Privind luna si stelele ma gandesc doar la tine,
La legatura noastra inexistenta,la diferitele destine
Si-mi aplec genele grele ca o cortina si plang,
Atat de puternic ca-i rasuna si bietului crang.
Dar el sta si m-asculta,chiar plange cu mine,
Lasand sa cada ca lacrimi,frunzele de toamna tarzie,
Iar ele plutesc ametite,magaiate de vant,
Pe reavanul sol isi croiesc un mormant.
Acolo o sa piara de frig si pustietate,
Dar, pana atunci sunt cufundate-n singuratate
De asta le port de grija - o sa ramana sclave...
Ale mortii care o sa le prefaca pe rand, in cadavre...
