Power of an angel

Capitolul 1

Stella's POV

Trăiesc intr-un mic cartier din New York,împreună cu mama mea , Nina Moore .

Dormitorul,locul în care stau de mai bine de 17 ani studiind din greu.Poate va întrebați de ce nu mă duc si eu la un liceu normal ,plin de adolescenți dornici de cunoaștere și înțelepciune. Se pare că nu este asa de simplu precum pare,deoarece bunica mea, inainte să moară, îmi povestea mai mereu despre pericolele pe care le pot întâmpina cu mare ușurință dacă nu as fi atenta la cei din jurul meu ,ceea ce oricum nu sunt... Tocmai de aceea mama nu ma lasa nici sa depășesc pragul casei daramite sa ma mai lase si la liceu.Ma tine închisă în casa de parca iar fi frică sa nu ma piarda -nu ca ar scăpa prea repede de mine dar na- sau eu stiu ce mai gândește mama mea. Din păcate am rămas numai cu ea deoarece tata ne-a părăsit cand aveam 3 ani și aveam cea mai mare nevoie de el ,dar nu le poți avea pe toate,nu? Ea a suferit cel mai mult din cauza pierderii lui ,dar cu toate astea tot a rămas o femeie foarte frumoasă și inteligenta care la cei 45 de ani ai sai încă arată tanara.

Eu pe de altă parte nu semăn aproape de loc cu ea. Mama are parul saten si scurt ,ochii albastrii ca marea si spre deosebire de mine arată foarte bine,are niste forme de invidiat . Pe când eu cu părul roșcat aproape până la fund , ochii verzi si statura de 1,65 nu arătăm deloc ca ea , doar îi mostenisem comportamentul.

Sunt in veșnica mea camera citind o carte foarte interesanta despre "Misterele lumii" , aparent sunt foarte interesată de chestii de genul : vampiri ,vrăji ,tot ce este legat de paranormal si habar nu am de ce.Sunt cuprinsa in mrejele cititului pana când o aud pe mama strigand.

- Stella ,draga, vino la masa ! spune mama cu un glas calm care ma face sa ma ridic imediat din pat și sa ii răspund .

-Imediat !

Cobor scările rapid si imediat un miros de pui prăjit îmi face corpul sa se îndrepte fără nicio ezitare spre sursa mirosului . Mă opresc însă în pragul ușii de la bucătărie , zărind masa plină cu bunătăți care îmi lasa gura apă .

-Ai de gând să stai toata ziua în prag sau o sa te așezi la masa ? mă tachinează mama observandu-ma pierduta in gândurile mele .

Mă așez nerăbdătoare la masa , abia așteptând sa încep sa gust din fiecare delicatesa gătită cu multă dragoste si pasiune ,spun asta pentru că știu ca mama pune suflet in orice face și nu are cum să nu-i fi ieșit această mâncare .Din nou pierduta in mintea mea , ea îmi distrage atentia bătând cu furculița in farfuria de porțelan .

- La ce te gândești așa de profund incat nu poti savura o bucățică de carne de pui ?

- La nimic de care poti să îți faci griji, crede-ma ! ii spun mamei asigurand-o ca totul este în regulă .

De când o stiu pe mama stiu ca isi face griji din orice lucru nesemnificativ, chiar daca ii spun sau nu despre anumitul lucru . E așa protectiva încât uneori încep sa o urăsc ,dar nu pentru mult timp pentru ca mereu știe cum sa ma imbune si asta iubesc cel mai mult la ea .Mă ridic de la masa sătulă de atâta mancare si urc în camera mea pentru a mă odihni putin , nu ca as fi obosită dar oricum nu am ce face altceva.

Ajung în camera dar fără sa realizez mă îndrept încetișor spre fereastră admirând peisajul frumos al primăverii . Uneori îmi doresc atât de mult sa ies în acea lume a pericolului si sa întâlnesc și eu persoane cu care pot conversa ,sa pot admira natura mai de aproape, sa pot simți iarba sub picioarele mele desculte , sa pot alerga printr-o poiana plina de flori înverșunate , dar oricat mi-as dori asta ... niciodată nu se va întâmpla .. numai dacă as fugi de acasă ... Asta ar face-o pe mama sa își piarda mințile .Nu pot riscă să îi se întâmple asta , dar totuși este așa enervant sa stau numai intr-o încăpere atât de mult timp, încât aș face orice sa simt aerul cald al primăverii rascolindu-mi parul lung.

Ma asezasem în pat , gandindu-ma la o posibilă escapada din această casă a dependentei. Nu mă judecați greșit ,iubesc această casă cu mirosul ei specific de vanilie care pur și simplu este încântător , dar mă plictisisem de aceiași pereți de o culoare intensă de mov si mereu sper ca intr-o zi as putea zbura libera pe străzile acestui oraș nedescoperit de ochii mei.

Cad cât ai clipi pe culmile somnolentei fiind absorbită de visele mele care, chiar sper ca intr-o zi se vor îndeplini . Somnul meu devine din ce în ce mai profund astfel detasandu-ma de tot ce mă înconjoară.

-------------------------------------------------------------
Sper sa va placa .Este prima mea carte deci fiți blânzi . Aștept parerile voastre chiar dacă pare plictisitor la inceput dar va garantez ca va deveni din ce in ce mai interesant .