Leafy

Prolog

Marina aranjă pernele de pe pat, iar după aceea căută o melodie pe YouTube. Emeli, Ellie şi Mason aveau să ajungă din clipă în clipă, iar ea era mai relaxată ca oricând. Aveau să aibă un fel de petrecere în pijamale. Sună cam copilaros, dar aşa îşi petreceau nopţile de Vineri de vreo patru ani până-n prezent. 

În toată casa se auzea vocea lui Lorde, cântăreaţa ei preferată, dar atmosfera fu întreruptă de râsul lui Ellie, iar apoi sunetul produs de uşă. 

- Şi zici că o să ne ţină nemâncaţi şi de data asta? întrebă Mason, iar Ellie începu să râdă iar cu poftă.

- Totuşi, ne-a dat să bem. Asta nu se pune? spuse Emeli şi îşi scoase balerinii din picioare. Îi aşeză frumos lângă uşă şi îşi puse jacheta în cuier. 

- Era obligatoriu să ne dea de băut, deci nu se pune! spuse Ellie. Dacă nu ne dadea măcar o gură de bere, o lăsam să doarmă afară. 

Marina stătea în capul scării, cu mâinile în sân, rânjind.

- Mă simt bârfită, spuse ea pe un ton melodios. 

Mason o bătu pe umăr şi îi zise pe un ton dezaprobator:

- Simte-te în continuare...

- 'Tuţi... E-e-llie, mă striveşti! zise Marina, dar fu asaltată de îmbrăţişările lui Ellie.

- Ce?!Am atâta iubire de dăruit, dar nu am cui, okay?! zise Ellie. 

- Lasă, Ellie, că o să-ţi vină şi ţie rândul, îi spuse Emeli zâmbind. 

- Spuse îndrăgostita! îi reproşă Ellie gesticulând cu mâinile în aer, parcă rugându-se la Allah. 

Emeli se înroşi.

- Eh... Nu e vina mea, okay?! Ce vrei să fac dacă Ryan e un dulce...

- Okay, gata, că mă oftic. Eu nu am avut niciodată parte de aşa ceva şi nici nu cred că o să am prea curând. Deci, ce vor copilaşii să facă în noaptea asta? îi întrebă Marina dând sugestiv din sprâncene.

- Eu zic... Hmm... Adevăr şi provocare? sugeră Emeli.

- Aşa să fie, zise Marina.

Cei patru s-au dus în camera Marinei şi s-au aşezat în pat. Marina a scos câteva sticle din dulap şi spuse:

- Hai, Ellie, ia-ne la rând. 

- Okay. Ce alegi, Emeli?

- Adevăr.

- Ăăă, stai o secundă.

Ellie luă o gură de bere şi se gândi.

- E adevarat că mă iubeşti?

- La nebunie.

Marina se aşeză cu capul pe pernă şi se uită la steluţele lipite de ea pe tavan. N-avea chef de nimeni şi nimic. 

- Marina, ce alegi? o întrebă Ellie şi termină doza de bere. Adora să bea şi să se îmbete. Adora starea aceea de euforie. Deja se îmbătase.

- Provocare. 

Ellie se aşeză pe burtă şi o privi în ochi. Ura să o vadă aşa indiferentă, fără chef de viaţă, aşa că voia să o facă mai energică şi să o scoată din starea aia. Se gândi preţ de câteva momente şi apoi îl privi pe Mason care avea aceeaşi stare.

- Sărută-l cu pasiune pe Mason. 

- Hă?!

Marina, săraca, mai să cadă din pat. 

- Eşti nebună...

- Fă ce ţi-am zis, okay? ştii bine că e fără refuzuri şi, oricum, e doar un sărut. Unu pasional, kapiş?

Mason le privea ca măgarul la poarta nouă. Emeli îl zdruncină şi el tresări.

- Nebunule, la ce te gândeşti?

- La cât de beată poate să fie Ellie, doar dintr-o doză. 

- Hai, mă, sărută-l! strigă Ellie.

Marina se ridică în şezut şi se apropie de Mason. El tremura. Niciodată nu s-a gândit că se va săruta cu Marina, una dintre prietenele lui cele mai bune. Ea închise ochii, îşi presă buzele peste ale lui şi începu să le mişte încet, formând un fel de vals cu ale lui. Îşi băgă mâinile în părul lui şi adânci sărutul.

Ellie exclamă:

- Nebunilor!

Marina rupse sărutul şi se aşeză timidă la locul ei. Luă o doză de bere şi începu să bea, încercând să uite senzaţia extraordinară pe care o avuse preţ de câteva secunde. Îi plăcuse şi nu nega asta. Îi plăcuse sărutul cu prietenul ei cel mai bun. Cum e asta posibil?

Mason rămăsese stană de piatră. 

- Oh, haide, cât o sa mai stai aşa? Nebunule, ţi-a plăcut, nu?! începu Ellie să râdă şi să ţopăie prin cameră. 

Nici el nu nega asta.

- Da, mi-a plăcut, dar dacă nu era cu ea, ar mai fi mers.

Marina tresări. 

- Ce vrei să spui prin asta? 

- Oh, haide, eşti prietena mea cea mai bună. Cum să-mi placă? 

Marina tăcu. Într-un fel, se simţea jignită.

- Continuăm? întrebă Emeli. 

- Eu nu mai pun provocări. Dacă mai pun eu, văd ca stârnesc certuri. 

- Pun eu, zise Marina.

Voia, într-un fel, să se răzbune.

- Ellie, ce alegi? întrebă ea.

- Normal că provocare.

- Fă-ţi de cap cu Emeli, o provocă ea.

- Mmm, ce imaginaţie ai, Marino! exclamă Ellie şi începu să râdă ca o hienă. Emeli, maică, mai trăieşti?

Emeli era şocată şi i se făcuse pielea de găină. Ştia că Ellie e în stare de aşa ceva. Nu putea să refuze, altfel ei îşi vor bate joc de ea, aşa că zise:

- Accept...

- Dar te-a întrebat cineva dacă accepţi? râse Marina.

Ellie începu să o pupe pe obraji şi să îşi plimbe mânile pe abdomenul ei. 

Mason îsi puse mânile la ochii, iar Marina începu să facă poze şi să râdă.

Emeli stătea nemişcată, uimită de ceea ce îi făcea prietena sa cea mai bună, care îi e ca o soră. 

Ellie o pupă pe gură, iar Emeli începu să se zbată. Ellie se retrase şi râse.

- Ce-mi plac astea care se lasă greu. Emeli, să faci asta şi cu băieţii, ai priceput? 

Ea tăcea. Era şocată. 

Mason o luă în braţe, încercând s-o facă să-şi revină, iar Emeli îşi dădu seama ce facuse.

- Marino, adu artileria grea, spuse Ellie serioasă. 

Marina se ridică din pat şi scoase o cutie din dulap. Ellie se repezi şi înşfacă o ţigare şi o brichetă. Îşi aprinse ţigara şi se duse la laptop-ul Marinei. Băgă o melodie de la Chimie şi începu să danseze încet. 

Marina îşi aprinse şi ea o ţigară şi se duse la geam. Îl deschise, inspiră aer proaspăt şi trase un fum. 

Mason începu să vorbească cu Emeli despre un serial, iar Ellie se duse să o ia pe Marina la dans.

- Nu vreau mă, răspunse ea.

- De ce? o întrebă Ellie tristă. 

- Nu ştiu. Nu am chef. Nu-mi pasă. 

Se auzi un bipăit, apoi Emeli îşi scoase telefonul din buzunar.

- '' Petrecere mâine, la mine acasă, de la ora cinci după-amiază - Lauren. '' , citi ea.

- Ghici cine merge la petrecere? cânta Ellie.