Together Forever

2. Pierdem avionul?

<< Ana >>

Ziua plecării, ora 05:00...

Țârr... țârr... țârr...

Era ziua plecării noastre în Coreea, alarma suna ne-ncetat.

- Ah, Anaaa... , opreşte odată idioțenia aia! zise Alexandra cu o voce adormită.

- Asta încerc să fac! Pfu....gata, am reuşit. Hai sus, trebuie să ne pregătim de plecare!

- Nuuuu....! Hai să mai stăm 5 minute, te rooooog!

- Bine, dar doar 5 minute!

Ea nici nu mai aşteptă să spun că deja adormii. Eu, fiind sigură că nu voi mai adormi, nu mai pusesem alarma, dar din păcate adormisem şi eu .

Ora 06:37...

- Hiiii......! ALEXANDRA!!!!

- Ce?

- Ști cât este ceasul?

- Mnu...cât?

- E 06:37!!!

- Cât? țipă ea. De ce nu m-ai trezit, ți-am spus că mai stau 5 minute!

- Nu am crezut că mă va lua și pe mine somnul. Oricum, hai sus!!!

- Da, să trăiți șefa! zise ea pe un ton milităresc, după care am început să râdem amândouă.

Am fugit repede spre baie pentru a-mi face rutina de dimineață. După puțin timp am ieșit din baie și am început să mă grăbesc pentru a nu pierde avionul. M-am îmbrăcat cu o pereche de blugi rupți, niște teniși negri și o cămașă roșie în carouri, iar părul îl aveam prins într-un coc ușor dezordonat.

<< Ale >>

Ce îi ia atât fetei ăstea, îmi spuneam în minte. Când să bat la ușă, ea deschise ușa de la baie și o luă la fugă în cameră. Și eu la rândul meu m-am grăbit cu rutina de dimineață. Am fugit la șifonier pentru a mă îmbrăca cu minunații mei blugi scurți albaștrii, cu tricoul negru cu sigla MTV și cu perechea mea preferată de teniși, iar părul l-am lăsat pe spate.

<< Ana >>

- Alexandra plec fără tine, serios! țip eu luându-mi bagajele și punându-le în fața ușii apartamentului.

- Vin acum, stai!

- Deja am chemat un taxi, eu cobor cu bagajele mele.

- Pff..... stai că vin acum!

- Paa.....!

După câteva minute coborâse și ea. Pornisem spre aeroport. În mai puțin de 20 de minute am ajuns la locația dorită.

- Ana, mai avem o oră până la zborul nostru, îmi zise ea oarecum isterică.

- Stiu! Preferai să pierzi avionul? îi răspund pe același ton.

- Mnu.... .

- Merg să-mi iau un cappuccino, tu vrei ceva?

- Nu, nu vreau nimic, merci!

- Ok!

O lăsasem singură pe Ale în zona de așteptare și mă îndreptam spre un chioșculeț pentru a-mi lua o sticlă de cappuccino de la firma " illy " , care după mine, este cel mai bun cappuccino. Nu eram prea atentă pe unde mergeam deoarece butonam telefonul, când dintr-o dată m-am trezit pe jos. Când mă uit cine m-a doborât, am văzut pe cineva peste care nu mă așteptam să dau tocmai aici. Era chiar asiaticul nesimțit.

- Ha.... WoW! Fata de la concert, sau să zic mai bine domnișoara " pianist-maestro " ? zise acesta pe un ton puțin arogant, după care începu să râdă.

- Zi-mi cum vrei, bine?

- Ok , fată nebună! 😂

- Aha...! N-ai de gând să mă ajuți să mă ridic? 😐

- Aa.. , da, scuze!

- WoW, mă urmărești cumva? Sau, mă căutai să-ți ceri scuze pentru că te-ai băgat în mine înaintea concertului? zic eu puțin cam încrezută.

- Ce? Tu te auzi ce vorbești? Tu te-ai băgat în mine!

- Mă rog, fie cum o fi. Atunci, ce cauți aici?

- Mm.... De ce? Ești curioasă?

- Nu, voiam să fiu doar amabilă, domnule aroganță.

- Era o glumă, supărăcioaso. Ce aș putea face la aeroport? Plec acasă.

- Aa.. Ok, păi drum bun! Pa!

După conversația cu " domnul aroganță " dădeam să plec spre Alexandra, care mă aștepta, când de-odată cineva mă prinsese de mână și mă întoarse din drum. Era el.

- Stai! Am uitat să mă prezint, mă numesc Jung Hoseok.

- Kim Ahn Na, îmi pare bine de cunoștință, domnule arogant Hoseok. Eu trebuie să plec, mă așteaptă cineva. Pa!

Nici nu-mi terminasem bine propoziția, că o luasem la fugă către Ale. Mă simțeam atât de ciudat. Aveam senzația că se rupsese un lanț când el mă trase înapoi. Ajunsesem în sfârșit la Ale, ne luaserăm gențile și ne îndreptam spre avion.

După mai multe ore.....

<< J-Hope >>

( TO BE CONTINUED )