Hurt II | Rebuilding the future [Pauză]

Capitolul 1: O altă șansă la fericire

                " Trecutul.Nimic și nimeni nu-l poate schimba.Nimic și nimeni nu-l vor putea șterge vreodată.Nimic și nimeni nu-l vor putea elimina vreodată.Pentru că el este nemuritor și el ne înconjoară mereu.El ne definește ca persoane și tot el ne păstrează cele mai ascunse gânduri și cele mai frumoase momente în siguranță.El este camaradul nostru de viață, iar noi suntem nimic fără trecut."

Capitolul 1: O altă șansă la fericire

-Mulțumesc! spun la fel ca și în fiecare dimineață vânzătoarei din campus care-mi prepara ceaiul.

Mă deplasez încet, sorbind din băutura fierbinte spre primul meu curs din zi.Holurile erau pline de diferite tipuri de studenți.Știți și voi tipologiile, rebelii pe care rar îi vedeai la cursuri, fițoșii care abia puteau să își țină aerele în frâu, tocilarii ce așteptau toată pauza să intre în sală, ciudați pe care-i evitai și lista continuă până la cei ca mine, studenții confuzi, care habar nu au în ce grup ar trebui să se încadreze.

Clopoțelul sună și eu îmi continui mersul agale spre cursul de două ore consecutive.

Totul mi se pare că se întâmplă atât de repede.Acum șapte luni tocmai terminasem clasa a XI- a și urma ultimul an de liceu, dar eu sunt deja la facultate.Am 21 de ani și sunt abia în anul întâi.Din câte mi s-a mărturisit de părinți, eu am refuzat să merg la facultate după liceu, lucru care m-a uimit deoarece acela era visul meu.Am pierdut trei ani de amintiri din memorie din cauza accidentului, plus acele groaznice luni de spitalizare și recuperare.Asta se întâmplă dacă nu ești atent când tranversezi într-un oraș mare.

Mă așez la locul meu și mai sorb odată din ceai.Mai mulți colegi de curs intră și într-un final profesoara apare.

-Bună ziua dragi studenți!Mâine, cum știți deja, va avea loc petrecerea anuală de caritate a facultății "Marc Aplero" Cleveland, Ohio.Vom strânge fonduri pentru renovarea a două azile și pentru ajutarea a treizeci de familii nevoiașe.Ceea ce vă rog este să invitați cât mai multe persoane și să donați cât puteți pentru a face un bine.Este foarte important să-ți iubești aproapele.Acum, să începem cursul, foarte folositor pentru cariera voastră de designeri.

Tot mama îmi mărturisise că am lucrat în timpul pierdut la o firmă de design, parcă în Detroit.Habar nu am cum am ajuns acolo ,dar în fine.De aceea am luat hotărârea de a studia această temă patru ani.Poate că am noroc ,dar Victoria studiază la aceeași facultate, doar la o altă secție, design vestimentar și ea este în anul trei.Mă întâlnesc cu ea destul de des în pauze.

-Olivia, cum stai cu recapitulările? mă întreabă profesoara Jillan, așezându-se lângă mine în amfiteatru.

-Destul de bine.Îmi dau silința, răspund sincer și o privesc cu un zâmbet scurt.

-O să participi mâine seară, la petrecere?

-Cred că o să contribui financiar.Nu-mi prea arde să petrec momentan.

-Deja ai ratat două baluri Olivia, trebuie să îți distragi atenția de la problemele tale.Promite-mi că o să vi, insistă.

-O să consider propunerea.

-Sper să te văd mâine, zice și pleacă de lângă mine.

Domnișoara Jillan este tânără, cred că are maxim 30 de ani și de când am intrat la facultate s-a preocupat de bună-starea mea.Este și singura care îmi cunoaște mica problemă, înafară de Victoria, din întreaga instituție.