“Mama da' mare mai e casa asta…” zise satenul privind conacul.
Inauntru,statea Aijima Cecil,prietenul din generala a lui Len.Un tip saten,cu doua smaralde pe post de ochi,cu pielea creola si inaltut.Se intelesese de minune cu Len cand erau mici.Pastrasera legatura in ciuda tuturor lucrurilor care s-au ivit.Len zambi catre Hikaru.
Il lua de mana si traversara impreuna curtea destul de mare a conacului lui Cecil,prin zapada.Le iesi in cale o pisica neagra.Micutul motan negru,Cyrille,era la fel ca atunci cand fusese cu Cecil sa si-l ia.Negru ca o noapte fara stele si cu o pereche de safire superbe.Len dadu drumul mainii lui Hikaru si il lua pe Cyrille in brate.
“Esti la fel ca acum 10 ani…” spuse Len maingandu-l pe Cyrille intre urechi.Blana moale a pisicii ramasese la fel.O voce cunoscuta se auzi.”Nici tu nu prea te-ai schimbat in 10 ani,ce sa zic” spuse vocea.Len zambi si privi catre satenul din fata ei.”Ca sa numai zic de tine.” spuse bruneta zambind.Cei doi se imbratisara strans,Cyrille sarind jos,apoi in brate la Hikaru.
“Imi prezinti si mie pe partenerul tau de afaceri?” intreba Cecil zambind.
“Ashakura Hikaru” spuse Len zambindu-i lui Cecil,tinandu-l de brat.
Satenii isi dadura mana zambind.
“Incantat.” spuse Hikaru luandu-l pe Cyrille in brate.
“Poftiti inauntru” spuse Cecil invintandu-i inauntru,la caldura.
Len se tinea de Cecil cu o mana si cu alta il tinea pe Hikaru de mana.Satenul privea casa lui Cecil.Stia ca facea parte din Yakuza,dar nu stiuse niciodata cat castiga acei oameni.Era totusi un mister ce faceau ca sa scoata atatia bani.Omorau,furau,faceau escrocherii sau cine stie ce.Dar conacul lui Cecil era totusi imens,indiferent de circumstante.Cecil,vazandu-i suprinderea spuse zambind catre Hikaru:
“E mostenit.De la bunicii mei.” spuse el.
Si bunicii tai ce-au fost bre?Presedinti si magnati? isi spuse Hikaru inca putin in dubii.Totusi,facea parte din mafia.Era sigur ca vroia ceva de la el doi.Nu era doar o vizita de curtoazie la un vechi prieten.Un alt cristal.Asa scria pe scrisoarea primita de Len.
“Si unde se presupune ca o sa dam de Cobalto di Nebbia?” intreba Len asezandu-se ganditoare pe un fotoliu pufos.
“In Romania,la Expozitia Anuala de Cristale si Minerale din Bucuresti de la Muzeul de Geologie…” spuse Aijima putin jenat.
“Tu…vrei sa zici ca cel mai pretios cobalt din lume e in cea mai furacioasa tara?!” exclama Hikaru sarind de pe scaun.
“U…sor…” spuse Len incercand sa-l calmeze pe Hikaru.”Si mie mi se pare absurd dar ma gandesc ca daca acel blestemat de Cobalt e acolo,sigur o sa fie toate natiile de mafioti si hoti,care vor sa-l fure.”spuse Len privind pe geam.
“Exact asta e si ideea.Fiecare il vrea pentru el.Inclusiv eu.” chicoti Cecil.
“Deci 3 bilete spre Bucuresti sa inteleg…” spuse Len scotand din buzunar telefonul.
“Exactement” spuse Cecil zambind.
A doua zi plecara.Cecil nu-si luase multe,cum se asteptara cei doi.Nu tu bodyguard,nu tu nimic.Cateva haine si gata.La aeroport trecura repede prin toate procedeele idioate de verificare si plecara.Doua sau trei ore dormira de la decolare pana la aterizare.Erau plictisiti pana in maduva oaselor lor mafiote si hoate.
“Deci..in doua ore?” intreba Len cascand.
“Da.Puteti veni ca pe post de bodyguarzi” spuse Cecil zambindu-le.
“Nu.Noi suntem oameni de afaceri.” zise Hikaru razand,indesandu-si mainile in buzunarele blugilor.
Fiecare se duse in camera lui,incepand sa se pregateasca.Facura dus,se imbracara la patru ace si se aranjara sa arate cat mai prezentabil.Len imbraca un kimono classic,negru cu flori de toate culorile,Hikaru,de asemenea un kimono negru legat cu un tabi purpuriu,in timp ce Cecil adopta un aer italienesc,costum negru,cravata alba si o camasa purpurie care batea spre roz.Dupa o ora,erau gata.Trebuia doar ca Cecil sa tina de vorba persoanele care se plimbau pe langa cobalt,Len sa lesine,Hikaru sa o salveze,si in momentul de confuzie produs sa fure blestematul de cobalt.
Ajunsera acolo intr-o jumatate de ora.Asa cum se asteptasera,numai fete cunoscute ale industriei.De toate natiile si felurile de hoti si mafioti.Intr-o tara atat de nesigura,un cobalt atat de pretios,era ocazia perfecta sa fie furat.Fusese declarat recent cel mai pretios cobalt din lume si cu totii erau pe urmele lui,ca si Fulmini Smaraldo,de asemenea.
Si incepura.Prosteala pe fata.Len incepu sa se plimbe discret pe langa cobalt,prefacandu-se ca se uita si la celelalte cristale pretioase si semi-pretioase.Hikaru,langa ea parea ca o insoteste fericit.Aijima se intalnise cu un “coleg de munca” cu care conversa vessel.Len se prefacu ca aluneca pe kimono si se loveste la cap.In momentul alunecarii,insfaca de pe pernuta cobaltul si-l indesa undeva in cocul in care era strans parul brunet.Hikaru o prinse inainte sa se izbeasca de pamant,Aijima dand fuga la ei.”C-Ce s-a intamplat?” intreba Aijima speriat.”A cazut si s-a lovit la cap” raspunse Hikaru cu un zambet ascuns pe fata.In foarte scurt timp,un agent de paza aparu de nici unde,intreband de “domnita bruneta” care se lovise si cazuse.Aijima si Hikaru ii povestisera fara inflorituri si se oferira sa o duca la spital.Agentul de paza accepta repede.”Cam incompetent de felul lui” isi spusera amandoi in minte despre tanarul cu par argintiu si ochi rosiatici.Dupa 10 minute de inconstienta prefacuta,Len se trezi cascand.Se gasea inca in kimono si cu parul prins in coc,in camera de ei de hotel,cu Hikaru si Aijima jucand un joc video.
”Hei…’neata.”spuse fata intinzandu-se.
“Doua secunde,sa terminam runda.”spuse Aijima atent la ecran.”HAAA!!Te-am luat,fraiere!”striga apoi.
Mai dura putin,cam cinci minute ca cei doi sat ermine jocul de box virtual.Apoi se intoarsera zambind,desi Hikaru era putin imbufnat deoarece pierduse.
“Deeeci,domnita bruneta care te-ai lovit la cap.”incepu Aijima razand.”Unde este?”
Len isi scoase cele vreo treizeci de clame cu care isi prinsese parul in coc.Cand parul ii cazu pe spate,cobaltul se rostogoli pe spatele tinerei,pana pe perna.Il lua usor in mainile rozalii si gingase si-l duse in lumina soarelui.Autentic.I-l inmana apoi lui Aijima,zambind.
“Inca o treaba perfect realizata.”spuse Hikaru zambindu-I fetei cu ochii aurii.
“Ca deobicei,mon cher.” zambi inapoi fata.
