My happy ending

Capitolul 2

M-am trezit cu poza mamei la piept, fapt ce mi-a adus un mic zambet pe fata.. Imi e dor de ea... era singura persoana care  stia cum sa aiba grija de mine... care ma iubea. Priveam absenta pe geam, ploua. Mi-am indreptat atentia spre vechiul ceas de pe noptiera, ce indica ora 23:15.. toti dorm acum, poate doar Amanda este singura treaza, poate incearca sa-mi gaseasca o noua pedeapsa, deoarece nu am asculatat-o, din nou, si din nou m-am saturat. De cand am veni aici a incercat sa-mi faca viata imposibila, si nu doar mie, ci tuturor copiilor tinuti captivi aici. Va trebui sa o suport inca 9 ani.. asta doar daca nu ma va adopta cineva... o singura picatura de speranta mi-a ramas, singura cale de a scapa de aici este.. adoptarea, insa cine ar vrea o fata cu un trecut atat de trist incat mai are putin si devine depresiva? Exact.. nimeni.

Ma intid pe asternuturile de un alb murdar si privesc tavanul incercand sa disting formele petelor de mucegai. Cine ar fi zis ca un orfelinat de copii, un loc unde copii ar trebui sa creasca si sa se dezvolte in cele mai sanatoase moduri de viata, are asemenea conditii? nu eu..

Sunetul ploii ma linisteste, mereu imi aduc aminte de cuvintele mamei " de fiecare data cand ploua, cerul plange alaturi de tine, deoarece vrea sa-ti fie alaturi, iar daca nu, inseamna ca soarele iti va lumina viata"  off mama.. ce as vrea sa fi aici, sa ma poti imbratisa si saruta pe frunte in semn de noapte buna. Intotdeaua mi-a fost un sfetnic bun... as fi vrut sa nu mori tu in accident, ci eu.. nu trebuia sa-si riste viata pentru mine.. eu sunt de vina pentru moartea ei.. doar eu.

Dimineata isi face simtita prezenta, razele soarelei au poposit pe chipul meu plin de lacrimi, usturandu-ma ochii. In stomacul meu se dadea o batalie pe viata si pe moarte, ies din camera pentru prima data de cand am venit aici, in cautarea cantinei.

- Ha! Ca sa vezi! Micuta Hailey s-a hotarat sa ne onoreze cu prezenta. Cu ce ocazie aici, domnisoara? spune Amanda in timp ce isi dadea ochii peste cap, plictisita.

-Mi-e foame.. reusesc sa spun destul de tare incat sa ma auda. gatul imi era uscat, puterile mele fiind absente din cauza lipsei de mancare

Cand a auzit asta, a venit rapid spre mine, apucandu-mi mana si tarandu-ma dupa ea acolo unde se presupune ca ar trebui sa fie cantina. M-a trantit pe scaunul rece, apoi s-a retras in bucatarie. Ma uitam la mana mea ce inca are urmele unghiilor Amandei si cateva urme de sange.

Dupa cateva momente,  Amanda se intoarce si aseaza pe masa o farfurie cu doua felii de paine si un mar galben.

- Sa mananci tot, altfel ti-ai fi dorit sa dormi afara, sub un pod! spune si pleaca lasandu-ma singura in cantina.