Teoria iubirii - Volumul 1

48. *Double date*

După câteva zile în care tot ce am putut sa fac la munte a fost sa stau pe un leagăn și sa citesc, ajung în sfârșit acasă unde trebuie sa le dau părinților mei explicații cu privire la zgârieturile de pe corpul meu.

Bineînțeles ca nu cred ca am fost chiar atat de credibila spunându-le ca am făcut o drumeție prin pădure și totul era perfect pana când am văzut o veveriță foarte înfricoșătoare și am început sa fug. Apoi am căzut deoarece m-am împiedicat de rădăcină unui copac și m-am dus la vale jdrelindu-mi fata și brațele. Și sa nu uit de piciorul luxat.

Mama este destul de temătoare cu privire la starea mea, dar tata a zis ca e ok și ca nu necesit îngrijiri mai amănunțite. Așa ca am scapat de o vizita la spital.

De când cu accidentul meu am început sa vorbesc non-stop cu Andrei. Mă suna seara sa vadă dacă sunt bine și îmi trimite zeci de mesaje în timpul zilei. Tipului ăsta chiar ii pasa de mine.

Insa mai am ceva de rezolvat. Trebuie sa îl conving pe Raul ca totul s-a terminat intre noi și ca nu mai trebuie sa își facă speranțe false cu privire la o posibilă împăcare pentru ca nu mai simt nimic pentru el, în afară de repulsie.

Cobor scările și mă așez pe canapea vrând sa mă uit la televizor. Ușa de la intrare se deschide și își face prezenta tata care vorbește la telefon.

- Dulceață, ti-am zis sa ai răbdare. Tu ai grija de baiatul tău. O sa ne gândim noi la un plan cum sa remediem situația.

Brusc, ochii lui rămân ațintiți asupra mea. Nu își dăduse seama ca eram în living. Apoi încheie conversația foarte repede și pleaca spre biroul lui.

- Tata, cu cine vorbeai la telefon? Spun surprinsa de toată faza.

- Cu secretara mea. De ce?

- Pai, nu știam ca tu îți alinți toate secretarele cu apelativul "Dulceață" . Răspund tăios așteptând un contraargument.

- Dar nu e treaba ta cum le vorbesc eu angajaților meu. Tu ai face bine sa îl suni pe Raul si sa va întâlniți ca aerul de munte iti face rău, văd.

- Tata, eu nu mai sunt...

Mă opresc și îmi dau seama ca trebuie sa fim prezenți amândoi pentru a le da vestea părinților noștri.

-Ce mai este, fata mea? Întreabă tata vrând sa meargă spre birou și tot bătând cu piciorul în parchetul lucios.

- Nimic. Mă bucur ca ai ajuns acasă după o zi grea la munca.

Din camera Politei se aud zgomote asemănătoare plansetului de bebeluș. Micuțul Nicholas cred ca are o criza de personalitate și ca voitor finic e de datoria mea sa mă asigur ca e într-o stare perfecta.

Intru în camera Politei și o văd pe aceasta cu bebelușul în brațe cantandu-i pentru a-l liniști. Apoi se așează pe pat și îi mângâie micuțului fruntea și îl sărută ușor pe obraz.

- Ana, nu știu ce mă voi face singura cu micuțul ăsta. Jur ca nu mai pot sa fac nimic. Sunt extenuata. Nu credeam ca va fi atât de greu sa crești un copil. Și de abia au trecut doua săptămâni de când a venit pe lume.

- Știi ce cred eu: ca ar trebui sa îi dau o șansă lui Dragos și sa va împăcați. Baiatul te place foarte mult, iar pe micuț îl iubește, te asta poți fi sigura.

- Dar, cum voi putea sa am baza în el ca mă va ajuta și ca îmi va fi alături când el e mereu aerian și cu capul în nori?

Brusc o idee geniala îmi veni în minte. Ies repede din camera Politei, iau telefonul de le măsuța de cafea din living și formez numarul lui Andrei.