-Știi ce e cel mai sfâșitor?
-Să iubești.
-Doar atât?
-Da.
-De ce? Ce e așa rău în a iubi și a fi iubit?
-Cine a spus ceva de a fi iubit? A iubi persoana care nu dă lpban pe tine. Asta doare. Doare mai tare decat o mie de pumnale infipte în inimă. Tot ce vrei este să plângi și să dormi până când amintirile dispar sau cel puțin se estompează. Dar la un moment dat resursele tale de lacrimi dispar, somnul nu mai devine o alternativă. Atunci începe adevărata durere, durerea conștientizării. Nu poți să simți decât golul imens din sufletul tău și lipsa de viată care pune stăpânire pe tine. Te simți trecând prin lume ca printr-un vis. Nu simți nimic, nu vrei să mai simți nimic. Vrei să ajungi acasă și să urli într-o pernă, în timp ce sufletul tău plânge fiindca ochii nu mai pot.
-De ce îmi spui toate astea, mama?
-Te pregătesc de viață, fata mea. Te pregătesc pentru vești rele...
