Având în vedere că în această lume pe care o cunoaștem cu toții nu ar trebui ca nimeni să nu aibă încredere în nimeni, o poveste parcă avea să înceapă.
În acea zi, la școală noi am început să vorbim. Dacă până acum nimic din ce făceam nu părea că avea un început și un sfârșit bun, uite că acel ceva putea schimba viitorul apropiat al nostru.
Când vorbeam mă privea adânc în ochi și acea privire .. acea privire îmi rămâneam blocată în minte, chiar și acum îmi amintesc privirea aceea blândă.
Seara, dinou am vorbit, părea că-l cunosc de ani și ani, nu de câteva luni. Relația aia rece părea sa devină cea mai caldă și plăcută relație de prietenie dintre doi oameni. Se făcea târziu așa că el mi-a zis să mă culc că mă voi trezi devreme.. având școală.
~Nu-mi dădeam seama de sentimentele mele ce se infiripaseră ușor ușor pentru el, ci doar că îmi era un amic destul de bun și protector~
Când m-am trezit și m-am dus la oglindă aveam zâmbetul ce-mi răsărise în privirea mea inocentă de copil. Ajungând la școală i-am observat lipsa de la ore și am întrebat un coleg de ce lipsește, acesta spunandu-mi ca nu se simte foarte bine. Mh.. e ok, îi va trece repede.Am stat 6 ore la școală și începusem să-mi dau seama ca îmi lipsește prezenta lui.
