Power of an angel

Capitolul 5

Stella's POV

Sunt supusa unor dureri de cap insuportabile cand paresesc pentru cateva momente lumea viselor pentru a patrunde incet in lumea dezechilibrata in care ma aflu,incercand din rasputeri sa gasesc ceva prin intunericul sobru din incaperea locului in care ma situez.

Fragmente scurte din intamplarile desfasurate cu cateva ore in urma imi dau tarcoale prin minte astfel starea de panica revenindu-mi din ce in ce mai persistenta in corp.

Capul îmi vâjîie cu putere în timp ce îmi simt mâinile străpunse de niște înțepaturi insuportabile. Încerc să mă orientez spre sursa durerii dar totul este în zadar atunci când realizez ca din cauza întunericului nu pot vedea nimic din acest loc. Nici măcar o afurisită de fereastră! Grhh! Locul ăsta este frustrant! Ce naiba caut eu aici? Pipăi usor fiecare incheietură a mâinilor in timp ce starea de panică mă învăluiește de-a dreptul când realitatea mă izbește cu desăvârșire de adevăr. Sunt legată de perete cu mâinile încătușate și cu speranța pusă la pământ! Mai bine de atât nici că se putea! *nota de sarcasm*

Chiar când credeam că ziua asta-sau noaptea asta- nu poate fi mai rea de atât,bănuielile mi-au fost confirmate atunci când singura usă din această temniță-dacă o pot numi așa-s-a deschis cu un sunet asurzitor ,apărând într-un final o siluetă a unui corp robust și foarte înalt. Cred că tipul ăsta are 2 metri! Sau poate mi se pare doar mie dat fiind circumstanțele în care ne aflăm. El în picioare iar eu sprijinită de un amărât de perete. Situația asta pare desprinsă dintr-un film de groază!

- Uite cine s-a trezit! rostește el cu amuzament în glas.

Prefer să nu scot niciun sunet decât să vorbesc. Adică,cine se crede el? Nu are dreptul să mă răpească fără vreun motiv! Nu are dreptul să răpească pe nimeni fără vreun motiv! În acest moment nu am chef să scot niciun sunet,mai ales când știu că tot ce voi spune nu va fi prea educativ,așa că aleg tratamentul tăcerii,momentan.Și chiar dacă aș încerca să nu scot doar înjurături din gură, tot nu văd care ar fi rostul să vorbesc în speranța că mă va asculta și îmi va reda libertatea.Dacă m-a răpit,înseamnă că a avut un motiv întemeiat să o facă. Dar întrebarea rămâne una și una foarte importantă. Cine i-a dat ordin să mă răpească? Cineva foarte josnic, presupun,având în vedere că își trimite slugile ca să îi facă treaba murdară.

- Ce s-a întâmplat,păpușă, ți-a pierit glasul? întrebarea lui aproape că m-a făcut să îmi ,,ies din pepeni" dar prefer să îmi țin firea vulcanică la locul ei,dat fiind faptul că nu ar rezolva cu nimic problema în care mă aflu.

,,O,regelui Styles o să îi placă de tine!"
O singură propoziție,un milion de sentimente. Ură,dispreț,furie,sunt doar câteva cuvinte care ar putea descrie bine ce sentimente stau pe muchie de cuțit gata oricând să izbucnească din mine cu val neprevazut de adrenalină.

Probabil vazandu-mi reacția,tipului din fața mea i se întipărise un rânjet amuzat pe chip. Ce n-aș da să îi șterg acest rânjet de pe figura aia ce cere pumni de fiecare dată când o vezi,chiar dacă nu o pot vedea cum trebuie. Zău,dacă mai spune ceva,am să sar la bataie,cu toate că conditia mea fizică lasă de dorit.

- Aprinde,naibi, un bec ca să îți pot vedea moaca!

Și așa a dispărut tot calmul meu,trecând cu totul la altă stare care s-ar putea să nu mai pot o stăpâni așa bine.

- A,deci știi să vorbești! a răspuns fără pic de ezitare, tot odată evitându-mi și cerința.

- Ce vrei de la mine? am întrebat cu aceeași tonalitate aspră în glas.