule!

Porțile Infernului se deschiseseră la rugămințile tuturor zeilor, făcându-l pe Hades să fie neputincios în fața dorinței soției sale. Tot ce a intenționat a fost să o convingă că poate fi demn de iubirea ei, însă se găsea martor în fața suferinței acesteia.

—Persefona! Cum îmi poți face asta?!întrebă acesta, arătându-se pentru prima oară vulnerabil.

Știa că sentimentele lui se asemănau cu o afecțiune greu de imaginat și nimic mai mult. Deși ura să recunoască acest lucru, zeița din fața-i nu era jumătatea sa; ci doar o înlocuitoare pentru o perioadă de  timp incertă. Oricum ar fi fost, începuse să urască destinul și pentru că nu a putut trăi condamnat la singurătate, a ales să o răpească pe cea care-i părea cea mai frumoasă.

—Ți-am repetat de multe ori că nu pot trăi în blestematul ăsta de palat unde florile nu cresc și soarele nu răsare! Sper să arzi în flăcările Tartarului!țipă aceasta și profitând de faptul că silueta masculină s-a prăbușit în genunchi în fața ei, îi părăsi împărăția. Fără să își amintească de eforturile bărbatului pentru a o vedea fericită, fără compasiune față de inima lui.

*

Pe jumătate ascunsă de mulțimea columnelor somptuoase, o piscină încrustată în marmură albă trona în mijlocul sălii imense. Dacă situația ar fi fost alta, Hades s-ar fi simțit încântat să înoate puțin în aceasta, însă la momentul actual singura lui dorință era să se cufunde în apă și să nu mai iasă la suprafață. Niciodată nu și-a mai dorit moartea cu atâta ardoare în cele câteva sute de mii de ani de viață și ura faptul că promisă îi era imortalitatea.

Trupul viril al bărbatului se relaxă de-ndată ce intră în contact cu apa. Privi în jur la toate lucrurile agonisite de el și toate bogățiile de care avea parte. Își turnă într-un pahar aurit o gură de vin, doar ca să-l găsească mai amar decât de obicei. La ce folos averi și împărății când nu le putea împărtăși cu nimeni?

De-odată, în semiîntunericul camerei, zeul se simțea singur și era unicul sentiment care îl putea doborî într-atât de mult încât să-și piardă mințile. Toți l-au părăsit și nu-i învinovățea: de ce ar dori cineva să îl viziteze la o adâncime fantastică în pământ, acolo unde până și umbra propriului corp ți-ar da fiori? Frații lui l-au păcălit necruțător, trimițându-l acolo unde soarele nu răsare și spiritele celor morți trebuie judecate necontenit- în timp ce ei au obținut marea și cerul. Dar gelozia lui Hades nu se rezuma la locul în care trăia, căci ar fi putut locui chiar și într-o gaură fără sfârșit dacă lângă el s-ar fi aflat cineva.

Se pare că sorțile însă și-au bătut complet joc de el! Fata era o muritoare de rând care probabil nu a auzit vreodată de Lumea Subterană și nici de divinitățile cu care Hades se înrudea. Reacția ei la aflarea tuturor cu siguranță că nu va fi plăcută. Zeul se îndoia, de asemenea, și de calitățile ei de regină..

Bărbatul suspină grav- mai rămăseseră câteva ore până la întâlnirea fatidică și îndoiala îi pătrunsese în toată  ființa.

Din păcate, își irosi cele șase șanse de a o privi prin intermediul oglinzii de-ndată ce aceasta se născu; ultima oară o observase în urmă cu cinci ani și grija îl măcina pe dinăuntru; dacă prețioasa lui sortită pățea ceva înainte ca măcar să o cunoască? Ce făcea o muritoare atât de specială încât să-i fie jumătate? Pentru că era unul dintre cei mai înțelepți zei, Hades a profitat de neatenția lui Zeus și a pătruns de câte ori a putut în visele fetei, încercând să o pregătească cu prezența lui.

Parcă zeul se simțea stânjenit să se tot gândească la o persoană pe care nu o cunoștea și poate că de ciudă a ajuns la o concluzie:

—Nimeni nu o să-și mai bată joc de mine la fel cum a făcut Persefona, cu atât mai puțin o muritoare, și-a spus el pentru ultima oară, înainte ca alcoolul din pahar să-i alunece pe gât precum argintul viu.